Angajații din Sănătate amenință cu greva generală. Sistemul sanitar, în pericol de blocaj total

Liderii Sanitas, una dintre cele mai mari federații sindicale din sănătate, amenință cu greva generală, dacă guvernul nu va crește veniturile în sistemul sanitar. 

Preşedintele Sanitas Bucureşti, Viorel Huşanu a fost întrebat luni, la un post TV, dacă va fi o grevă în sistemul sanitar şi când ar putea fi declanşată.

“Hotărârea de a organiza mişcări de protest nu am luat-o eu, ci a luat-o Consiliul Naţional încă de acum două luni.  Am văzut că am fost păcăliţi. O spun pe şleau. În vară ni s-a promis că în toamnă vor relua discuţiile pe creşteri de venituri, nu s-a întâmplat acest lucru. Ne-au asigurat o creştere de doar 5% de la 1 ianuarie. Şi, atenţie, nici această creştere nu este acoperită în acte. Ea ar trebui să fie cumva şi finanţată, ori dacă nu este finanţată, spitalele deja ne-au atras atenţia că din contractul pe care îl au cu Casa de Asigurări nu pot suporta nici această mică mărire de 5%. Şi atunci, dacă am văzut că suntem păcăliţi şi nimeni nu a mai reluat discuţia pe care am avut-o în vară cu premierul, am hotărât în noiembrie, în cadrul Consiliului Naţional, să declanşăm mişcări de protest”, a afirmat preşedintele Sanitas Bucureşti.

El a adăugat că pe data de 18 ianuarie s-ar putea lua o decizie despre declanşarea grevei în sistemul sanitar.

“Mişcările de protest vor ajunge probabil la grevă dacă constatăm că pe 18 ianuarie, când este termenul limită, vom avea destule semnături astfel încât greva să nu fie declarată ilegală şi să o facem degeaba. Deci, pe 18 este o zi crucială în care noi ne vom întâlni şi dacă avem numărul semnături suficient vom ajunge la grevă, la începutul lunii februarie”, a explicat Viorel Huşanu.

El a mai fost întrebat cum se va desfăşura această grevă. 

“Practic, greva am început-o deja, cumva forţaţi de împrejurări. Adică populaţia deja suferă pentru că nu mai are cine să îngrijească aceşti pacienţi care ajung în camera de gardă. Noi, potrivit legii, trebuie să asigurăm o treime. Vom face fel de fel de scenarii până vom declanşa greva, astfel încât să nu pierdem pacienţi, niciun pacient să nu păţească absolut nimic în perioada declanşării grevei. Este foarte greu, dar cu siguranţă oamenii sunt hotărâţi şi altă soluţie nu văd. Dacă Guvernul nu negociază în această săptămână cu noi creşteri de venituri hotărârea noastră este fermă. (…)Nu vor mai elibera reţete. Probabil ambulatoriile nu vor mai funcţiona, nu vor mai fi decât operaţii de urgenţă. Tot ce înseamnă pacient cronic nu va mai fi operat şi aşa mai departe”, a mai transmis preşedintele Sanitas Bucureşti.

 

Sursa: Realitatea Medicala

Articolul precedentSpania, prima țară care vrea să impună obligativitatea purtării măștii – Cazurile de gripă și COVID, în creștere
Articolul următorȘeful Casei de Pensii: „Vor fi creșteri spectaculoase de peste 80% pentru cine a cotizat mai mult” – Ce se schimbă la recalculare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.