Andrew Tate a postat primul video pe reţelele de socializare după ieşirea din arest: se plimbă printr-o cameră şi fumează. Influencerul afirmă că, încă de anul trecut, a stat închis non-stop, ceea ce i-a adus ”claritate absolută a minţii”.
În primul video postat pe reţelele de socializare după eliberarea din închisoare, Andrew Tate se plimbă, printr-o cameră cu pereţi negri, în timp ce fumează.
Electronicele din încăpere sunt închise.
”De anul trecut am fost închis 24 de ore din 24. Fără timp în curte. Am stat într-o celulă de 3 metri, fără electronice sau contact cu exteriorul. Claritate absolută a minţii. Gânduri reale. Planuri reale. Durere intensă”, a scris Andrew Tate alături de imagini.
Acesta a adăugat că, după o oră de libertate nu şi-a mai suportat telefonul.
”Unele obiceiuri mor greu”, a mai scris Tate.
Fraţii Tristan şi Andrew Tate au fost eliberaţi din arestul preventiv, în urma unei decizii luate, vineri seara, de Curtea de Apel Bucureşti. Instanţa a decis ca ei să rămână în arest la domiciliu. ”Mergem acasă”, a afirmat Andrew Tate, în limba română, la ieşirea din arestul Poliţiei Capitalei, în timp ce fratele său a declarat că judecătorii au luat o decizie corectă.
Fraţii Tate au fost reţinuţi şi, ulterior, arestatţi, după ce în 29 decembrie au avut loc cinci percheziţii, în Bucureşti şi judeţul Ilfov, la locuinţele deţinute de ei, dar şi de cele două complice ale lor. Ulterior, la începutul lui ianuarie, au avut loc alte 7 percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Prahova în dosarul în care ei sunt cercetaţi.
”În fapt, cele 4 persoane bănuite (doi cetăţeni britanici şi doi cetăţeni români) ar fi constituit un grup infracţional organizat, în scopul racolării, cazării şi exploatării, prin obligarea unor femei la crearea unor materiale cu conţinut pornografic, destinate difuzării contracost pe site-uri de profil. Din aceste activităţi, ar fi obţinut importante sume de bani. Persoanele vătămate ar fi fost recrutate de cetăţenii britanici prin inducere în eroare cu privire la intenţia de a întemeia o relaţie de căsătorie/concubinaj şi existenţa unor sentimente reale de iubire (metoda loverboy). Acestea ar fi fost ulterior transportate şi adăpostite în imobile din judeţul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violenţă fizică şi constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul şi invocarea de pretinse datorii), ar fi fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării prin intermediul unor platforme de socializare de material având un astfel de caracter şi prin supunerea la executarea unei munci, în mod forţat, în scopul obţinerii de beneficii financiare importante, constând în sumele de bani obţinute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori”, preciza IGPR.
Şase persoane vătămate care au fost exploatate sexual de grupul infracţional organizat au fost identificate.
”Cu privire la infracţiunea de viol s-a reţinut că, în luna martie 2022, o persoană vătămată ar fi fost constrânsă, în două ocazii diferite, de o persoană prin exercitarea de violenţe fizice şi presiuni psihologice să întreţină relaţii sexuale. Au fost descoperite 11 autoturisme de lux, deţinute sau utilizate de persoanele bănuite. Cele 4 persoane bănuite au fost reţinute, ulterior fiind arestate preventiv”, menţiona sursa citată.