În timp ce furnizorii de gaze și electricitate avertizează că facturile vor fi transmise cu întârziere, din cauza faptului că trebuie să actualizeze programele informatice în funcție de cele mai recente modificări legislative, escrocii au și ei treabă: să inventeze, inspirați de această situație de actualitate, un context convingător pentru a-și găsi noi victime.
Utilizatorii de telefonie mobilă au început să primească, așadar, scurte mesaje care se încheie cu link-uri către diverse site-uri, nu înainte de a avertiza că este vorba despre o “atenționare” privind achitarea de urgență a facturii, pentru a evita întreruperea furnizării serviciului.
Astfel de mesaje ascund atacuri tip phishing, prin care escrocii din mediul on-line încearcă să vă fure banii sau identitatea, convingându-vă să dezvăluiți informații personale, cum ar fi numere de carduri de credit, informații bancare sau parole, pe site-uri web care pare legitime. Infractorii cibernetici invocă de obicei mărci sau firme cunoscute într-un mesaj fals conține un link la un site web prin care derulează întreaga schemă.
Sursa: Realitatea de Giurgiu