Aproximativ 5 mld. EUR fonduri nerambursabile au la dispoziție companiile și autoritățile locale pentru investiții în panouri fotovoltaice, digitalizare, reciclare sau producție

Nu mai puțin de 12 programe de finanțare, ce totalizează aproximativ 5 miliarde de euro, au la dispoziție companiile și autoritățile publice locale în următoarele luni, în cea mai generoasă perioadă de finanțări nerambursabile din istoria țării noastre, potrivit unei analize REI, grup de companii specializate în atragerea de fonduri europene și ajutoare de stat, cu o echipă de peste 80 de specialiști, în 13 birouri la nivel național, situată în top 3 companii de profil din România.

Potrivit datelor REI, un număr de șapte scheme de finanțare din prima jumătate a acestui an sunt dedicate atât companiilor nou-înființate (start-up), IMM, cât și întreprinderilor mari, care pot aplica pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor de producție, digitalizare, creșterea eficienței energetice sau reciclare, cu alocări totale ce depășesc 2 miliarde de euro.

De cealaltă parte, sectorul public beneficiază de un număr de cinci măsuri de sprijin pentru modernizarea și digitalizarea unităților de învățământ, îmbunătățirea rețelei de apă și canalizare din localități sau investiții în creșterea eficienței energetice a clădirilor publice, prin instalarea de panouri fotovoltaice, cu alocări totale de circa 3 miliarde de euro.

„2023 este anul în care începem să vedem rezultatele proiectelor depuse în ultimii doi ani și este și momentul în care vom vedea lansate pe piață schemele cu alocări mari și foarte mari în domenii cheie, unde banii europeni sunt vitali pentru dezvoltare. Ne așteptăm la un interes uriaș în proiectele de investiții în instalarea de soluții pentru creșterea eficienței energetice – unde avem alocate peste 1,5 miliarde de euro – atât pentru sectorul public, cât și cel privat, în digitalizare – sesiune care se deschide la 15 februarie sau alocările masive destinate sectorului educațional ori intrastructurii de apă și canalizare. Anul 2022 a fost un exercițiu fantastic și un test care ne-a arătat că suntem pregătiți să facem față valului de finanțări din anii următori, iar începutul acestui an ne prinde mai pregătiți ca niciodată, cu o echipă de profesioniști și specialiști în domeniul atragerii de fonduri nerambursabile – atât pentru companii, cât și pentru autorități publice”, a declarat Roxana Mircea, managing partner REI Grup.

Ce apeluri sunt deschise sau se vor deschide în perioada următoare

SECTORUL PRIVAT

  1.  

Apel

PNRR – C6 – I.4. – Producție/asamblare/reciclare baterii sau celule solare – panouri fotovoltaice

Destinație

Sectorul privat

Administrare

Ministerul Energiei[1]

Beneficiari eligibili

Start-up / micro / IMM / întreprinderi mari

Status apel

Deschis

Obiectiv specific

Schemă de ajutor de stat având ca obiectiv Sprijinirea investițiilor în întregul lanț valoric al bateriilor (producție și/sau asamblare și reciclare) și Sprijinirea investițiilor în întregul lanț valoric al celulelor și panourilor fotovoltaice (producție și/sau asamblare și reciclare)

Buget

259 mil. EUR (multianual)

~86 mil. EUR / an

Condiții eligibilitate

·        nu se încadrează în categoria „întreprinderilor aflate în dificultate”;

·        nu se află în proceduri de executare silită, insolvență, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operațională, lichidare sau suspendare temporară a activității;

·        fac dovada că dețin cel puțin 25 % din cheltuielile eligibile ale proiectului;

·        să aibă o rentabilitate a cifrei de afaceri mai mare de zero într-unul din ultimele trei exerciții financiare încheiate;

Cheltuieli neeligibile

·        cheltuieli pentru construcția imobilelor (altele decât cele aferente derulării procesului de producție – asamblare – reciclare);

·        cheltuielile aferente achiziției terenurilor;

·        TVA;

·        achiziția de echipamente second-hand;

·        cheltuieli cu închirierea mijloacelor fixe de producție;

