Atenționare de la MAE. Sunt vizați românii care pleacă în Grecia: „Alertă de Gradul 4 – risc foarte mare!”

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români că Ministerul elen al Crizelor Climatice și al Protecției Civile a decis ridicarea nivelului de alertă la 4 – risc foarte mare de incendiu.

Astfel, arată MAE, în zilele de 7, 8 și 9 aprilie se așteaptă intensificări semnificative ale vântului în diferite zone ale Republicii Elene (Egeea de Nord, Attica, de care aparține capitală Atena, Evia, Insulele Ciclade, Insula Cretă și sudul Peninsulei Peloponez) 

Decizia a fost luată în urmă consultării cu experți în meteorologie, care au analizat prognoza meteo pentru următoarele zile.

Echipe mixte de pompieri și reprezentanți ai forțelor armate sunt în alertă în aceste zone și pregătite de intervenție, inclusiv prin blocarea drumurilor, în cazul în care vor izbucni incendii.

Peste 70 de focare de incendii de vegetație s-au înregistrat sâmbătă, în mai puțin de 12 ore. Acestea au fost stinse, neexistând victime datorită intervenției prompte a pompierilor și a evacuării preventive a unor sate din Insula Cretă.

Cetățenii români pot solicită asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena (+302106714035) și Consulatului General al României de la Salonic (+302310340088). De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României la Atena (+306978996222) și al Consulatului General al României de la Salonic (+306946049076).

Sursa: Newsinn

Articolul precedentMiron Mitrea: „Vedeta alegerilor de anul acesta sunt prezidențialele. Este un show național cu un singur om”
Articolul următorRomanița Iovan a povestit cum l-a ucis soțul său pe hoțul care le-a intrat în casă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.