Anunț oficial de la Ministerul Muncii în legătură cu Pilonul II de pensii – Ce se va întâmpla de la 1 ianuarie

Ministerul Muncii dezminte faptul că ar fi avut intenția de a amâna mărirea procentului de bani care se duc către pensiile private Pilonul II.

Iată anunțul oficial al Ministerului: Având în vedere interesul public manifestat de mai multe publicații legat de un eventual act normativ care ar prevede amânarea creșterii contribuției din Pilonul 2 (de la 3,75% la 4,75%) până în 2026, vă facem cunoscut că Ministerul Muncii și Solidarității Sociale nu a elaborat și inițiat un astfel de demers și nici nu a primit spre analiză vreun astfel de proiect.

Nu vom amâna creşterea contribuţiei la Pilonul II de pensii iar toate aceste speculaţii şi zvonuri nu ne aduc niciun beneficiu, a scris ieri, pe pagina sa de Facebook, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş. „Nu vom amâna creşterea contribuţiei la Pilonul II de pensii. Am vrut să abordez direct o chestiune importantă pentru a pune capăt oricăror speculaţii şi pentru a oferi claritate în legătură cu deciziile ce se iau la nivel de Guvern. Toate aceste speculaţii şi zvonuri nu ne aduc niciun beneficiu”, a subliniat ministrul Finanţelor.

El a reafirmat, însă, că problema sustenabilităţii deficitului rămâne deschisă şi implică identificarea unor soluţii care să fie cuprinse în strategia fiscal-bugetară. „Echipa MF analizează cu atenţie diferitele opţiuni care sunt prezentate la nivelul coaliţiei de guvernare şi calculează impactul pe care îl pot genera. Deciziile adoptate vor fi prezentate de coaliţie. Ce pot să vă asigur este că orice act normativ care va avea semnătura instituţiei noastre va respecta transparent toate etapele de elaborare, avizare şi aprobare”, a mai arătat Boloş.

Reacţia ministrului Finanţelor vine după ce două organizaţii, Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) şi Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), au solicitat joi Guvernului să nu amâne creşterea de la 3,75% la 4,75% a contribuţie la Pilonul II de pensii, citând informaţii apărute în spaţiul public care fac referire la amânarea până în 2026 a acestei majorări.

Potrivit APAPR, Pilonul II, lansat acum 16 ani în România, administrează în prezent sume de aproape 25 de miliarde de euro în numele a peste 8 milioane de romani, cu rezultate investiţionale aproape duble faţă de inflaţie.

Articolul precedentVlad Voiculescu, urmărit PENAL – Fostul ministru este acuzat de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave
Articolul următorHoroscopul weekendului 9-10 decembrie – Trei zodii vor avea parte de o bucurie imensă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.