Examenul de Bacalaureat continuă joi cu proba la alegere a profilului şi specializării, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. La această probă, candidaţii au optat, în funcţie de filieră, profil şi specializare, pentru una din cele 10 discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare şi comunicare, Sociologie şi Psihologie.
Vineri, elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale vor susţine proba de Limba şi literatura maternă.
Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis în baza unui act de identitate valid până la ora 8:30.
Pentru redactarea unei lucrări scrise/rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen. Beneficiază de prelungire (cu cel mult două ore) candidaţii cărora li s-a aprobat solicitarea în acest sens de către comisiile judeţene, conform Procedurii de asigurare a condiţiilor privind egalizarea şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare.
Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte (ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc.), precum şi a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.). De asemenea, elevii vor fi informaţi că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc.
Candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.
Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.
Pe durata desfăşurării probelor, toate sălile de examen sunt supravegheate audio-video.
Afişarea primelor rezultate (în centrele de examen şi online) este programată în data de 8 iulie, până la ora 12:00.
Contestaţiile pot fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.
Afişarea rezultatelor finale este programată în data de 12 iulie (în centrele de examen şi online). Rezultatele sunt afişate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului (coduri).
Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, următoarele condiţii: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea; obţinerea cel puţin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obţinute la probele scrise).
În zilele în care se desfăşoară probele scrise, Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi, între orele 8:00 – 16:00, linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi privind organizarea/desfăşurarea examenului.
Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie va publica subiectele şi baremul de corectare pentru fiecare probă scrisă, zilnic, la ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro.
Sursa: Newsinn