Analiză Harvard: Economia României este a 19-a cea mai complexă și sofisticată din lume şi va creşte în medie cu 2,9% până în 2030

România este o țară cu venituri peste medie și este cea mai bogată economie după produsul intern brut pe cap de locuitor. Asta arată cea mai recentă analiză făcută de specialiștii de la Universitatea Harvard. 

Este cea mai bună poziţie ocupată de România începând cu anul 2000, de când se realizează analiza. Ascensiunea României în acest clasament este importantă, având în vedere că țara noastră se clasa pe locul 39 în anul 2000.

Indicatorul de complexitate analizează atât gradul de dezvoltare al țării, cât și produsele și serviciile produse și exportate de o țară. Cele mai recente date incluse sunt pentru 2020, primul an al pandemiei.

În anii 1990, România era cunoscută pe plan internațional drept un producător și exportator de produse cu o valoarea adăugată minimă. În ultimii ani, industria auto, electronică și IT s-au dezvoltat, iar economia a devenit mai complexă.

Conform datelor The Atlas of Complexity, cele mai sofisticate economii din lume sunt Japonia (locul 1), Elveţia (2), Germania (3), Coreea de Sud (4) şi Singapore (5). Ţările din regiune stau şi ele foarte bine, Cehia fiind pe şase, iar Ungaria pe nouă. Polonia în schimb, cea mai dezvoltată economie din regiune, e pe 26, încă o dovadă că nu contează doar mărimea PIB-ului. În total sunt analizate peste 130 de ţări din ţări din lume.

 

„România este o ţară cu venituri peste medie (upper middle income – trad.), este a 44-a cea mai bogată economie după PIB per capita dintre cele 133 studiate, cu o valoare de 12.915 dolari în 2020. În ultimii cinci ani, PIB per capita a crescut în medie cu 3,9%, peste media regiunii”, conform aceleiaşi surse.

Economiştii Harvard cred că în următorii zece ani, deci până în 2030, ritmul mediu anual de creştere al economiei va fi de 2,9%. PIB per capita va creşte cu 3,5% în medie în această perioadă.

 

„Creşterea va putea fi obţinută prin folosirea succeselor actuale şi a know-how-ului dobândit pentru a dezvolta producţia unor bunuri cu mai mare complexitate. Momentan, România este a 19-a cea mai complexă economie, conform Economic Complexity Index (ECI). Comparativ cu acum un deceniu, economia a devenit mai sofisticată.”

Economiştii universităţii americane spun că România are o economie mai sofisticată decât era aşteptat pentru nivelul său de dezvoltare. Până în 2030 economia locală va continua să crească, ritmul de 2,9% poziţionând-o în prima jumătate a clasamentului.

„Complexitatea economiei României a crescut, astfel că în decurs de un deceniu ţara a urcat nouă poziţii în top. Acest lucru a fost posibil pentru că pe plan local, în ultimii 15 ani, jucătorii economici au realizat 51 de produse noi”, spun analiştii prestigioasei universităţi. Printre produsele pe care România le trimite la export, conform analizei Harvard, se numără cele IT&C, maşinile şi componentele, echipamente electrice, produse folosite în sectorul de transport şi alimente/ produse agricole.

Articolul precedentCe se pune pe masă în Ajunul Bobotezei. Aduce belșug și ferește casa de rău
Articolul următorPrețul gazelor naturale a ajuns la cel mai scăzut nivel din 2021 – Paradoxal, plătim cele mai mari facturi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.