Atenționări METEO de vânt puternic, lapoviță și ninsoare! Unde se va depune zăpadă

Administrația Națională de Meteorologie a emis atenționări de vânt puternic și ninsori la munte, în mai multe  regiuni din țară. Acestea sunt valabile până miercuri.

Informare meteo: de marți, 30 noiembrie, ora 10.00 – până miercuri, 1 decembrie, ora 20.00

– intensificări temporare ale vântului, precipitații moderate cantitativ sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare

În intervalul menționat, temporar, vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze la rafală cuprinse în general între 50 și 60 km/h și vor fi precipitații pe arii restrânse moderate cantitativ.

În sud-estul și sudul extrem al țării, pe parcursul zilei de marți (30 noiembrie) vor fi precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și pe arii restrânse ninsoare.

La munte va ninge, iar în regiunile intracarpatice în cursul nopții de marți spre miercuri (30 noiembrie/01 decembrie) local vor predomina ninsorile și pe alocuri se va depune strat de zăpadă.

COD GALBEN: de marți, 30 noiembrie, ora 10.00 – până miercuri, 1 decembrie, ora 20.00

În intervalul menționat, în Dobrogea, precum și în vestul și sud-vestul Olteniei vântul va avea intensificări, cu rafale cuprinse între 55 și 75 km/h.

Intensificări ale vântului vor fi și la altitudini de peste 1500 m în Carpații Meridonali și de Curbură, cu viteze ce vor depăși 75-85 km/h și va ninge viscolit.

COD PORTOCALIU: marți, 30 noiembrie, orele 12.00 – 18.00

În după-amiaza și seara de marți (30 noiembrie), în zona de litoral a județului Constanța vor fi intensificări puternice ale vântului, cu rafale de peste 80-90 km/h.

COD GALBEN: de marți, 30 noiembrie, ora 20.00 până miercuri, 1 decembrie, ora 16.00 – intensificări ale vântului și ninsori

În intervalul menționat, în zona montană și submontană va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu viteze cuprinse în general între 55 și 65 km/h. La altitudini de peste 1700 m, rafalele vor depăși 85-95 km/h, viscolind ninsoarea.

Până în dimineața de 1 decembrie, astfel de fenomene se vor semnala și în regiunile nord-vestice.

COD PORTOCALIU: de marți, 30 noiembrie, ora 23.00 până miercuri, 1 decembrie, ora 11.00: ninsori abundente și viscol la altitudini de peste 1500 m în nordul Carpaților Orientali, local în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali.

În nordul Carpaților Orientali, local în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali va ninge abundent, se va depune strat consistent de zăpadă, iar la altitudini de peste 1500 m, rafalele vor depăși 75-85 km/h și va fi viscol.

sursă: meteoromania.ro

Articolul precedentCod galben de vânt puternic, valabil până diseară, la ora 20:00
Articolul următorAceasta este singura modalitate prin care se poate opri apariția unor noi tulpini ale Covid-19 precum Omnicorn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.