ARMATA ISRAELIANĂ A LOVIT LIBANUL

La rândul său Hezbollah a răspuns cu peste 320 de rachete lansate spre Israel.

Armata israeliană a anunţat în această dimineaţa că a desfăşurat lovituri în Liban după ce a detectat pregătiri ale Hezbollah pentru „atacuri de mare anvergură” împotriva Israelului, scrie Agerpres.

De asemenea, mişcarea şiită a afirmat, la rândul său, că a lansat sute de drone şi de rachete împotriva inamicului.
‘Numărul de rachete Katiuşa lansate până în prezent se ridică la peste 320’, a scris Hezbollah într-un alt comunicat, declarând că a vizat lovit 11 baze militare în Israel şi pe Înălţimile Golan.

Hezbollah a transmis că această ‘primă fază’ s-a încheiat ‘cu succes’.

Stare de urgență

Ministrul apărării din Israel, Yoav Gallant a decretat stare de urgenţă pe întreg teritoriul ţării timp de 48 de ore începând de duminică, ora locală 06.00 (03.00 GMT).

Acesta s-a declarat „convins că există o mare probabilitate ca un atac să fie lansat împotriva populaţiei civile şi în celelalte zone ale ţării”.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, Sean Savett, a declarat că preşedintele american Joe Biden „monitorizează îndeaproape evenimentele din Israel şi Liban”.

Articolul precedentFOTBAL: DINAMO A ÎNVINS-O PE UNIVERSITATEA CRAIOVA (2-1) ÎN SUPERLIGĂ
Articolul următorGRUPAREA STAT ISLAMIC A REVENDICAT ATACUL CU CUŢIT DIN GERMANIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.