În primele 9 luni ale acestui an, polițiștii au emis aproape 6.500 de ordine de protecție provizorii, aproximativ jumătate dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție de instanțele de judecată.
Față de anul trecut, se constată o reducere importantă a nerespectării ordinului de protecție provizoriu și a implicării minorilor în fapte de violență domestică.
Polițiștii emit ordine de protecție provizorii, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.
În perioada ianuarie – septembrie 2020, la nivel național, au fost emise 6.472 de ordine de protecție provizorii, cu 10% mai multe față de primele 9 luni ale anului trecut. Din totalul acestora, 6.383 au fost emise la solicitarea victimelor, 54 la solicitarea altor persoane, 5 la solicitarea ONG-urilor și 30 la solicitarea altor instituții abilitate în acest sens.
De asemenea, au fost sesizate 354 de infracțiuni de nerespectare a ordinului de protecție provizoriu, în scădere cu 18% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Totodată, în primele 9 luni ale acestui an, au fost emise de instanțele judecătorești 6.313 ordine de protecție, cu 8,7% mai multe decât în perioada similară din anul 2019, 3.031 dintre acestea fiind provenite din ordine de protecție provizorii emise de polițiști.
Cea mai mare pondere în cadrul infracțiunilor din sfera violenței domestice o au faptele de „lovire sau alte violențe” – 62%, urmate de „abandonul de familie” – 14% și ,,amenințarea” – 9%.
Din punct de vedere al locului comiterii, cele mai multe infracțiuni de violență în familie se comit la domiciliul subiecților, aproximativ 80% din total.
Se constată o reducere importantă a implicării minorilor în fapte de violență domestică, atât în calitate de victime (-17%), dar mai ales în calitate de autori (-34%).