AUDIO: Tupeu de baron! Marian Oprișan amenință un jurnalist Realitatea Plus

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, l-a amenințat pe reporterul Realitatea de Vrancea, după ce jurnalistul a dezvăluit că va publica o anchetă ce-l privește.

În anchetă este vorba de felul în care fiica baronului de Vrancea a reușit să încaseze un milion de euro.

“Zilele următoare veți afla, dintr-o investigație la care lucrez de un an, alături de Valentin Zaschievici, cum derulează Madalina Oprisan afaceri pentru tatăl ei, Marian Oprișan, de milioane de euro, cu terenuri din centrul Focșaniului, în sfidarea legii penale. Mai multe, pe Realitatea TV și Realitatea De Vrancea. Implicați în afacere sunt afaceriști controversați, șefi ai ziarului de casă al baronului, primarul Focșaniului, Cristi Valentin Misăilă, dar și alți pesediști de vază cu funcții guvernamentale. Caracatița pusă în funcțiune pentru ca fata lui Oprișan să dea tunul imobiliar este una bine structurată, cu ramificații în instituții de forță ca Parchetul Vrancea, Poliție sau Prefectură”, a scris pe Facebook jurnalistul Realitatea de Vrancea, Sebastian Oancea.

În urma acestei informații, Marian Oprișan l-a sunat direct pe reporterul Realitatea de Vrancea  și l-a amenințat să nu publice articolul.

De asemenea, Marian Oprișan a afirmat, la Realitatea Plus, că el i-a răspuns lui Sebastian Oanea la orice întrebare.

”Dacă dumnealui continuă să-mi amenințe mama și fiica, neavând sânge în instalație să se refere la mine, nu are niciun sens. Nu am amenințat absolut deloc, familia mea și-a plătit impozitele. Jurnalistul dvs. nu este prima oară când scrie toate e prostiile la adresa mea”, a spus Oprișan la Realitatea Plus.

https://www.youtube.com/watch?v=Nihw6PjF8kA

 

Articolul precedentCupru Min Abrud a obținut cel mai bun preț pe tona de produs din istoria companiei
Articolul următorCupru Min SA Abrud – locul 1 în Topul Național al firmelor 2019.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.