APROAPE 30% DINTRE ADOLESCENȚII ROMÂNI, DEPENDENȚI DE REȚELE SOCIALE ȘI JOCURILE PE MOBIL

Adolescenții români sunt dependenți de rețelele sociale și de jocurile pe mobil sau calculator. Cel puțin asta a scos la iveală studiul avertizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Utilizarea „problematică” a reţelelor sociale este în creştere în rândul tinerilor europeni, care sunt, de asemenea, mai expuşi riscului de a dezvolta o dependenţă de jocuri, a avertizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), transmite miercuri AFP.

„Avem nevoie de acţiuni imediate şi susţinute pentru a ajuta adolescenţii să pună capăt utilizării potenţial dăunătoare a reţelelor sociale, care s-a demonstrat că duce la depresie, agresiune, anxietate şi rezultate şcolare slabe”, a declarat directorul OMS pentru Europa, Hans Kluge, într-un comunicat.

În 2022, 11% dintre adolescenţi (13% dintre fete şi 9% dintre băieţi) prezentau semne de utilizare problematică a reţelelor sociale, comparativ cu doar 7% cu patru ani înainte, conform datelor obţinute de la 280.000 de persoane tinere, în vârstă de 11, 13 şi 15 ani din 44 de ţări din Europa, Asia Centrală şi Canada.

Simptomele sunt asemănătoare cu cele ale dependenţei: incapacitatea de a controla utilizarea excesivă, sentimentul de lipsă şi abandonarea altor activităţi în favoarea reţelelor sociale şi consecinţe negative ale utilizării excesive în viaţa de zi cu zi.

Acest fenomen este cel mai răspândit în rândul adolescenţilor români de 13 şi 15 ani, afectându-i pe 28% dintre aceştia. La polul opus, fenomenul este cel mai puţin prezent în rândul adolescenţilor olandezi (3%).

O altă sursă de îngrijorare, o treime dintre adolescenţi joacă jocuri online zilnic, iar 22% dintre ei timp de cel puţin patru ore, a remarcat OMS care a precizat că din întreaga cohortă, 12% dintre adolescenţi prezintă un comportament problematic în ceea ce priveşte jocurile (16% dintre băieţi şi 7% dintre fete).

„Este esenţial să luăm măsuri pentru a-i proteja pe tineri, astfel încât aceştia să poată naviga în peisajul digital în siguranţă şi să poată face alegeri informate în ceea ce priveşte activităţile lor online, maximizând beneficiile şi minimizând în acelaşi timp riscurile pentru bunăstarea lor mentală şi socială”, a declarat o reprezentantă a OMS pentru Europa, Natasha Azzopardi-Muscat, citată într-un comunicat.

Agenţia ONU a subliniat, însă, şi avantajele utilizării responsabile a reţelelor sociale, în special legătura dintre cei care împărtăşesc aceleaşi pasiuni şi interese.

Potrivit datelor, 36% dintre tineri au declarat că sunt în contact digital constant cu prietenii lor, acest procent crescând la 44% în rândul adolescentelor de 15 ani.

Tinerii „trebuie să domine reţelele sociale şi să nu lase reţelele sociale să îi domine”, a subliniat Azzopardi-Muscat.

OMS recomandă autorităţilor naţionale să îmbunătăţească mediile digitale şi măsurile educaţionale pentru a le permite tinerilor să navigheze în deplină siguranţă în lumea digitală.

Articolul precedentRUPTURĂ DEFINITIVĂ ÎN COALIȚIE DUPĂ CE SOCIAL-DEMOCRAȚII AU REFUZAT SĂ VOTEZE PROIECTUL IOHANNIS!
Articolul următorCÂŞTIGUL SALARIAL MEDIU NET/LUNĂ A FOST DE 4.412 LEI ÎN 2023

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.