AMR o zi până la vot – Unde votez, cum votez?

Aproape 19 milioane de români sunt așteptați mâine la urne să-și aleagă reprezentanții în Senat și Camera Deputaților. În total, vor fi aleși 136 de senatori și 329 de deputați, din rândul a peste 7136 de candidați înscriși în toată țara. Secțiile de votare se deschid oficial duminică la ora 07:00 și se închid la ora 21:00.  

Cine candidează?

Ca o curiozitate, Partidul Mișcarea Populară are cei mai mulți candidați pe listele electorale – 641, potrivit unei hărţi a candidaţilor la alegerile parlamentare realizată de EFOR. Lista este continuată de PNL  cu 640 candidați, Pro România cu 639 şi PSD cu 631. Alianţa USR-PLUS este singura alianţă prezentă la aceste alegeri și are 616 candidaţi. Dintre toate județele țării, cea mai mare competiţie este în judeţul Brăila la Camera Deputaţilor, cu 19,8 candidaţi pe loc, iar cea mai mică la Buzău, cu 9 pe loc. Şi la Senat, lupta cea mai intensă se poartă în Brăila, cu 27,5 candidaţi pe un loc, cea mai slabă înregistrându-se în Prahova, 11,8 pe loc.

Cine poate vota?

La alegerile parlamentare din 6 decembrie au dreptul de a vota cetățenii români care au vârsta de 18 ani împliniți și nu au dreptul persoanele cărora li s-au interzis drepturile electorale prin hotărâre judecătorească. Dacă sunteți înscris în Registrul Electoral, puteți vota în localitatea și în secția de votare unde vă este înregistrat domiciliul sau reședința, în cazul în care aveți viză de flotant. Dacă nu aveți viza de flotant, trebuie să vă deplasați în județul unde aveți drept de vot.

Cei care vor să meargă la vot trebuie să știe că, potrivit Deciziei 35/2020 a BEC, pot vota și cu documente al cărui termen de valabilitate ar fi expirat în perioada 1 martie – 6 decembrie. Alegătorii care din motive obiective nu se pot deplasa la secția de votare pe 6 decembrie pot solicita urna mobilă.

Ce documente trebuie să am la mine?

Regulile pentru votarea la parlamentare în țară sunt similare și pentru alegerile locale.

Spre deosebire de alegerile locale, la alegerile parlamentare se poate vota și din afara țării, iar o circumscripție din țară este un județ și nu o localitate, ca în cazul alegerilor locale. Cetățenii români care au domiciliul sau reședința în România care în ziua votării se află în țară pot vota cu unul din următoarele documente: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic, carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare.

Unde votez?

Pentru aceste alegeri au fost organizate 18.802 secții de votare în întreaga țară, iar în străinătate se poate vota în 748 de secții. Numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 31 octombrie 2020 este de 18.981.242. Din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de 18.237.521 au domiciliul sau reședința în țară, iar 743.721 au domiciliul în străinătate și sunt posesori de pașaport CRDS. La alegerile parlamentare se poate vota în alt oraș decât cel de domiciliu dacă sunt îndeplinite anumite condiții. Elevii și studenții care învață în alte localități, cei care lucrează departe de casă sau care sunt în altă parte a țării din diverse motive pot vota la alegerile parlamentare doar dacă au viză de flotant în localitatea în care se află. De asemenea, alegătorii pot vota în altă localitate fără să aibă viza de flotant, cu condiția ca această localitate să fie în județul de reședință.

E periculos?

Specialiștii spun că dacă respectăm regulile stabilite, nu există niciun pericol la vot. Pentru că ne aflăm în plină pandemie fiecare secție de votare pentru alegerile parlamentare 2020 din data de 6 decembrie va fi dotată cu flacoane cu soluție dezinfectantă, iar toți participanții la procesul electoral vor purta mască de protecție non-stop, potrivit unei decizii adoptate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, care stabilește regulile sanitare ce vor trebui respectate la scrutin pentru a evita infectarea cu noul coronavirus. La intrarea în secția de vot se va lua temperatura fiecărei persoane, iar alegătorii îndrumați către „localul de vot, respectiv către ieşirea din sediul secţiei de votare, astfel încât aceştia să petreacă un timp cât mai scurt în interiorul acestuia”.

Ce proceduri trebuie să urmez?

În secțiile de votare se va asigura menținerea unei distanțe fizice de minimum 1 metru între oameni iar în sala unde se votează nu trebuie să fie prezenţi, în acelaşi timp, mai mult de 5 alegători. Potrivit aceleiași decizii, „alegătorul va fi instruit să poziţioneze actul de identitate sau documentul de identitate în suportul terminalului informatic, pentru preluarea datelor de identificare în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV). Dacă acest lucru nu este posibil, operatorul de calculator va realiza această procedură după care îşi va dezinfecta mâinile prin aplicarea unei soluţii dezinfectante pe bază de alcool sau va schimba mănuşile.”

Am voie să-mi dau masca jos?

Pentru identificarea votantului, „alegătorul va fi instruit să îşi îndepărteze pentru scurt timp masca spre a fi identificat, la o distanţă de minimum 1,5 m faţă de operatorul de calculator şi membrii biroului electoral al secţiei de votare, iar după identificare, alegătorul îşi va repoziţiona masca acoperind nasul şi gura”. Pe cât posibil, buletinele de vot, ştampila cu menţiunea „VOTAT“ şi pixurile ce vor fi utilizate de către alegători pentru semnare vor fi dispuse astfel încât alegătorul să le poată prelua singur, fără a avea contact direct cu membrii biroului electoral al secţiei de votare, sub supravegherea şi la indicaţia acestora.

Ce proceduri trebuie să urmez?

După exercitarea dreptului de vot, alegătorul îşi va aplica singur, la indicaţia şi sub supravegherea membrilor biroului electoral al secţiei de votare, timbrul autocolant ori ştampila cu menţiunea „VOTAT“, după caz, pe actul de identitate sau documentul de identitate.

Cum arată buletinul de vot?

Pentru alegerile parlamentare se vor folosi două tipuri de buletine de vot: pentru votul în secții și pentru votul prin corespondență. Ordinea de pe buletine este cea menționată în exemplul de mai jos, iar regulile privind buletinele de vot sunt stabilite prin hotărâre nr. 17/2020 a Autorității Electorale Permanente. Așa arată buletinul de vot pentru votul în secții, pe care îl vor primi majoritatea românilor:

Imagine

Imagine

Articolul precedentAlegeri parlamentare 2020: Diaspora a început să voteze. 748 de secții pregătite – Documentele necesare pentru a vota în străinătate
Articolul următor68 de pomi de Crăciun, confiscați de polițiștii din Apuseni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.