Angajații DSP din întreaga țară continuă protestele – Ei amenință cu blocarea întregii activități

Criza din sistemul medical este departe de sfârșit. Angajații DSP din întreaga țară continuă protestele și amenință cu blocarea întregii activități de săptămâna viitoare din cauza salariilor. Totul după ce negocierile din ultimele săptămâni au eșuat și nu s-au găsit soluții pentru creșterea veniturilor.

Între timp, o mare federație din sistemul sanitar a dat Guvernul în judecată pentru neaplicarea legii salarizării. 

„Când am decis că trebuie să dăm autoritățile în judecată, au fost mulți care ne-au spus că încercăm degeaba și că nu există cale de succes. Am fost acuzați de oportunism, însă nu am zis nimic și am continuat să strângem semnături.

Oportunism, unde? Putem să-i acuzăm pe cei peste 75.000 de membri SANITAS, peste 80% din totalul organizației care s-au alăturat acțiunii că sunt oportuniști? Putem să-i acuzăm pe liderii locali și pe cei județeni că sunt oportuniști atunci când membrii organizației îi urmează necondiționat?
Am știut că nu este o luptă ușoară, dar greul a fost pe umerii liderilor locali cărora le mulțumim pentru implicare. Ne-am bazat pe conversații de la om la om în spitale, în centre medicale, în centre de asistență socială, în cabinete medicale, pe discuții cu salariații indeciși în ceea ce privește succesul unui astfel de demers, dar care merită și ei să beneficieze de drepturile tăiate în mod repetat!
Nu vindem iluzii, am spus de la început că acest proces este un demers pe care nicio altă organizație sindicală din România nu l-a parcurs. Am arătat tuturor colegilor care sunt obiectivele acestui proces și care vor fi obligațiile statului față de angajații din Sănătate și Asistență socială dacă va fi câștigat.
N-am construit formule de calcul online, nu suntem specialiști în IT. Dar suntem cel mai mare sindicat din SĂNĂTATE și ASISTENȚĂ SOCIALĂ și avem experiența celor 33 de ani de activitate! Am cerut în mod onest membrilor noștri de sindicat să fie parte din această acțiune în instanță pentru că autoritățile nu-și respectă propriile legi, nu se țin de cuvânt și cineva, în speță instanța, trebuie să sancționeze acest comportament.

Am ignorat orice fel de voci care spuneau că demersul nostru este inoportun și am strâns peste 75.000 de mii de semnături. Cu cât mai multe, cu atât mai bine!”, au transmis cei de la Sanitas.

Articolul precedentConsiliul Superior al Magistraturii își alege noua conducere
Articolul următorMarcel Ciolacu, în SUA: „România va pune capăt dependenţei energetice. Va deveni furnizor în zonă”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.