Avertisment de sezon: Toate comprimatele de supt conțin aditivi și cantități semnificative de zahăr

Toate comprimatele de supt studiate de organizaţia de protecţie a consumatorilor InfoCons conţin aditivi alimentari, potrivit rezultatelor unei analize a etichetelor. Este vorba de zeci dintre cele mai cunoscute produse de tratament împotriva răcelilor, durerilor de gât sau destinate strict vitaminizării, folosite în general de copii. Studiul atrage atenția, de asemenea, că aproape 3 sferturi din etichete nu prezintă conținutul de zahăr.

Studiul InfoCons demonstrează că pastilele de supt analizate conţin în medie 2 aditivi alimentari, numărul minim de E-uri fiind 1, în cel maxim este 6.

Astfel, 38% din produsele analizate au un aditiv alimentar, 25% din produse au 3 aditivi alimentari, 12% din produse au 5 aditivi alimentari, 9% din produse au 2 aditivi alimentari, iar 3% din produse au 6 aditivi alimentari.

Aditivii alimentari cel mai des utilizaţi sunt E953, E570, E334, E104 şi E954.

Printre substanţe active care pot fi găsite în pastilele de supt se numără amilmetacrezol, diclorbenzilic, levomentol, clorhidrat de benzidamină, clorură de cetilpiridiniu şi ambazona monohidrat, notează organizaţia de protecţie a consumatorilor.

Pe de altă parte, pe aproape 70% dintre etichetele produselor analizate nu este menţionată cantitatea de zahăr conţinută, se menţionează în comunicatul InfoCons.

„În urma efectuării studiului, s-a constat faptul că zahărul apare menţionat pe majoritatea etichetelor, însă pe aproape 70% din etichete nu este menţionată şi cantitatea.

 

Conform studiului InfoCons, zahărul din pastilele de supt se încadrează pe o scală între 0 şi 1,5 g per pastilă, în timp ce îndulcitorul este regăsit într-o cantitate încadrată între 0 şi 1.1 g. În urma efectuării studiului, s-a remarcat faptul că pastilele de supt pot conţine îndulcitori de diferite tipuri. Această informaţie trebuie luată în considerare cu precădere de pacienţii ce suferă de diabet”, se precizează în comunicat.

InfoCons notează că Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă consumul unei cantităţi zilnice de zahăr de 25 g/zi, adică 5 plicuri de zahăr.

Acest aspect trebuie avut în vedere în momentul administrării pastilelor de supt.
Analiza realizată de InfoCons a inclus 31 de produse de tip comprimate de supt, între care Strepsils (Plus, Clasic, Mentă, Mentol, Miere şi Lămâie, Eucalipt, Orange Vitamina C, Intensiv Portocale Fără Zahăr, Căpşuni Fără Zahăr, Lemon Fără Zahăr, Intensiv Miere şi Lămâie), Tantum (Verde Lămâie, Verde Mentă, Verde Eucalipt), Trachisan, Septolete (Eucalipt, Lămâie şi Miere, Lămâie şi Soc), Faringosept, Faringosept (Lămâie, Cafea, Fructe de Pădure, Mentă, Miere şi Lămâie, Rom, Scorţişoară, Vanilie), Decasept, Decasept (Propolis, Lămâie).

Articolul precedentDoi soți și-au pierdut viața după ce mașina lor s-a lovit de o autoutilitară
Articolul următorDan Barna: ”Rămânem consecvenți cu pozițiile pe care le-am avut tot timpul. Vrem refacerea coaliției, vrem stabilitate și vrem reforme”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.