Atenție la consumul de alcool, de sărbători

Ca în fiecare an, Crăciunul şi Revelionul reprezintă pentru români momente pentru a se întâlni cu cei dragi, cu rude îndepărtate sau cu prieteni. De multe ori cu ocazia acestor întâlniri se consumă băuturi alcoolice, şi nu puţine au fost cazurile în care s-a întrecut limita. 
De obicei, în această perioadă a Sărbătorilor de Iarnă consumul de licori bahice creşte, iar riscul de a fi implicat într-o agresiune, fie ca agresor, fie ca victimă este mult mai mare. Trebuie reamintit efectul acestui drog legal – alcoolul – te face să nu mai distingi corect care este realitatea şi totodată să reacţionezi violent faţă de rude sau persoane pe care în urmă cu un minut le considerai prietene. 
De menţionat că în ceea ce priveşte mediul rural, consumul de băuturi alcoolice se întâlneşte în majoritatea infracţiunilor comise cu mare violenţă. 
Un alt aspect care dorim  să îl scoatem în evidenţă îl reprezintă alcoolul la volan.
E bine să se ştie că la fiecare al cincilea delict de circulaţie intervine alcoolul. Acţiunea alcoolului asupra sistemului nervos este nefastă la conducătorii auto obosiţi, la cei care suferă de astenie nervoasă şi la cei care consumă medicamente, mai ales sedative.
Poliţia avertizează conducătorii auto şi îi sfătuieşte să evite consumul de băuturi alcoolice atunci când ştiu că urmează să se urce la volan. Legea prevede sancţiuni aspre pentru cei care sunt depistaţi.
Chiar dacă sunt Sărbatorile de Iarnă, poliţiştii nu vor da dovada de indulgenţă în astfel de cazuri. 
Gândiţi-vă că alcoolul nu este prietenul dumneavoastră, chiar dacă vă face să vă simţiţi bine. 
     
Nu stricaţi farmecul acestor clipe frumoase şi gândiţi-vă că  Sărbătorile de Iarnă trebuie petrecute într-o atmosferă de bucurie aşa cum se merită să întâmpinăm noul an.

Articolul precedentZodia care va primi o mulțime de bani, înainte de Revelion. Își va face o vacanță de vis cu ei!
Articolul următorMotivul pentru care astăzi trebuie neaparat să mănânci un anumit tip de prăjitură

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.