Aproape 3.700 de români bolnavi de COVID-19 NU au fost în spital în ultimele săptămâni

Aproape 3.700 de români confirmați pozitiv cu noul coronavirus nu au fost internați în spital în ultimele 18 zile, de la decizia Curții Constituționale privind izolarea și carantinarea celor confirmați cu SARS-CoV-2. Aceste persoane NU au fost incluse în statisticile oficiale coronavirus, astfel că cele peste 3.000 de cazuri active de infectare cu coronavirus au lipsit din raportări. Anunțul a fost făcut luni seara de Grupul de Comunicare Strategică, înainte cu câteva ore de intrarea în vigoare a Legii carantinării. Pe baza prevederilor noii legi, autoritățile pot decide izolarea la domiciliu a persoanelor respective, a contacților acestora, și tratarea după caz. 

Grupul de Comunicare Strategică a transmis, luni seară, că din data de 2 iulie, când a fost publicată în Monitorul Oficial  decizia Curţii Constituţionale privind carantina și izolarea, au fost confirmate 10.393 noi cazuri de infectare cu coronavirus şi 351 de persoane au murit.

Totodată, autoritățile anunță că din statistici rezultă că 3.680 persoane confirmate pozitiv nu au fost deloc în spital.

În același interval, au fost externate 1.396 persoane asimptomatice după 10 zile de la depistare și 972 persoane externate la cerere, depistate pozitiv la testul pentru coronavirus.

La o zi după ce decizia Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial, pe 2 iulie, au fost valuri de plecări ale bolnavilor de COVID-19, la cerere, din spitale și din centrele de carantină. 

Potrivit deciziei CCR, textele de lege care reglementau internarea obligatorie, carantina și izolarea la domiciliu, au fost declarate neconstituționale pentru că încalcă anumite drepturi și libertăți fundamentale. Potrivit CCR, nu se pot restricționa drepturi fundamentale decât prin lege, și nu prin ordin de ministru. CCR a dat curs contestației Avocatului Poporului, Renate Weber, cu privire la neclaritatea articolului 25 din Legea privind reforma în domeniul sănătății, care lasă loc ministrului Sănătății să emită ordin pentru a institui măsura carantinei, izolării/internării, ca prevenție anti-COVID-19. Astfel, din 3 iulie, carantina, izolarea la domiciliu și internarea obligatorie au devenit doar niște simple recomandări.

Premierul Ludovic Orban a declarat luni seară că prin noile reglementări ale Legii carantinării poate fi gestionată mai eficient și situația persoanelor diagnosticate pozitiv care nu s-au internat la spital: „Pentru toate aceste persoane, în momentul de faţă se va dispune tratarea prin izolare la domiciliu şi în mod clar de acum încolo se aplică legea”. Săptămâna trecută, primul ministru a solicitat responsabililor din sistemul medical și şefilor Direcţiilor de Sănătate Publică să aibă pregătite bazele de date cu persoanele diagnosticate cu COVID-19 care s-au externat la cerere din spitale şi cu persoanele lor de contact, pentru a putea emite deciziile de izolare la domiciliu odată cu intrarea în vigoare a Legii privind carantinarea şi izolarea, marți, 21 iulie. Legea a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis, sâmbătă, pe 18 iulie.

Guvernul introduce, în ședința de marţi, 21 iulie, prevederile noii Legi a carantinării și izolării în  hotărârea privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile.

Ce prevede Legea carantinării, promulgată de Klaus Iohannis

Redăm, integral, comunicatul Grupului de Comunicare Strategică (GCS): 

„Având în vedere solicitările primite de Grupul de Comunicare Strategică referitoare la evoluția cazurilor confirmate cu noul coronavirus (COVID-19), în contextul generat de decizia Curții Constituționale a României, publicată în data de 2 iulie a.c., facem următoarele precizări: 

În intervalul 2 – 20 iulie a.c. în România au fost confirmate 10.393 noi cazuri de infectare cu noul coronavirus, 3.384 persoane declarate vindecate și 351 persoane decedate. Totodată, au fost externate 1.396 persoane asimptomatice după 10 zile de la depistare și 972 persoane externate la cerere, depistate pozitiv la testul pentru noul coronavirus.

În același interval au fost spitalizate în medie 4071 persoane, atât în secții cât și în ATI, în data de 2 iulie a.c. fiind internate 4.252 persoane, iar în data de 20 iulie a.c. 4.748 persoane.

Din analiza seriilor de date raportate reiese faptul că aproximativ 3.680 persoane confirmate pozitiv în acest interval de timp, în condițiile absenței instrumentelor legislative care să permită măsuri medicale, nu au făcut obiectul internării în spitale, nu au făcut obiectul externării ca persoane asimptomatice după 10 zile de spitalizare și nici ca persoane externate la cerere.

De asemenea, în urma analizei s-a constatat faptul că aproximativ 1480 de persoane confirmate cu noul coronavirus fac parte din categoria persoanelor vindecate, reprezentând cazuri care au beneficiat de prevederile Ordinului Ministrului Sănătății 487/2020 (aflat în vigoare în perioada 24 martie a.c. – 21 mai a.c.) care a permis fie externarea cazurilor ușoare, fie tratarea acestora la domiciliu, fără a mai fi declarate vindecate, în sistemul de raportare, la împlinirea termenului de izolare de 14 zile.

În aceeași situație s-au aflat categorii de persoane din centre rezidențiale, persoane cu boli neuro-psihice, personal medico-sanitar și de îngrijire. Având în vedere numărul persoanelor considerate vindecate, se va rectifica în consecință numărul cazurilor considerate active în infectarea cu noul coronavirus”, se menționează în comunicatul de luni seară, transmis de GCS.

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 27. Starea de urgență, sezonul 2
Articolul următorNelu Tătaru: NU este necesară amânarea anului școlar, din cauza epidemiei de COVID-19

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.