Bacalaureat 2022. Calendarul probelor de evaluare a competențelor a fost modificat

Comisia Națională de Bacalaureat a anunțat, printr-o notă trimisă în teritoriu, modificarea calendarului probelor de evaluare a competențelor pentru prima sesiune a examenului de Bacalaureat.

Decizia a fost luată la solicitarea unor comisii care au reclamat că infrastructura nu le permite să organizeze, în paralel, probe de Bac și Evaluare Națională.

Modificarea calendarului aprobat prin ordin al ministrului Educației încă din vara anului trecut a fost anunțată printr-o notă transmisă de Comisia Națională de Bacalaureat inspectoratelor școlare județene. Motivul explicat în documentul trimis în teritoriu este legat de „dificultatea organizării, în data de 14 iunie, în mod simultan, atât a probei C din cadrul examenului național de Bacalaureat – 2022, cât și a probei scrie la Limba și literatura română din cadrul Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a de către unitățile de învățământ – centre de examen care școlarizează elevi atât de nivel gimnazial, cât și liceal”, precum și de “dificultatea întâmpinată de unele unități de învățământ liceal în ceea ce privește asigurarea infrastructurii necesare desfășurării probei D din cadrul examenului național de Bacalaureat”. Astfel, comisia a decis ca proba D, pentru evaluarea competențelor digitale, să aibă loc în perioada 8-10 iunie, alocându-i o zi în plus față de intervalul prevăzut în calendarul inițial, iar proba C (evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională) să aibă loc în intervalul 13- 16 iunie.

În cazul probei C, perioada a fost extinsă de asemenea, cu o zi, pe 16 iunie, când este programată însă  o altă probă a Evaluării Naționale, cea la Matematică. În ceea ce privește prima zi a intervalului, 13 iunie, și aici sunt probleme, având în vedere că este vorba despre a doua zi de Rusalii, sărbătoare legală declarată zi liberă.
Articolul precedentCu o lună înainte de BAC și Evaluarea Națională, Min. Educației schimbă programul unor probe
Articolul următorMinistrul Energiei: „România va deveni complet independentă energetic din 2026”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.