·        cheltuieli cu achiziția de mijloace de transport;

Sprijin financiar

·        max. 100 mil. EUR / GW capacitate anuală de producție pentru producția de electrozi și/sau componente ale electrozilor si bateriilor;

·        max. 100 mil. EUR / GW capacitate anuală de producție pentru asamblarea electrozilor în baterii și testarea/condiționarea bateriilor;

·        max. 200 mil. EUR pe capacitate anuală de producție GW pentru producția de baterii;

·        max. 400.000 EUR / MW capacitate anuală de producție de silicon și plachete;

·        max. 400.000 EUR / MW capacitate anuală de asamblare a celulelor și a modulelor fotovoltaice;

·        max. 800.000 EUR / MW capacitate anuală de producție a elementelor fotovoltaice.

Sesiune

16.01 – 16.03.2023

 

  1.  

Apel

PNRR – C6 – I.5. – Asigurarea eficienței energetice în sectorul industrial

Destinație

Sectorul privat

Administrare

Ministerul Energiei[2]

Beneficiari eligibili

Micro / IMM / întreprinderi mari

Status apel

Deschis

Obiectiv specific

Realizarea de economii în consumul anual de energie primară pentru entitățile care beneficiază de sprijin prin această măsură

Buget

80,6 mil. EUR

Condiții eligibilitate

·        solicitantul nu trebuie să se afle în stare de insolvență sau faliment sau obiectul unei proceduri de lichidare sau de administrare judiciară;

·        să nu fie în dificultate;

·        să nu fi beneficiat, până la data solicitării ajutorului de stat din prezenta măsură, de alte ajutoare de stat sau de minimis pentru aceleași cheltuieli eligibile în prezenta măsură, în domeniul eficienței energetice;

·        toți indicatorii de proiect, incluși în auditul energetic inițial, vor respecta criteriul diferenței dintre anul de referință 2021 și reducerea cu cel puțin 30% la sfârșitul perioadei de monitorizare a indicatorilor de rezultat, raportat la conturul energetic al proiectului prin raportul de audit energetic inițial, din anul în care proiectul devine operațional și vor fi conexați cu informațiile din studiul de fezabilitate.

Cheltuieli neeligibile

·        sistemele de producere a energiei din surse regenerabile;

·        echipamentele care nu demonstrează prin audit energetic condiția de economisire de energie în raport cu cea consumată în anul anterior finanțării, la nivelul proiectului întreprinderii;

·        cheltuielile privind informarea, publicitatea și auditul financiar;

·        costurile care nu sunt direct legate de obținerea unui nivel mai ridicat de eficiență energetică;

·        orice alte cheltuieli care nu fac obiectul proiectului;

·        achizițiile cu activele corporale „second-hand”;

·        TVA.

Sprijin financiar

Max. 1,2 mil. EUR/proiect, reprezentând maxim 65% din costurile eligibile

Sesiune

14.12.2022 – 15.02.2023

(a fost solicitată prelungirea cu 3 luni a apelului)

 

  1.  

Apel

PNRR – C9 – I.3. – M.1.  Digitalizarea IMM

Destinație

Sectorul privat

Administrare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene[3]

Beneficiari eligibili

IMM

Status apel

În curs de deschidere

Obiectiv specific

Sprijinirea digitalizarea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), ceea ce ar putea contribui ulterior la creșterea competitivității, favorizând inovarea acestor întreprinderi și facilitând noi formule de lucru.

Buget

347,5 mil. EUR

Condiții eligibilitate

Solicitanții eligibili îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

·        au calitatea de întreprinderi mici, mijlocii sau microîntreprinderi (IMM);

·        au fost înființate cel târziu la 31.12.2021;

·        nu au avut activitatea suspendată în 2022;

·        au înregistrat profit în anul fiscal 2021;

·        nu sunt întreprinderi considerate „în dificultate”;

·        nu desfășoară activități de jocuri de noroc, nu au legătură cu industria de tutun, nu desfășoară activități de dezvoltare imobiliară sau financiară, nu desfășoară activități în domeniul extracției sau prelucrării de petrol sau gaze;

·        activitatea pentru care se solicită finanțare trebuie să fie aferentă unui cod CAEN autorizat la data de 31 decembrie 2021. Proiectul se poate implementa în una sau mai multe locații de implementare, aflate în aceeași regiune de dezvoltare.

