ANOFM informează agenții economici cu privire la faptul că cetățenii ucraineni care doresc să se angajeze pe teritoriul țării noastre nu au nevoie de aviz de angajare pentru o perioadă de maximum 9 luni într-un an calendaristic
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă informează agenții economici cu privire la faptul că cetățenii ucraineni care doresc să se angajeze pe teritoriul țării noastre nu au nevoie de aviz de angajare pentru o perioadă de maximum 9 luni într-un an calendaristic, potrivit Legii nr. 200/2020 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România şi a Ordonanţei Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România.
Pentru a beneficia de toate serviciile şi măsurile prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă cu modificările și completările ulterioare, pe parcursul celor nouă luni, cetăţenii ucraineni pot cere acordarea statutului de refugiat.
După dobândirea unei forme de protecție internaţională, aceștia se pot înregistra în evidențele agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă beneficiind gratuit astfel de măsurile de stimulare a ocupării: medierea muncii prin care se realizează punerea în legătură a angajatorilor cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă; informarea şi consilierea profesională prin care se oferă un ansamblu de servicii acordate în mod gratuit persoanelor în căutarea unui loc de muncă, care au ca scop furnizarea de informaţii privind piaţa muncii şi evoluţia ocupaţiilor; formarea profesională; evaluarea și recunoașterea competențelor profesionale obținute în sistem nonformal și informal etc. Programele de formare profesională asigură, conform legii, iniţierea, calificarea, recalificarea, perfecţionarea şi specializarea persoanelor aflate în cautarea unui loc de muncă.