Astăzi începe postul Sfinților Petru și Pavel – Ce rugăciune trebuie rostită de credincioși

De sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel, creştinii ortodocşi rostesc una dintre cele mai puternici rugăciuni către cei doi sfinţi importanţi prăznuiţi în calendarul ortodox. 

În fiecare an, pe 29 iunie, sunt prăznuiţi Sfinţi Apostoli Petru şi Pavel. În 2023, cei doi sfinţi vor fi sărbătoriţi într-o zi de joi.

Postul Sfinţilor Petru şi Pavel are o durată schimbătoare, în funcţie de sărbătoarea Sfintelor Paşti, scrie basilica.ro

Cei doi sfinţi apostoli au avut un rol considerabil în propăvăduirea creştinismului, astfel că, Biserica a hotărât cinstirea acestora prin post. 

În comparaţie cu restul posturilor de peste an, Postul Sfinţilor Petru şi Pavel este un post uşor. În anul 2023, din cele 17 zile de post, trei dintre ele vor fi cu dezlegare la peşte. Pe întreaga durată a postului Sfinţilor Petru şi Pavel, care începe de luni, 12 iunie şi durează până în 29 iunie, nu se fac nunţi, întrucât perioada de postire nu este compatibilă cu petrecerile ce însoţesc de regulă aceste evenimente.

Rugăciune făcătoare de minuni către Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

„Pe Voi, Apostoli slăviţi ai Lui Iisus, Mântuitorul v-a rânduit să fiţi stâlpi ai Bisericii pe care a întemeiat-o.

Pe tine, Sfinte Petre, Mântuitorul te-a ales să fii piatra de temelie a Sfintei Biserici şi ţi-a dăruit harul să-i întăreşti în credinţă pe toţi fraţii tăi.

Pe tine, Sfinte Pavele, Mântuitorul te-a făcut din duşman un ales prieten, iar Duhul Sfânt te-a numit să le arăţi neamurilor toate comorile învăţăturii creştine.

Sfinte Petre şi Sfinte Pavele, amândoi aţi lucrat cu neobosită însufleţire la răspândirea Împărăţiei lui Hristos, pecetluind mărturia devotamentului pentru Mântuitor cu sângele vostru.

La Voi ne rugăm, când osânda unei judecăţi nedrepte se abate asupra vieţii noastre, să-i îndepărtaţi pe farisei din drumul nostru, luându-le cheile puterii, iar cuvântul lor să nu fie lucrător împotriva noastră. Amin.

 

Acolo, în Împărăţia lui Dumnezeu, vă bucuraţi de vederea Lui în slava cerească. De Acolo, priviţi spre Biserica lui Hristos care călăuzeşte popoarele, pentru ca ele să vadă lumina Evangheliei şi să nu rătăcească drumul care duce la izvoarele tămăduitoare ale harului.

Ne închinăm Vouă, să-L rugaţi pe Mântuitorul nostru să-i lumineze şi să-i apere de orice necaz pe episcopi, pe preoţi şi întregul popor creştin.

Rugaţi-L pe Domnul secerişului să trimită lucrători sârguincioşi în ogorul Tău, pentru ca toţi oamenii de bunăcredinţă să aibă parte de binefacerile pe care le primim de la Dumnezeu prin Sfânta Biserică.

Slăviţi Apostoli Petru şi Pavel, să ascultaţi rugăciunea noastră, credincioşi încercaţi de cumplite necazuri, să fiţi milostivi şi să îndepărtaţi din viaţa noastră furia duşmanilor porniţi să ne doboare cu orice preţ. Amin.”.

Articolul precedentVal de procese împotriva marilor producători de vaccinuri anti-COVID
Articolul următorAnul școlar nu se prelungește. Ce motiv invocă ministrul Educației

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.