Poliţiştii din Roșia Montană i-au reţinut pe doi bărbați din localitatea Dăroaia ce sunt cercetați pentru lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii şi liniştii publice. Aceștia l-ar fi lovit pe un tânăr, în timp ce se aflau pe o stradă din comună.
La data de 08 martie 2021, poliţiştii din Roșia Montană au luat măsura reţinerii, pentru de 24 de ore, faţă de doi bărbați de 31 și 54 de ani, din localitatea Dăroaia, care sunt cercetați sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii şi liniştii publice.
În sarcina acestora s-a reținut faptul că în data de 03 martie a.c., în timp ce se aflau pe o stradă din comuna Roșia Montană, l-ar fi lovit pe un tânăr de 22 de ani, din comună şi ar fi tulburat liniştea publică.
În cursul zilei de azi, 09 martie 2021, cei doi reținuți vor fi prezentat în faţa procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.
Sursa: Realitatea de Alba