ANM: Un nou val de aer polar vine peste România

Duminică, 15 octombrie, vremea se schimbă radical. Meteorologii anunță că se va răci semnificativ în vestul, nordul și parțial în centrul țării, unde și nebulozitatea se va extinde treptat și va ploua.

În restul teritoriului, valorile termice se vor situa în continuare mult peste cele caracteristice datei, iar cerul, variabil ziua, va avea înnorări noaptea când local va ploua. Cantitățile de apă vor fi pe alocuri însemnate, iar în zona montană înaltă, în a doua parte a intervalului, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 15 și 28 grade, iar cele minime se vor încadra în marea lor majoritate între 4 și 14 grade. 

În Capitală, temperaturile se vor menține ridicate ți duminică. Vor fi maxime de 27…28  grade și o minimă de 11…14 grade. Cerul, variabil pe parcursul zilei, se va înnora treptat, iar noaptea va ploua.

De luni, 16 octombrie, frigul va cuprinde și zonel din sud, est și parțial în centru, unde valorile termice vor deveni apropiate de cele caracteristice datei, în timp ce, în restul țării, vor fi ușor mai scăzute decât normal. Cerul va fi variabil, iar înnorări și pe arii restrânse ploi slabe se vor semnala cu o probabilitate mai mare în sud-sud-est și centru, precum și la munte. La altitudini mari vor mai fi posibile precipitații mixte. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 19 grade, iar cele minime vor fi cuprinse de la -5…-3 grade în depresiuni până la 9…10 grade pe litoral. Izolat se va forma ceață.

În București, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări ziua când probabilitatea de ploaie va fi ridicată. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 16…17 grade, iar cea minimă de 5…7 grade.

„De duminică se poate observa o prăbușire de aer rece care va determina o răcire a vremii în regiunile nordice și nord-vestice iar la începutul săptămânii următoare, în toată țara. Duminică seara se va răci și vor veni și ploile. Mare atenție, la început în jumătatea nordică, apoi și în celelalte regiuni, vorbim de averse și descărcări electrice, posibil și cantități mai importante de apă. Iar de săptămâna viitoare se răcește în toată țara”, a explicat meteorologul Alina Șerban. 

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 14 octombrie 2023
Articolul următorMAE: Alți 58 de români au revenit în siguranță din Israel

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.