Anca Alexandrescu, despre dosarul OMV dus la Parchet: „Și astăzi există consecințe ale acestui contract de privatizare”

Anca Alexandrescu – moderatorul emisiunii Culisele Statului Paralel, de la Realitatea PLUS, a reiterat întâlnirea de la Parchetul General cu procurorul Marius Voineag, căruia i-a înmânat întreg dosarul OMV Petrom.

„Eu m-am oferit ca de acum încolo ca toate documentele care sunt de competiția Parchetului General să le trimit. Inclusiv despre miniștri din guvern, abuzurile pe care le fac. Dovezi clare.

Mă bucur că doamna Șoșoacă și dl Terheș s-au apucat să lucreze. Doamna Șoșoacă m-a anunțat că a făcut o plângere la avocatul poporului. M-am bucurat că încă un parlamentar mi-a solicitat contractul. Dl Daniel Ghiță.

M-am dus la Parchet cu foarte mare încredere. Le mulțumesc românilor care au venit acolo, niște oameni foarte inimoși. M-am simțit foarte bine că au fost acolo. Le mulțumesc din suflet. A fost extraordinar. Toată lumea s-a purtat impecabil. Începând cu dna grefier până la dl procuror Marius Voineag.

Am pus la dispoziția autorităților documente care erau în posesia mea, pe care le-am adunat din surse deschise. Confirmă următorul lucru: și astăzi există consecințe ale acestui contract de privatizare. Bugetul statului este prejudiciat și astăzi. Văduvesc bugetul de surse importante din redevențe. Funcționari ai statului român plătiți din banii românilor nu calculează prețul de referință. Statul a încasat redevențe mai mici cu un miliard de dolari din cauza asta. Nu știu dacă s-a prescris sau nu. Scopul meu este să fac pasul următor. Intenționez ca săptămâna viitoare să mă duc la dl Virgil Popescu să-l întreb de ce nu mărește redevențele. Ele trebuiau mărite imediat ce a expirat termenul de 10 ani. Nu a făcut-o nimeni. De ce nu o fac acum? Cum este posibil să accepți tu, stat român, ca ei să plătească redevențe de 3,4%.

Ecourile anchetei noastre au ajuns în Austria. M-a contactat din presa din Austria o jurnalistă care este premiată. Le voi pune la dispoziție toate datele. Și presa din Norvegia este interesată. Sunteți pe un drum fără întoarcere. Oricât ar încerca Năstase să spună că a trebuit… noi nu vom spune că nu mai contează după 20 de ani. Nu o să ne mai scoată nimeni din situația asta dacă gândim așa”, a spus Anca Alexandrescu, joi seara, la Culisele Statului Paralel.

Marea CĂPUȘARE. Cum au ajuns penalizările să fie mai mari decât 8% din acțiunile PETROM ce aparțin salariaților

Articolul precedentTopul celor care au VÂNDUT România la bucată – Cine s-a îmbogățit de pe urma privatizărilor
Articolul următorZone din 25 de judeţe, sub Cod galben de ninsoare şi viscol, până sâmbătă seara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.