Medicul Paul Ichim avertizează că, prin alocarea unui număr de paturi bolnavilor de COVID în toate spitalele din România, unele unităţi se vor transforma în „bombe” pentru pacienţi.
Chirurgul Paul Ichim critică lipsa de reacţie a autorităţilor şi spune că imunizarea în turmă este o greşeală.
„După ce s-au codit că să nu deranjeze electoral, să dea acel certificat verde, acum o dau pe direct că nimeni nu scapă de infectare. În concluzie, după capul…..unora ajunşi în funcţie, o punem de o imunizare de tip spartan, cine crapă nu şi-a ştiut interesul, a fost slab, asta e”, a scris Paul Ichim, pe Facebook.
Totodată, din cauza deciziei de a aloca un număr de paturi pacienţilor COVID în toate spitalele din ţară, numeroase unităţi medicale se vor transforma în bombe pentru ceilalţi pacienţi, mai spune Ichim.
„Unde mai pui că a apărut duma că în spitalele fără profil de infecţioase sau pneumologie, să se aloce celor cu COVID, 20 % din paturi. Pe la noi aia de la infecţioase solicită judeteanului să acopere restul patologiei cu profil de boli infecto-contagioase, probabil hepatite acute, meningite, boli diareice acute etc… În stilul asta, un spital tip lama/monobloc ce nu poate asigura circuite funcţionale epidemiologice, va deveni o bombă pentru restul pacienţilor. Despre personal ce să mai spunem, deja pică pe capete”, a precizat Ichim.
Aproape 20.000 de noi cazuri de COVID au fost raportate în ultimele 24 de ore, a anunţat duminică Grupul de Comunicare Strategică.
Sursa: Libertatea Zilei