Anca Alexandrescu, noi dezvăluiri despre contractul privatizării Petrom, ținut la secret aproape 20 de ani pentru a ascunde trădarea națională

Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii ”Culisele Statului Paralel”, a dezvăluit cum sunt austriecii scutiți de taxe și impozite și a comentat prima reacție a lui Adrian Năstase privind dezvăluirile din această seară referitoare la contractul de privatizare a Petrom, ținut la secret aproape 20 de ani pentru a ascunde trădarea națională.

„Mă așteptam să reacționeze domnul Năstase, pentru că azi de dimineață am făcut o nouă postare pe pagina mea de socializare, pornind de la niște afirmații pe care domnia sa le-a făcut în mod repetat și la sfârșitul anului trecut, când s-a redeschis scandalul privatizării Petrom, și anume despre faptul că societatea Petrom era în faliment, era plină de datorii, că nu avea profit și că nu exista altă soluție. Am spus astăzi că profitul pe care Petromul l-a făcut în cei trei ani de dinaintea privatizării, din 2001, 2002, 2003 și am spus ”Da, domnule Năstase, ați avut dreptate, OMV era în faliment” și am prezentat clar că a făcut profit de foarte multe zeci de milioane de euro la acel moment și am lansat o provocare de dimineață, că mai are timp până la ora 21 să iasă și să spună ce grozăvii au făcut atunci.

Domnia sa a ales să comenteze invocând din nou acel raport al Comisiei de Control, finalizat în octombrie 2007, început în septembrie 2006, la Comisia Senatorială, prezentând niște concluzii ale Comisiei cum că ar fi fost corectă evaluarea. Domnia sa a uitat să spună că și domnia sa a fost președinte al Camerei Deputaților, dar nu asta este esențial. Ci că președintele Senatului la acel moment, domnul Nicolae Văcăroiu, a întors raportul Comisiei care cerea renegocierea contractului cu OMV. L-a întors pentru niște motive de procedură, spunând că trebuie cerută părerea celor de la OMV și a lui Adrian Năstase, moment în care s-au schimbat total concluziile acestui raport.

Declarațiile președintelui Comisiei de la acea vreme au rămas și ele spun foarte clar că a fost nu numai subevaluat, există și raportul Comisiei SRI. S-au dat niște facilități inadmisibile celor de la OMV, am să prezint pe larg în această seară. Scopul demersului meu nu este de a mă răzbuna pe cineva, nu doresc răul nimănui, îmi doresc ca România să poată astăzi să recupereze măcar o parte din ceea ce a avut. Autoritățile statului trebuie să își facă treaba!”, a precizat Anca Alexandrescu la Realitatea PLUS.

Articolul precedentVremea se schimbă. Va ninge în mai multe zone ale țării
Articolul următorContractul Petrom, făcut public. Șoșoacă: Este lovit de NULITATE ABSOLUTĂ. NU respectă legislația românească

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.