ANM: Al treilea val de caniculă lovește săptămâna viitoare

Valul de caniculă continuă, cu temperaturi extrem de ridicate, chiar din acest sfârșit de săptămână. Săptămâna viitoare, România va fi lovită de al treilea val de caniculă. Valul de căldură și disconfortul termic vor persista îndeosebi în partea de sud și în următoarele zile.

Vârful temperaturilor va fi înregistrat chiar în acest weekend când vom avea în termometre 41 de grade Celsius, la umbră, a avertizat directorul general al .Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) – Elena Mateescu.

„Sâmbătă este posibil să consemnăm din nou valori ale temperaturilor maxime de 39-40, posibil izolat în extremitatea sudică a țării, chiar 41 de grade Celsius la umbră.

Indicele de disconfort termic măsoară deja 80 de unități pe areale din partea de sud și sud-est a țării.

Vorbim și de temperaturile resimțite, care în bună parte din țară, dar mai ales în jumătatea sudică, la această oră depășesc 40, chiar 43 de grade Celsius. 

Nopțile vor fi tropicale, pentru că minimele se vor situa între 18 până la 23-24 de grade”, a anunțat directorul general al ANM, Elena Mateescu, la un post TV. 

„La fel de posibil este ca și săptămâna viitoare să continue acest val, să evolueze în zona țării noastre, și nu ar fi exclus ca un nou vârf de temperaturi foarte ridicate să fie la jumătatea săptămânii viitoare”, a avertizat și directorul de prognoză ANM, Florinela Georgescu.

Al treilea val de caniculă lovește România săptămâna viitoare, cu temperaturi de 39-40 de grade Celsius, avertizează ANM.

„Valul de caniculă lovește România la începutul săptămânii viitoare. De la debutul săptămânii viitoare, începând de marți, un al treilea val de căldură intens va putea aduce valori de temperaturi de 39-40 de grade Celsius”, a mai precizat meteorologul Elena Mateescu.

„Chiar dacă pe arii restrânse am reușit să depășim pragul de 40 de grade în sudul țării, înseamnă că solul este foarte încins și de acum încolo sunt create condițiile ca orice creștere estimată a temperaturilor să aducă valori în jurul sau chiar peste 40 de grade.

Temperaturi în jurul a 40 de grade, da, au fost înregistrate și zilele trecute în Lunca Dunării, mai ridicate sunt temperaturile resimțite sub influența umezelii din aer.

Este foarte important să subliniem și faptul că temperaturile se mențin foarte ridicate și pe parcursul nopților. Practic, mai bine de jumătate din noapte scad foarte puțin față de ceea ce se înregistrează după-amiaza – și de aici acest efect cumulat de a suporta cu greu valorile de temperatură”, a explicat și meteorologul Florinela Georgescu, la un post TV.

„Ar fi bine să mai amintim că în zona țării noastre temperaturi în jurul a 40 de grade în verile cele mai călduroase nu este un lucru cu totul neobișnuit, pentru că recordurile de temperatură la noi sunt de peste 43, chiar 44 de grade”, a mai spus Florinela Georgescu.

Articolul precedentAlexandra Păcuraru: Români, să nu mai fim surzi și orbi! Toate autoritățile statului nu fac decât să mușamalizeze nenorocirile pe care le suferă acești copii!
Articolul următorRareș Bogdan: „Stăm pe un stat gras, pe care refuzam sa il reformăm”. Mediul privat, sugrumat de taxe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.