Arhiepiscopia Romano-Catolică duce din nou la CEDO problema retrocedării Bibliotecii Batthyaneum

Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia se va adresa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins, săptămâna trecută, cererea de retrocedare a imobilului Bibliotecii Batthyaneum şi a colecţiilor inestimabile din interiorul acestuia.

Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Arhiepiscopiei, decizia instanţei supreme din 25 mai este considerată ”nedreaptă şi inadmisibilă”.

”De asemenea, considerăm actuala decizie a instanţei ca fiind nedreaptă şi inadmisibilă, deoarece în acest caz nu s-a dat nicio justificare în sprijinul deciziei. Prin urmare, nu putem accepta respingerea în această formă şi vom continua să luptăm pentru o cauză bună la Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, a transmis Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia.

La sfârşitul săptămânii trecute, Biserica Unitariană Maghiară şi-a exprimat, de asemenea, neînţelegerea şi indignarea faţă de refuzul retrocedării Bibliotecii Batthyaneum.

„Refuzul de a retroceda clădirea, naţionalizată sub dictatura comunistă, şi colecţia nepreţuită pe care o conţine, este o legitimare a confiscării ilegale. Această decizie nu este doar o pedeapsă, prin care este încălcată legea, împotriva bisericii noastre surori romano-catolice, ci şi un mesaj îngrijorător pentru celelalte confesiuni maghiare din Transilvania”, a transmis Biserica Unitariană Maghiară.

Aceasta a mai adăugat că intenţionează să acţioneze împreună cu bisericile surori, la toate forurile judiciare posibile, pentru a pune în aplicare, fără echivoc, drepturile de proprietate comunitară.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentFlorin Cîțu: Revenim la NORMALITATE în 3 etape. Ultima va fi pe 1 AUGUST
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL. Copilăria în comunism vs. capitalism. De la „portița către visare” la anxietate și dependența de ecran. „Să nu uităm cât de copii putem fi, indiferent de vârstă”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.