ANPC continuă controalele înainte de Paște. Ce NEREGULI au găsit comisarii la cozonaci și la produsele de patiserie

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) continuă, în această perioadă, supravegherea pieței, în contextul intesificării comercializării produselor preferate de români, în perioada premergătoare sărbătorilor pascale. 

Astfel, la nivelul întregii țări, conform tematicii specifice sezonului, initiată de președintele ANPC, Horia Constantinescu și coordonată de directorul general, Paul Anghel, a început, pe 14 aprilie 2022, verificarea modului în care sunt comercializate produsele de patiserie (cozonaci, pască, prăjituri etc). 

Au fost întreprinse, 90 de acțiuni de control, în toată țara, aplicându-se, până la acestă oră, amenzi contravenționale în valoare totală de 570.000 lei. 

Acestor măsuri, li s-au adăugat până acum și 4 măsuri de oprire temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor și o propunere de închidere temporară a unității pentru o perioadă de până la 6 luni.

Dintre cele mai importante nereguli, menționăm:
– Comercializarea unor produse depistate fără termene de valabilitate afișate pe etichetă 
– Comercializarea unor produse cu data durabilității minimale depășită  
– Folosirea, în procesul tehnologic de preparare, a unor tăvi și cuptoare neigienizate corespunzător și a unor ingrediente cu termen expirat 
– Utilizarea unor cântare neverificate metrologic 
– Comercializarea unor produse de cofetărie  fără elemente de informare-caracterizare  
– Comercializarea unor produse de cofetărie preambalate, cu ambalaj deteriorate
– Depozitarea necorespunzătoare, pe paviment, a cutiilor cu produse
– Depozitarea produselor în recipiente improprii (crème în găleți de plastic, refolosite)
– Utilizarea unor spații de depozitare neigienizate 
– Folosirea unor vitrine frigorifice de expunere la vânzare neigienizate
– Lipsa informațiilor referitoare la alergeni, premixuri folosite sau data expirării de pe etichetă 
– Deficiențe ale modului de etichetare al cozonacilor, respectiv nu erau mentionate condițiile de păstrare/ depozitare sau gramajul produsului
– Comercializarea unor produse cu stare termică schimbată 
– Nerespectarea condițiilor de păstrare pentru cozonac și pâine 
– Prezența, pe aparatele de ventilare a aerului, a unei cantități masive de praf pe paletele ventilatoarelor, scurgeri
– Existența pavimentului deteriorat 
– Nerespectarea temperaturilor de păstrare a produselor alimentare indicate de producător
– Existența, în spațiul de producție propriu-zis, a unor insecte (furnici, larve, fluturi)
– Lipsa documentelor justificative pentru prezența mărfii la vânzare

 
Articolul precedentCseke Attila: o singură lege și autorizații de construcții de la un singur ghișeu
Articolul următorMașinile înmatriculate în alte state, în vizorul polițiștilor din Alba

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.