Alexandra Păcuraru: „Teroarea se extinde în toată lumea, mai ales în Europa”

În mulțimea de vești negative care ne înconjoară, iată că astăzi am și motive să vă aduc în fața și știri pozitive. Printre ele și reușita premierului Marcel Ciolacu, din Ucraina. Limba românească a fost recunoscută oficial, diaspora noastră va primi mai multe drepturi și chiar va avea școli în limba maternă, ori slujbe religioase în dulcele grai românesc. Este un succes uriaș, pe care nu avem cum sa îl trecem cu vederea.

Iată că regimul de la Kiev recunoaște pe deplin ajutorul oferit de țara noastră, în cel mai greu moment al istoriei. Mi-aș dori să se vorbească și despre pace, despre o lume postbelică, a belșugului. Din păcate, vedem cum se așterne perdeaua întunericului peste întreaga omenire. Să nu o lăsăm să acopere și țara noastră. Depinde doar de noi cum reacționăm și cum mutăm în aceste clipe de grea încercare. Orice ni se pregătește, trebuie să înțelegem un lucru extrem de important: a venit timpul să tragem linie, stimați politicieni, și să pricepem că nu mai putem sta în genunchi în fata oricui. Vremea erorilor pe care vi le-am trecut cu vederea a apus, nu mai putem face pași greșiți. Nu ne mai permitem. Vedem că lumea se prăbușește în jurul nostru, iar liderii ei sunt incapabili să salveze ce a mai rămas din ea.

După nenorocirea de noaptea trecută, când a fost atacat un spital din Gaza, tensiunile au atins noi cote. Chiar dacă toate indiciile arată că racheta care a ucis sute de oameni a fost lansată de o grupare-soră a Hamas, înalții demnitari ai lumii arabe s-au grăbit să acuze Israelul, fapt ce a dus la proteste care au degenerat, nu doar în Orientul Mijlociu, ci și în întreaga lume. Extremiștii au luat cu asalt ambasada SUA din Liban, care a fost incendiată și atacată! Forțele de ordine țin cu greu piept protestatarilor și au fost chemații militarii cu tunuri cu apă și gaze lacrimogene. Haos a fost și străzile din Tunis după ce protestatarii au ajuns în fața ambasadei Franței și au dat foc steagului țării europene. Comunitatea musulmană a ieșit în stradă și în Egipt și Cisiordania. Iar teroarea se extinde în toată lumea, mai ales în Europa. Mai multe atacuri teroriste au avut loc în ultimele ore. Un bărbat din Polonia a înjunghiat pe stradă un copil de 6 ani care era în excursie cu grădinița. În Berlin, o sinagogă a fost atacată în acestă dimineață cu două cocktail-uri Molotov. La fața locului au intervenit polițiștii care au făcut cercetări, iar zona a fost izolată. Mai mult, ofițerii din zonă au anunțat că înainte de incident, au avut loc mai multe revolte între imigranții musulmani și ofițerii germani, în urma cărora mai mulți polițiști au fost răniți. Iar în Franța 8 aeroporturi au fost evacuate după ce au fost primite mai multe amenințări cu bombă. Totul se întâmplă în timp ce președintele american a sosit de urgență în zona de conflict, pentru a tempera spiritele. Propaganda teroriștilor este însă mai puternică decât rațiunea, iar musulmanii radicalizați au luat cu asalt străzile marilor orașe, așa cum a îndemnat Hamas. Și ce face omul de la care a pornit această spirală a răului? Imagini rare au fost difuzate cu președintele rus Vladimir Putin când purta servieta sa nucleară. După o întâlnire cu omologul chinez la Beijing, Putin a fost filmat îndreptându-se spre o altă întâlnire, înconjurat de agenți de securitate, fiecare ducând câte o servietă. Aceasta este purtată în mod tradițional de un ofițer de marină. Servieta se află în permanență cu președintele rus, dar nu este întotdeauna la vedere. Servieta poate fi folosită pentru a ordona un atac nuclear. În timp ce caută aliați, liderul rus amenință omenirea cu extincția. Acesta este Putin, un om încolțit, care a făcut numeroase greșeli și care se face vinovat de nenorocirile care se abat astăzi peste omenire. Lângă el cine credeți că a stat? Omul care provoacă, pe același model ca al Rusiei, tensiuni în Europa și România: Viktor Orban. Întâlnirea vine în contextul în care Ungaria încă achiziționează petrol și gaze în cantități mari din Rusia. De la începutul războiului în Ucraina, declanșat de Kremlin, Budapesta a rămas singurul prieten al Rusiei în UE. Viktor Orban s-a opus în nenumărate rânduri inițiativelor internaționale legate de pedepsirea Rusiei. Să ne pregătim, stimați români, pentru o iarnă grea și rece. Urmează o perioadă în care se va decide destinul întregii omeniri!

