Atenţie de unde luaţi carnea de porc! Protecția Consumatorilor, avertisment pentru populație

Reprezentanţii ANPC atrag atenţia asupra riscurilor la care se expun consumatorii atunci când cumpără carne de porc din locuri neautorizate, din târguri sau de pe stradă. 

„Trebuie să se asigure că locurile din care cumpără sunt autorizate, respectă condiţiile de comercializare şi mai ales trebuie să fie foarte atenţi la condiţiile de depozitare.

Recomandăm şi subliniem obligativitatea consumatorilor de a respecta exigenţele transmise de către mai multe autorităţi. Pentru că odată deranjat comerţul stradal sau din locuri cel puţin din condiţii discutabile, cu siguranţă îşi asumă un risc foarte mare, dar îşi asumă şi pentru membrii familiei. La târgurile, aşa zise, de Crăciun, produsele din porc erau ţinute în tonete.

 

I-am informat pe colegii mei din zonele respective, cu siguranţă valoarea temperaturilor de la foarte mici noaptea, la plus 12 grade, câteodată, în această perioadă, nu sunt condiţii conforme de depozitare”, a declarat Horia Constantinescu, preşedinte ANPC. 

 

Articolul precedentOferta dubioasă a cancelarului Austriei. Rolul pe care ar vrea să-l joace în războiul din Ucraina
Articolul următorArca lui Caligula. Misterul uriașului complex plutitor al viciilor și depravării

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.