Realizatoare Realitatea PLUS – Anca Alexandrescu a continuat ancheta în județul prăduit de mafia politică. Moderatoarea a ajuns pe canalele Dunării unde rechinii imobiliari construiesc în voie, fără să fie controlați de nimeni.
Anca Alexandrescu a continuat sâmbătă ancheta Realitatea PLUS în județul Tulcea. Realizatoarea emisiunii Culisele statului paralel a ajuns și la Murighiol, unde se află fosta cabană de vânătoare a lui Ceaușescu.
„Am ajuns la lacul Uzlina. Am venit pe canalul Uzlina, așa-zisul satul Uzlina, ce a mai rămas, pentru că se construiește, nu există nicio regulă.
Îmi spuneau oamenii locului că cele mai bune reguli, restricții de construcție și de amenajări au fost pe timpul lui Liviu Mihaiu, când era guvernatorul Deltei.
Foarte multă lume vorbea despre interesele pe care le-a avut Sorin Ovidiu Vîntu aici, în zonă. Dar oamenii locului care cunosc mi-au spus că, atât timp cât Sorin Ovidiu Vîntu a fost în Delta Dunării, niciun invitat, musafir de-al lui nu pleca cu pește din Delta Dunării. Ce făcea? Oamenii lui luau peștele de la braconieri și-l aruncau în apă. Nu știu dacă e adevărat, așa mi-au spus oamenii.
Dar, astăzi, Delta devine din ce în ce mai mică, se colmatează tot mai multe zone. Pe canalul Uzlina, pe care noi am venit, s-a dragat în urmă cu șase ani. Dar pentru că s-a dragat fără cap, ajunge apa să fie de 50 de cm și să sece o porțiune mare din lac. Și ne spuneau localnicii că-și strică bărcile vara și că aproape nu mai au pe unde să ducă turiștii să viziteze.
Este o frumusețe aici. Vă îndemn să veniți să vedeți, pentru că Delta este frumoasă și încă există.
Depinde de noi dacă va mai exista”, a spus Anca Alexandrescu.