Avertisment-șoc pentru omenire: POLICRIZA – datorii, inflație, șomaj, războaie, foamete – Elita de la Davos, criticată dur

Un tablou sumbru pentru omenire a fost zugrăvit pentru anii ce vin de celebrul economist american Nouriel Roubini, care a prezis și criza din 2008. Avertismentul grav a fost lansat către toată elita lumii, reunită în aceste zile la Forumul Mondial de la Davos.

Celebrul economist Nouriel Roubini, care a prezis criza din 2008, lansează un nou avertisment. Acesta atenționează elita mondială că „trebuie să se trezească în fața mega-amenințărilor ce urmează, comparând perioada pe care o traversăm cu situația economică de dinaintea Primului Război Mondial.

Roubini vorbește de crize în cascadă, financiare, politice, sanitare, climatice, ce vor duce la instabilitate financiară, la degradarea condițiilor de trai, la șomaj, dacă nu sunt luate măsuri cât mai rapid.

 

Roubini: „Elita mondială trebuie să se trezească. Trăim ca niște somnambuli. Să ne trezim curând!”

„Prea mulţi dintre noi ne complacem la summit şi ignorăm ceea ce se întâmplă în lumea reală. Trăim ca nişte somnambuli, ignorând orice semnal de alarmă cu privire la ceea ce se află chiar în faţa noastră. Ar fi bine să ne trezim curând, înainte ca muntele să înceapă să se cutremure”, a avertizat Roubini liderii lumii reuniți la Davos.

 

„Elita mondială trebuie să se trezească în faţa mega-ameninţărilor pe care lumea le are în faţă. Acestea ne pun în pericol viitorul. Ceea ce eu am numit mega-amenințări, alții l-au numit policriză. FMI şi alte instituţii au avertizat că ne confruntăm cu cele mai acute provocări economice şi financiare din ultimele decenii. Inflația scăzută din perioada pre-pandemică a făcut loc inflației uriașe de astăzi. Șocurile negative s-au combinat cu efectele politicilor monetare și fiscale laxe.

Acolo unde ratele dobânzilor erau prea scăzute – sau chiar negative – acum au crescut rapid, crescând costurile de împrumut, și creează riscul unei crize în cascadă a datoriilor. Era hiperglobalizării, a comerțului liber, a lanțurilor de aprovizionare a cedat locul unei noi ere a deglobalizării, protecționismului, comerțului securizat și a concedierilor. 

Epoca noastră actuală a mega-amenințărilor seamănă mult mai mult cu perioada tragică de 30 de ani dintre 1914 și 1945 decât cu cei 75 de ani de pace relativă, progres și prosperitate de după cel de-al Doilea Război Mondial. Prin urmare, ne confruntăm nu numai cu ce este cel mai grav după anii 1970, ci și cu cele mai grave șocuri din perioada 2007-2008, când ratele au crescut periculos de mult, dar și cu șocurile din anii 1930.

Merită să ne amintim că prima eră a globalizării nu a fost suficientă pentru a preveni prima conflagrație mondială în 1914. Acea tragedie a fost urmată de o pandemie (de gripă spaniolă), apoi prăbușirea bursei din 1929, Marea Depresiune, războaie comerciale și valutare, inflație, hiperinflație, deflație și crize financiare masive, cu rate ale șomajului de peste 20%. Aceste condiții de criză au fost cele care au stat la baza ascensiunii fascismului în Italia, nazismului în Germania și dictaturii militare  în Spania și Japonia, culminând cu a doua conflagrație mondială și Holocaustul”, spune Roubini în articolul semnat în The Guardian.

 

Roubini prezice apariția unor noi războaie și crize politice la nivel mondial

Economistul american vorbește despre amenințarea unei noi „depresiuni geopolitice”.

„Noile amenințări geopolitice cresc riscul apariției războaielor reci și a confruntărilor periculoase ce s-ar putea suprapune prea ușor și ar putea scăpa de sub control, balcanizează în continuare economia globală.

Efectele schimbărilor climatice devin din ce în ce mai severe și într-un ritm mult mai rapid decât anticipaseră mulți. Pandemiile, de asemenea, vor deveni mai frecvente, virulente și mai costisitoare.

Progresele în inteligența artificială, învățarea automată, robotică și automatizare amenință să producă mai multe inegalități, șomaj tehnologic permanent și arme mai mortale cu care să se poată urmări războaiele neconvenționale.

Toate aceste probleme alimentează o reacție împotriva capitalismului democratic și cresc influența extremiștilor populiști, autoritari, atât de dreapta, cât și de stânga.

Astfel, indiferent de cum o numim, ne confruntăm cu niveluri de incertitudine fără precedent, neobișnuite și neașteptate. Pe termen scurt, ne putem aștepta la mai multă instabilitate, riscuri mai mari, conflicte mai intense și dezastre ecologice mai frecvente”, a mai spus Roubini.

Nouriel Roubini este profesor emerit la Stern School of Business, UNiversitatea New York, și autorul cărții „Mega-amenințările (Megathreats: Ten Dangerous Trends That Imperil Our Future, and How to Survive Them, 2022). Economistul a prezis criza mondială din 2008 cu trei ani înainte, iar avertismentele sale au venit încă de anul trecut când a anunțat că „vine mama tuturor crizelor”.

Articolul precedentSĂRBĂTOARE 20 ianuarie – Un mare sfânt este pomenit astăzi: zi cu cruce neagră în calendarul ortodox
Articolul următorMonarhia britanică, zguduită din temelii – Nimeni nu a fost cruțat de unda de șoc a dezvăluirilor Prințului Harry

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.