Avertisment ANM pentru turiști – Este RISC major de avalanșe la munte, în România – Zonele periculoase

Este risc de avalanșă în mai multe masive din România. Avertizarea emisă de Administrația Națională de Meteorologie este valabilă până joi.

 

Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri o avertizare de risc de avalanșă în mai multe masive din România după ninsorile din ultimele zile și scăderea temperaturilor, potrivit Buletinului nivometeorologic pentru perioada 18.01.2023 ora 20 – 19.01.2023 ora 20.

Temperaturi prognozate în intervalul 18.01.2023 ora 20 – 19.01.2023 ora 20:

 

Peste 1800 m

– temperaturi minime: -5 la -1 grad
– temperaturi maxime: -2 la 2 grade

 

Sub 1800 m

-temperaturi minime: -2 la 3 grade
-temperaturi maxime: 4 la 10 grade

Vânt la peste 2000 m: din sector sud-vestic și sudic cu 90-110 km/h, trecător cu 120 km/h
Izoterma de 0 grade: în urcare de la 1700-2000 m spre 2200 m, cu excepția masivelor din vest, unde se va situa în jurul valorii de 1700 m.  

Risc însemnat de avalanșă în Meridionali

 

Cel mai ridicat grad de avalanșă – 3 pe o scară de la 1 la 5 – se înregistrează în Carpați Meridionali, la o altitudine de peste 1.800 de metri.

La peste 1800 m, la suprafață se găsește stratul de zăpadă proaspăt depusă peste stratul mai vechi depus de ninsorile de săptămâna trecută, este de 15-20 cm. În profunzime stratul vechi este format din zăpadă întărită, având intercalate și cruste subțiri de gheață.

În zona crestelor sunt formate numeroase plăci de vânt pe majoritatea versanților, cele mai recente pe versanții nordici, îndeosebi pe cei cu orientare nord-estică.

Pe pantele suficient de înclinate sau pe văile adăpostite, se pot declanșa avalanșe de dimensiuni medii, prin alunecarea zăpezii proaspete (cu rezistență și stabilitate redusă) peste stratul mai vechi și înghețat la suprafață, sau prin ruperea și alunecare plăcilor de vânt, riscul fiind amplificat la supraîncărcări.

În zona 1500-1800 m din Carpații Meridionali, stratul de zăpadă are dimensiuni reduse.

Pe fondul vremii calde, vor fi condiții pentru curgeri și avalanșe de mici dimensiuni.

La altitudini mai mici de 1500 de metri stratul de zăpadă s-a topit și este discontinuu.

Imagine

Risc de avalanșe în Munții Rodnei

În Munții Rodnei și în Călimanii Bistriței, meteorologii au anunțat că este un risc moderat de avalanșă.

La peste 1800 metri, stratul de zăpadă a crescut cu 10-15 cm în platformele stațiilor meteorologice. Datorită vântului puternic, o mare parte din zăpadă a fost viscolită și depusă pe văi, unde sunt acumulări mai importante, iar pe versanții nordici și estici s-au format plăci de vânt. În profunzime, stratul vechi de zăpadă este compact și întărit, cu cruste subțiri în interior.

Pe anumite văi, unde sunt depozite mai mari de zăpadă, se pot declanșa avalanșe de dimensiuni mici și izolat medii, prin alunecarea stratului nou-depus sau ruperea plăcilor de vânt, riscul fiind crescut la supraîncărcări.

La altitudini mai mici de 1800 de metri stratul de zăpadă este redus, doar izolat fiind condiții pentru avalanșe de mici dimensiuni pe văile unde vântul a creat acumulări mai importante, iar sub 1500 m este discontinuu. 

Articolul precedent3 alimente pe care să le consumi mai des dacă vrei să ai dinți sănătoși
Articolul următorSpitalele sunt pline! Vârful epidemiei, așteptat să lovească zilele următoare: avertismentul medicilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.