 

Cheltuieli neeligibile

·        achiziția de echipmente second-hand;

·        cheltuielile de personal;

·        cheltuieli privind costuri administrative;

·        achiziția de terenuri;

·        achiziții în regim de leasing.

Sprijin financiar

Între 20.000 – 30.000 EUR (microîntreprindere)

Între 20.000 – 50.000 EUR (întreprindere mică)

Între 20.000 – 100.000 EUR (întreprindere mijlocie)

Sesiune

15.02 – 18.04.2023

  1.  

Apel

PNRR – C6 – I.1. – Managementul deșeurilor

Destinație

Sectorul privat

Administrare

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor[4]

Beneficiari eligibili

IMM

Status apel

În curs de deschidere

Obiectiv specific

Accelerarea procesului de extindere și modernizare a sistemelor de gestionare a deșeurilor în România cu accent pe colectarea separată, măsuri de prevenție, reducere, reutilizare și valorificare în vederea conformării cu directivele aplicabile și tranziției la economia circulară.

Buget

286 mil. EUR

Condiții eligibilitate

Beneficiarul este autorizat să desfășoare activitate în cel puțin două dintre domeniile de mai jos:

ü  3821 – tratarea și eliminarea deșeurilor nepericuloase;

ü  3822 – tratarea și eliminarea deșeurilor periculoase;

ü  3832 – recuperarea materialelor reciclabile sortate;

ü  3831 – demontarea (dezasamblarea) mașinilor și echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor;

ü  3811 – colectarea deșeurilor nepericuloase;

ü  3812 – colectarea deșeurilor periculoase.

În plus:

·        solicitantul nu trebuie să se afle în stare de insolvență sau faliment sau obiectul unei proceduri de lichidare sau de administrare judiciară;

·        să nu fie în dificultate;

·        să fi efectuat o relocare către unitatea în care urmează să aibă loc investiția inițială pentru care se solicită finanțarea, în cei doi ani anteriori depunerii cererii de finanțare;

·        să nu fie autorizat să desfășoare cel puțin una din activitățile corespunzătoare următoarelor coduri CAEN: 3821 – tratarea și eliminarea deșeurilor nepericuloase; 3822- tratarea și eliminarea deșeurilor periculoase; 3832- recuperarea materialelor reciclabile sortate; 3831- demontarea (dezasamblarea) mașinilor și echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor; 3811 – colectarea deșeurilor nepericuloase; 3812 – colectarea deșeurilor periculoase.

 

Cheltuieli neeligibile

·        cheltuielile cu achiziția de cap tractor sau mijloace de transport nespecializate aferente activităților prevăzute la CAEN 3811 și CAEN 3812;

·        orice alte cheltuieli care nu fac obiectul proiectului;

·        achizițiile cu activele corporale „second-hand”;

·        TVA.

Sprijin financiar

Între 500.000 EUR și max. 8,4 mil. EUR / proiect

Sesiune

T1 2023

 

  1.  

Apel

Investiții în producție – HG 959/2022 (sesiunea 2)

Destinație

Sectorul privat

Administrare

Ministerul Economiei[5]

Beneficiari eligibili

Micro, IMM, întreprinderi mari

Status apel

În curs de deschidere

Obiectiv specific

Acordarea de granturi pentru investiții destinate industriei prelucrătoare.

Buget

150 mil. EUR

Condiții eligibilitate

·        nu sunt considerate întreprinderi în dificultate;

·        asigură o contribuţie financiară de cel puţin 25% din costurile eligibile, fie prin resurse proprii, fie prin finanţare externă, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui alt ajutor public;

·        au rentabilitatea cifrei de afaceri mai mare decât zero în unul din ultimele trei exerciţii financiare încheiate;

·        investițiile realizate au o valoare, în echivalent lei, de minimum 3 milioane euro;

Lista sectoarelor de activitate eligibile

CAEN din clasele 11, 13, 14, 15, 16, 17, 19, 20, 21, 22, 23, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, 38

Sprijin financiar

Max. 45 mil. EUR / proiect

Până la 60% sprijin nerambursabil sau chiar 80%, în cazul întreprinderilor mici

Sesiune

T1 2023 (martie – est.)

