Un primar din Munții Apuseni se adresează Guvernului României printr-o scrisoare deschisă. Călin Andreș cere primului ministru redeschiderea Târgurilor de animale.
”În calitate de primar al orașului Câmpeni, Capitala Țării Moților, vă aduc la cunoștință faptul că pe raza localității Câmpeni nu au mai fost organizate târguri de animale datorită apariției pestei porcine la nivelul țării.
Ceea ce vreau să evidențiez este faptul că pesta porcină o dată ce a fost descoperită, au fost de îndată luate măsuri prin tăierea sau sacrificarea animalelor. Prin urmare, multe familii cu o situație financiară precară s-au trezit fără mâncarea „cea de toate zilele”. În zona noastră, sunt multe familii care depind de animalele din gospodărie, unele pentru a asigura hrana zilnică, altele pentru a ajuta la diferite munci agricole.
Târgurile tradiționale de la Câmpeni atrăgeau mulți fermieri care își vindeau sau cumpărau porci, vite, oi, cai, etc. Erau oameni care așteptau cu nerăbdare târgul de animale, își calculau veniturile pentru a mai achiziționa sau vinde câte un animal. Târgul nu reprezenta doar vânzarea de animale, era prilej pentru ca toată zona țării Moților să vină la Câmpeni, să socializeze, să discute diferite teme de interes național, eu îmi aduc foarte bine aminte când, copil fiind, mergeam cu părinții mei la târg, nu neapărat pentru a cumpăra sau vinde ceva, ci pentru „eveniment”, pentru turta dulce și hăinuțe noi.
Târgurile de animale datează de sute de ani, nu putem opri definitiv comerțul de animale doar pentru că așa a hotărât Uniunea Europeană.
Creșterea animalelor atât pentru zona Munților Apuseni cât și a altor părți ale țării a reprezentat alături de muncile agricole, principala îndeletnicire a oamenilor. Avem diferite ferme agricole în țară, avem posibilitățile necesare pentru a produce în țara noastră și a trăi de pe urma muncii noastre. Importăm foarte multe alimente, carne, produse lactate, produse de panificație, etc, apoi verificând eticheta constatăm că acestea conțin mai mulți aditivi alimentari decât produsul în sine.
Uniunea Europeană a hotărât interzicerea târgurilor de animale, în urma cărora au apărut diferite expoziții de animale. Nu putem să ne batem joc de tradiție, de istoria moților, de urmașii noștri.
În speranța că atât eu, primarul orașului Câmpeni cât și locuitorii din zona Munților Apuseni vom primi un răspuns favorabil, vă mulțumim pentru înțelegere și așteptăm vești bune.” Spune Călin Andreș, primarul orașului Câmpeni.
Totodată Andreș îi asigură pe cetățeni că face tot posibilul pentru ca în următoarele luni să deschidă Târgul tradițional de animale la Câmpeni!