Alina Gorghiu, prima reacție după tragedia de la 2 Mai unde un șofer drogat a ucis 2 tineri

Alina Gorghiu, despre cazul din 2 Mai: Cazul e absolut tragic. România e pe primul loc în Europa la accidente în circulaţie. Fără toleranţă va fi statul român legat de accidente provocate de persoane care se urcă băute, drogate sau fără permis la volan.

Ministrul Justiţiei Alina Gorghiu a precizat, duminică la Câmpulung Muscel, referitor la tânărul care s-a suit drogat la volan şi a ucis alţi doi tineri într-un accident rutier în localitatea 2 Mai, că este un caz „absolut tragic”, iar potrivit unei statistici realizate de instituţia pe care o conduce România este pe primul loc în Europa la accidentele de circulaţie. „Fără toleranţă va fi statul român legat de accidente provocate de persoane care se urcă băute, drogate sau fără permis la volan”, a mai spus senatoarea PNL care a reamintit de Legea Anastasia care prevede că în astfel de situaţii aceşti şoferi nu mai beneficiază de suspendarea executării pedepsei.

„Cred că astăzi nu este despre presiunea pe sistemul de justiţie, cred că tema legată de accidentele de circulaţie săvârşite de persoane care sunt sub influenţa alcoolului sau a drogurilor ar trebui să devină temă de agendă a tuturor celor care au atribuţii în diminuarea acestui fenomen. Cazul de Constanţa nu este singular. Gândiţi-vă că a fost promulgată, la începutul lunii iulie, «Legea Anastasia», o lege care spune în felul următor – că toate persoanele ca urmare a conduitei pe care o au, conducere fără permis, conducere sub influenţa drogurilor sau conducere sub influenţa alcoolului produc accidente care duc la uciderea unor persoane nu beneficiază de suspendarea executării pedepsei. Această lege nu a fost dată întâmplător, ci pentru că România este pe primul loc în Europa la accidente în circulaţie. Vă spun din statistica pe care am văzut-o la Ministerul Justiţiei că jumătate din cazurile cu care serviciul de probaţiune se ocupă sunt legate de persoane care fie au condus fără permis, fie au condus sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, fie alte lucruri legate de incidente de circulaţie”, a declarat Alina Gorghiu, întrebată duminică la Câmpulung Muscel despre cazul tânărului drogat care a omorât alţi doi tineri într-un accident rutier la 2 Mai.

Ministrul Justiţiei a mai precizat că „Legea Anastasia” trebuie promovată mai mult pentru ca tinerii şi lumea să ştie că şoferii care conduc fără permis, băuţi sau drogaţi şi provoacă accidente rutiere nu beneficiază de suspendarea executării pedepesei.

„Deci da, este o prioritate să gestionăm acest fenomen. Acestă lege trebuie promovată şi sper să daţi ca întotdeauna dumneavoastră cei din mass-media o mână de ajutor, pentru că cei care sunt tineri şi cei care au permis de conducere în România ar trebui să ştie care sunt consecinţele faptele lor prevăzute de această lege nouă. Este promulgată de vreo lună şi jumătate şi probabil că încă populaţia cu permis auto din România nu cunoaşte prevederile acestei legi”, a mai spus Gorghiu.

„Repet, dacă vă urcaţi fără permis, băuţi la volan, sub influenţa drogurilor nu veţi putea dispune de suspendarea executării pedepsei”, a subliniat ssenatoarea PNL.

„Ştiu că era o practică în instanţe, dar de astăzi suntem foarte serioşi şi nu mai glumim cu aşa ceva. Cazul de la Constanţa este absolut tragic. Vă rog să îmi permiteţi să transmit şi eu condoleanţe familiilor care au suferit pierderile copiilor. Am văzut a primit mandat de arestare, am văzut soluţia de la instanţe – 30 de zile pentru tânărul de 19 ani care a fost cel care a generat accidentul. Fără toleranţă va fi statul român legat de accidente provocate de persoane care se urcă băute, drogate sau fără permis la volan”, a conchis Gorghiu.

Pe 7 iulie, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea iniţiată de către senatorul PSD Robert Cazanciuc şi senatorul PNL Daniel Fenechiu care prevede că şoferii care se urcă băuţi la volan şi fără permis de conducere să ajungă direct la închisoare, dacă provoacă accidente mortale. Actul normativ este cunoscut ca „Legea Anastasia”, denumită astfel în memoria fetiţei de 4 ani care a fost ucisă, pe 1 iunie, în faţa casei.

Şoferul în vârstă de 19 ani care a omorât doi tineri în accidentul de la 2 Mai a fost arestat preventiv pentru 30 de zile duminică, de Judecătoria Mangalia. Decizia nu este definitivă.

Tânărul şofer este cercetat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Imediat după accident, şoferul a fugit, fiind găsit în Vama Veche.

Testele rapide făcute pentru detectarea substanţelor stupefiante au arătat că el consumase cocaină, amfetamină şi metamfetamină. În accident, o tânăra de 20 de ani şi un tânăr de 20 de ani au murit pe loc, iar alţi trei tineri, doi bărbaţi şi o femeie, cu vârste de 19 şi 20 de ani, au fost răniţi.

Articolul precedentExplozie a prețurilor la pompă! Cât a ajuns să coste un litru de motorină
Articolul următorDouă noi variante de coronavirus amenință din nou omenirea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.