 

  1.  

Apel

FOND DE MODERNIZARE: Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile

Destinație

Sectorul privat

Administrare

Ministerul Energiei

Beneficiari eligibili

Start-up / micro / IMM / întreprinderi mari

Status apel

În curs de deschidere

Obiectiv specific

Producție majorată a energiei electrice din surse regenerabile prin instalarea de noi capacități de producere a energiei din surse regenerabile

Buget

550 mil. EUR (multianual)

Condiții eligibilitate

·        să aibă ca activitate înscrisă în Statutul societății, între altele, activitatea privind producerea de energie electrică (corespunzătoare Diviziunii 35 – „Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apa caldă și aer condiționat”, clasa CAEN 3511 – Producția de energie electrică;

·        solicitantul NU este întreprindere în dificultate;

·        investiția nu a mai beneficiat de sprijin nerambursabil;

·        proiectul are avizul tehnic de racordare (ATR) pentru locul de producere.

Activități eligibile

Realizarea capacităților noi de producere energie electrică din surse eoliene, din surse solare, din biomasă, biogaz, din energie geotermală sau din surse hidro.

Sprijin financiar

Max. 20 mil. EUR / aplicant – 100% nerambursabil din costurile eligibile

Sesiune

T1 2023

 

  1.  

Apel

FOND DE MODERNIZARE: Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum

Destinație

Sectorul privat

Administrare

Ministerul Energiei

Beneficiari eligibili

Start-up / micro / IMM / întreprinderi mari

Status apel

În curs de deschidere

Obiectiv specific

Producție majorată a energiei electrice din surse regenerabile prin instalarea de noi capacități de producere a energiei din surse regenerabile

Buget

525 mil. EUR (multianual)

Condiții eligibilitate

·        să aibă ca activitate înscrisă în Statutul societății, între altele, activitatea privind producerea de energie electrică (corespunzătoare Diviziunii 35 – „Producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apa caldă și aer condiționat”, clasa CAEN 3511 – Producția de energie electrică, până la momentul contractării;

·        activitățile proiectului nu vor fi începute înainte de data depunerii ofertei pentru finanțare la Ministerul Energiei, cu excepția obținerii terenurilor și lucrărilor pregătitoare, cum ar fi obținerea avizelor și autorizațiilor și realizarea studiilor de fezabilitate;

·        solicitantul NU este întreprindere în dificultate;

·        ajutoarele pentru investiții se acordă numai instalațiilor noi, fără finanțarea capacităților de stocare a energiei;

·        investiția nu a mai beneficiat de sprijin nerambursabil;

Activități eligibile

Realizarea capacităților noi de producere energie electrică din surse eoliene, din surse solare, din biomasă, biogaz, din energie geotermală sau din surse hidro.

Sprijin financiar

Max. 20 mil. EUR / aplicant – 100% nerambursabil din costurile eligibile

Sesiune

T1 2023

 SECTORUL PUBLIC

  1.  

Apel

PNRR – Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe

Destinație

Sectorul public

Administrare

Ministerul Educației[6]

Beneficiari eligibili

UAT (consilii județene, autorități publice locale)

Status apel

Deschis

Detalii apel

Asigurarea echipamentelor și a resurselor tehnologice digitale pentru unitățile de învățământ, Asigurarea dotărilor sălilor de clasă și a laboratoarelor/atelierelor școlare din sistemul preuniversitar, Echiparea laboratoarelor informatice din școlile de educație și formare profesională (IPT) și Echiparea atelierelor de practică din unitățile de învățământ profesional și tehnic, inclusiv al unităților de formare duală, cu excepția celor cu profil agricol, în funcție de specializarea lor și de nevoile lor concrete precum și cu echipamente digitale (simulatoare).

Buget

1,068 mld. EUR

Sesiune

până la 19.03.2023

 

  1.  

