ANM: INFORMARE DE PLOI MODERATE ÎN MAJORITATEA REGIUNILOR, VALABILĂ PÂNĂ PE 7 OCTOMBRIE

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de ploi moderate cantitativ valabilă începând de joi seara și până luni, 7 octombrie, în majoritatea regiunilor țării.

Astfel, potrivit sursei citate, din seara zilei de joi (03 octombrie) și până în dimineața zilei de sâmbătă (05 octombrie), temporar va ploua la început în Banat, Crișana și Maramureș, apoi în Transilvania, Oltenia și nord-vestul Munteniei.

Sâmbătă (05 octombrie) vor fi ploi în majoritatea regiunilor, iar duminică (06 octombrie), în jumătatea de est a teritoriului.

Cod galben de vânt puternic, până vineri seara. HARTA cu zonele vizate

 
 

Vor fi averse, însoțite pe spații mici de descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 20…30 l/mp și pe arii restrânse peste 40…50 l/mp.

În regiunile vestice, sud-vestice și estice vântul va avea intensificări temporare cu viteze în general de 40…50 km/h.

Imagine

 
 

Vremea în Capitală

Vremea va deveni mai caldă decât în mod obişnuit în Capitală în acest sfârşit de săptămână, iar temperatura maximă va urca până la 27 – 28 de grade pe parcursul zilei de vineri, potrivit prognozei speciale pentru Bucureşti emise joi de meteorologi.

Joi, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 10…12 grade.

Vineri, temperaturile vor continua să crească, iar vremea va deveni mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre sfârşitul intervalului, însă probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 27 – 28 de grade, iar cea minimă de 13 – 15 grade.

Un ciclon autentic ajunge în România la sfârșitul săptămânii. A fost botezat „Cassandra” sau „Finny” – HARTĂ

 
 

Sâmbătă, vremea se va menţine caldă, dar va deveni instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări accentuate începând din orele serii, când vor fi averse şi descărcări electrice. Prin acumulare, cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în timpul ploilor. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade, iar cea minimă va fi de 14 – 15 grade.

Duminică, vremea se va răci şi temporar va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 21 – 22 de grade, iar cea minimă de 10…12 grade.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentSZIJJARTO: UNGARIA NU DOREŞTE CA UE SĂ TRIMITĂ CONSILIERI MILITARI ÎN UCRAINA
Articolul următorTAXĂ NOUĂ PENTRU ROMÂNII CARE AU CENTRALE ÎN APARTAMENT

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.