Din nefericire, românii sunt prinși în problemele de zi cu zi, într-o luptă pe viață și pe moarte cu sărăcia, cu creșterea prețurilor și cu indiferența unora dintre demnitarii-cheie care ar trebui să se îngrijească de binele lor. Românii săraci primesc astăzi noi ajutoare de la stat! Cardurile sociale cu cei 250 de lei pentru alimente sunt reîncărcate. Vorbim de peste 2,5 milioane de oameni vulnerabili care beneficiază de acest ajutor: pensionari cu venituri mai mici sau egale cu 1.700 de lei, dar și familii cu mulți copii și o situație financiară precară. Iar cei care au nevoie de ajutor pentru încălzire în perioada sezonului rece pot depune solicitări începând din această lună. Finanțarea se acordă în funcție de salariul net pe membru de familie. Dacă acesta este mai mic de 200 lei, sprijinul pentru energia termică acoperă complet costurile. Stimați politicieni, acest popor s-a săturat de pomeni. Este nevoie de măsuri care să îmbunătățească nivelul de trai, nu de ajutoare care să risipească bugetul tot mai mic al al acestei țări.Însă România este incapabilă să acceseze și fondurile europene care îi sunt poste pe tavă de la Bruxelles. Riscăm să pierdem peste 300 de milioane de euro pentru modernizarea căilor ferate. Nu o spunem noi, ci este avertismentul comisarului european pentru Transporturi, Adina Vălean, care spune că acești bani erau destinați modernizării căii ferate Brașov-Sighișoara, însă proiectul stagnează de mai bine de șapte ani. Nu sunt singurii bani pe care România nu îi va mai primi pentru investiții. Miliardele de euro din PNRR primite de la Comisia Europeană sunt încă nefolosite iar reformele pentru următoarea plată sunt blocate. Guvernanții se împrumută la niveluri record, fără să le pese că vor plăti ei, și îndatorează generații întregi. Mai mult, ca să acopere găurile de la buget aplică noi măsuri fiscale, care împovărează și mai mult românii. Nu pot să înțeleg de ce nu vor să acceseze banii de la UE, cruciali pentru investiții în domenii vitale. Vom răspunde la aceste întrebări, stimați telespectatori!

Până atunci să ne înarmăm cu iubire și răbdare, în fața viforului care se abate peste noi toți. Căci, așa cum ne învață sfinții părinți, fără dragoste, chiar de am vorbi în limbi îngerești, precum spune Apostolul, chiar de am crede drept în toate, chiar de am muta munții, chiar de am da toate cele ale noastre săracilor și am fi martirizați, cu nimic nu ne vom folosi. Dar poate întrebați: „Cum se poate să dea cineva toate ale sale săracilor, fără să aibă dragoste?.” Nu milostenia este dragostea desăvârșită, ci felul ei. Sunt mulți care pe unii îi miluiesc, iar pe alții îi ne­dreptățesc; pe unii îi primesc, iar pentru alții au po­menire de rău; pe unii îi apără, iar de alții își bat joc. Simpatizează pe străini și urăsc pe ai lor. Dar aceasta nu este dragoste; nu este. Adevărata dra­goste nu urăște pe nimeni, nu-și bate joc de ni­meni, nu judecă pe nimeni, nu mâhnește pe nimeni, nu se scârbește de nimeni. Nici de creștin, nici de necreștin, nici de străin, nici de păcătos, nici de desfrânat, nici de necurat. Dimpotrivă, iubește mai mult pe păcătoși, pe bolnavi și pe nepă­sători. Pentru aceștia îl doare, îi pare rău și plânge. Suferă mai mult cu cei răi și cu cei păcătoși, decât cu drepții. Și astfel urmează lui Hristos, Care a che­mat pe păcătoși la pocăință, mâncând și bând îm­preună cu ei. Sunt Alexandra Păcuraru și vă invit, ca de obicei, să ne dăm cu demnitate mâna pentru a face România suverană! 

Un editorial semnat Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorAtacuri teroriste în Europa. Avertismentul Comisiei Europene

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.