Amenda pe care o plătești dacă locuiești la o altă adresă decât cea din buletin. În câte zile poți declara noul domiciliu

Românii care locuiesc la o adresă diferită față de cea din buletin trebuie să se pună la curent cu noile schimbări. În caz contrar, riscă să fie amendați.

Potrivit legii intrate în vigoare la data de 10 iunie 2023,  persoanele care nu locuiesc la domiciliul aflat în cartea de identitate sunt obligate în termen de 15 zile să solicite la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor schimbarea domiciliului. În cazul în care nu respectă această regulă, riscă să primească amenzi cuprinse între 40 și 80 de lei.

„Persoanele care, din diferite motive, locuiesc la alte adrese decât cea din actul de identitate sunt obligate să solicite la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor schimbarea domiciliului sau înscrierea mențiunii privind stabilirea reședinței în termen de 15 zile de la mutare și să ceară înscrierea în cartea de imobil”, se arată în lege.

Acte necesare pentru schimbarea buletinului

Dacă actul de identitate este expirat, aveți nevoie de următoarele acte:

cererea pentru eliberarea actului de identitate;
actul de identitate;
certificatul de naștere;
certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau al soțului supraviețuitor;
certificatul/hotărârea judecătorească de divorț definitivă/irevocabilă, după caz;
extrasul de carte funciară sau documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, obținut cu cel mult 30 de zile anterior datei depunerii cererii;
documentul cu care face dovada achitării contravalorii actului de identitate.

Pentru a schimba o carte de identitate pierdută, furată sau distrusă, trebuie să aveți în vedere următoarele documente:

cerere pentru eliberarea actului de identitate;
actul de identitate, în cazul deteriorării;
certificatul de naștere;
certificatul de căsătorie, în cazul persoanelor căsătorite sau al soțului supraviețuitor;
certificatul/hotărârea judecătorească de divorț definitivă/irevocabilă, după caz;
extrasul de carte funciară sau documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, obținut cu cel mult 30 de zile anterior datei depunerii cererii;
un document oficial cu fotografie de dată recentă – permis de conducere sau pașaport pentru persoanele care nu au preluată imaginea facială în R.N.E.P.;
documentul cu care face dovada achitării contravalorii actului de identitate.
În cazul cărții de identitate provizorie, aceasta se eliberează atunci când cineva nu are toate documentele necesare pentru eliberarea cărții de identitate, dar și în cazul cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, care locuiesc temporar în România. Cartea provizorie de identitate are valabilitate de 1 an.

cererea pentru eliberarea actului de identitate;

3 fotografii tip: 3×4 cm cu bandă albă de 7 mm. la bază;
documentele pe care solicitantul le poate prezenta, din categoria celor cu care, potrivit legii, se poate face dovada numelui  de familie si a prenumelui, a datei de naștere, a stării civile, a cetățeniei române, a adresei de domiciliu / adresei de  reședința, original si copie;
chitanța reprezentând contravaloarea cărții de identitate provizorii, adică 1 leu – se achită la ghișeu.

Articolul precedentAmenzi URIAȘE pentru românii care stau la curte. Ce NU mai au voie să facă
Articolul următorGrecia a fost cea mai căutată destinație de vară de către turiștii români

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.