Apel

PNRR – Componenta 1 – Managementul Apei – Investiția 1 (I1)

Destinație

Sectorul public

Administrare

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor[7]

Beneficiari eligibili

UAT (consilii județene, autorități publice locale)

Status apel

Deschis

Obiectiv specific

Extinderea sistemelor de apă și canalizare în aglomerări mai mari de 2.000 de locuitori echivalenți, prioritizate prin Planul accelerat de conformare cu directivele europene

Buget

780 mil. EUR

Sprijin financiar

max. 15 mil. EUR / proiect

·        146.250 EUR/km – pentru extinderea retelelor de distribuție a apei;

·        218.400 EUR/km – pentru extinderea rețelelor de apă uzată.

Sesiune

până la 21.02.2023

  1.  

Apel

PNRR – Componenta 1 – Managementul Apei – Investiția 2 (I2)

Destinație

Sectorul public

Administrare

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

Beneficiari eligibili

UAT (consilii județene, autorități publice locale)

Status apel

Deschis

Obiectiv specific

Colectarea apelor uzate în aglomerările mai mici de 2.000 de l.e. care împiedică atingerea unei stări bune a corpurilor de apă și / sau afectează arii naturale protejate

Buget

156 mil. EUR

Sprijin financiar

·        2.190 EUR / SIA pentru sistemele individuale adecvate de colectare și epurare a apelor uzate;

·         26.280 EUR / SPIA pentru sistemele publice inteligente alternative pentru procesarea apelor uzate;

·        218.400 EUR / km – pentru investiții în rețele de apă uzată;

·        146.250 EUR / km – pentru investiții în rețele de alimentare cu apă.

Sesiune

până la 15.02.2023

 

  1.  

Apel

FOND DE MODERNIZARE: Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum

Destinație

Sectorul public

Administrare

Ministerul Energiei

Beneficiari eligibili

UAT, Unitățile din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, Autorități publice

Status apel

În curs de deschidere

Obiectiv specific

Producție majorată a energiei electrice din surse regenerabile prin instalarea de noi capacități de producere a energiei din surse regenerabile

Buget

500 mil. EUR (multianual)

Condiții eligibilitate

·        demonstrează capacitatea financiară pentru implementarea proiectului prin indicatorii de solvabilitate, respectiv dacă raportul dintre Datorii totale și Capitaluri proprii trebuie să fie mai mic 7,5, în ultimul an financiar;

·        ajutoarele pentru investiții se acordă numai instalațiilor noi, fără finanțarea capacităților de stocare a energiei;

·        investiția/investițiile nu a/au mai beneficiat de finanțare din fonduri publice, cu excepția studiilor preliminare – studiul de prefezabilitate, analiza geotopografică, studiu de fezabilitate, proiect tehnic, detalii de execuție;

·        solicitantul nu este în dificultate.

Activități eligibile

Realizarea capacităților noi de producere energie electrică din surse eoliene, din surse solare, din biomasă, biogaz, din energie geotermală sau din surse hidro.

Sprijin financiar

max. 20 mil. EUR / aplicant – 100% nerambursabil din costurile eligibile

Sesiune

T1 2023

 

  1.  

Apel

PNRR – Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ secundar superior, a palatelor și a cluburilor copiilor

Destinație

Sectorul public

Administrare

Ministerul Educației[8]

Beneficiari eligibili

UAT (consilii județene, autorități publice locale)

Status apel

Deschis

Detalii apel

Dotarea cu echipamente TIC de tip „smart lab” și materiale educaționale specifice pentru dezvoltarea unui laborator digital inteligent în fiecare liceu, colegiu, școală profesională, precum și în palatele și cluburile copiilor, cu scopul de a cel puțin 1100 Smart lab-uri achiziționate pentru unitățile de învățământ secundar și liceu.

Buget

118 mil. EUR

Sesiune

9.01 – 1.03.2023

 

Articolul precedentDepartamentul pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat aplicaţia prin care cetățenii pot primi pe dispozitivele mobile, mai multe tipuri de alerte
Articolul următorUn șofer din Caracal s-a ales cu dosar penal în Alba

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.