Asociația Filantropia vrea să dezvolte un proiect bazat pe principiile educației daneze

La nivelul Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia s-a desfășurat în perioada 3 – 5 septembrie programul de analiză a nevoilor de dezvoltare instituțională în cadrul parteneriatului dintre Federația Filantropia, România și VIA University College, Danemarca.

Programul a fost realizat de o echipă de specialiști în dezvoltare strategică din cadrul universității daneze și a avut ca scop identificarea principalelor provocări în activitățile educaționale desfășurate de către Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia cu copii, în cadrul centrelor de zi coordonate la nivelul județului Alba, ca bază pentru dezvoltarea unui proiect strategic de cooperare în domeniul educației. Programul a inclus o serie de vizite la Centrele de zi pentru copii: „Sfântul Ciprian” Ocna Mureș, „Sfântul Ierarh Nectarie” Vama Seacă, „Sfântul Nicolae” Alba Iulia și „Cuvioasa Parascheva” Alba Iulia, interviuri cu coordonatorii și personalul centrelor, dezbateri și analize. De asemenea, a avut loc și un workshop la care au participat 35 de persoane, asistenți sociali, cadre didactice, pedagogi sociali, coordonatori care lucrează cu copiii din centrele de zi și în programul de prevenire a abandonului școlar.

 VIA University College, în calitate de cea mai mare universitate de științe aplicate din Danemarca, dezvoltă și oferă o varietate de programe acreditate în domeniul științelor sociale la nivel de licență și masterat. În cadrul Facultății de Educație și Științe Sociale, VIA formează viitorii profesori, pedagogi și asistenți sociali printr-o abordare bazată pe teorie aplicată în practică. În cadrul programelor de formare, partea practică este foarte importantă, cumulând aproximativ jumătate din totalul orelor de formare, prin parteneriat cu creșe, grădinițe, centre after school, centre de tineret, centre pentru persoane cu dizabilități, centre pentru persoane vârstnice.

VIA a dezvoltat în ultimii 10 ani proiecte internaționale în domeniul educației timpurii în trei țări strategice: China, România și Tanzania, oferind programe de formare bazate pe principiile educației daneze și consultanță pentru managementul instituțiilor de educație. În Romania, Centrul Româno-Danez pentru Educație Integrată și Centrul Româno-Danez pentru Starea de Bine a Copiilor au devenit un etalon de calitate în educația timpurie. Parteneriatul cu Federația Filantropia din București este baza pentru un nou proiect ambițions, în care VIA va oferi expertiză în pedagogia daneză prin sesiuni de formare, vizite de studii și stagii de practică în baza nevoilor și provocărilor identificate în domeniul educațional.

Articolul precedentPoliția cere sprijin pentru identificarea a doi hoți
Articolul următorCinematograf în aer liber la Aiud

Comments are closed.