Alexandra Păcuraru | Românii s-au săturat de umilință și s-au săturat de sărăcie

Viața este extraordinară, o minune de la Dumnezeu care trebuie trăită cu intensitate și cu bucurie deplina, în fiecare clipa, fără regrete, fără slăbiciuni ca nu contează ce se pierde, ce nu ne iese; contează ce rămâne, ce înflorește! Să trăim prezentul, pentru ca aici, acum nu mai exista nici ieri, nici mâine. Gândul ne creează realitatea! Să folosim în mod conștient acest adevăr în fiecare zi în tot ce facem, în viața noastră. 

Îmi place sa împărtășesc cu voi, familia mea, tot ce ma bucura ca sa va vin in ajutor cumva, cum pot de aici de unde sunt în fiecare seara. Măcar cu un gând bun, cu o vorba buna sa va fiu alinare, motivație, sa va dau încredere sau putere sa continuați sa cunoașteți adevărul vostru, pentru ca adevărul va elibera. Sursa puterii este doar in tine, draga române, dintotdeauna și pentru totdeauna! Ai liberul tău arbitru, ai mereu puterea de a alege și de a fi propriul tău stăpân. Rocada guvernamentală s-a realizat, tranziția puterii pare ca abia începe, Marcel Ciolacu nu s-a acomodat cu scaunul de premier, dar a pavat drumul cu promisiuni fără număr.

Șeful PSD, primul ministru va da cel mai greu test din viața sa. Cu raportul BNR și cu gaura uriașă din buget cabinetul sau trebuie sa facă rost de bani Analiștii economici spun că, în perioada ianuarie – aprilie 2023, datoria externă totală a României a crescut cu peste 8,5 miliarde de euro, iar astăzi depășește la 153 miliarde euro. Bani pe care nu îi vom plăti noi, nici măcar copiii noștri, poate abia nepoții pe care îi vom avea. Pe lângă promisiunile de majorări la salarii și pensii, guvernul Ciolacu promite și măsuri concrete. Spre exemplu taxa pentru marile companii ar urma să fie implementată în perioada următoare. Dar, mie îmi vine greu să cred că OMV și alți străini șmecheri, care profită de resursele noastre și exportă, pentru câțiva leuți lăsați aici, miliarde la ei acasă, vor sta drepți în fața politicienilor noștri. Domnule Ciolacu, dacă într-adevăr viziunea dumneavoastră pentru națiune va bifa acest obiectiv, am să mă înclin.

În goana după bani, noul guvern vrea să interzică și cumulul pensie- salariu de la stat. Calculele economiștilor arată că 200 de milioane de lei sunt risipiți din buget pe aceste beneficii. Potrivit unor surse din coaliție, este posibil ca șeful PSD să ceară sesiune extraordinară a Parlamentului în această vară pentru această măsură. Pe Marcel Ciolacu îl susțin total până la proba contrarie! Are tot suportul meu, tot sprijinul meu pentru a realiza ambițiosul proiect de guvernare care văd ca este atacat din toate părțile, dar sa recunoaștem: este bun odată implementat. Mă interesează sa se facă pentru țara, pentru români. Nu mă interesează cum și cu cine, eu nu mă limitez la apartenente politice, nu mai e loc de culori politice la ce crize trăim. E nevoie de soluții, munca multă in echipa și determinare!

Să ne asumăm in echipa pentru ca este vorba, in final, despre fiecare in parte, toți o vom duce mai bine din toată punctele de vedere dacă României ii va fi mai bine. Iar despre refuzul lui Ciolacu de-al numi pe Mircea Abrudean in funcția de secretar general al guvernului, aș vrea sa spun ca ma bucur ca primul ministru nu da puteri depline statului paralel, prin conducerea clubului de la Cluj. Să sperăm că nu este așa, doar timpul va dovedi dacă este sau nu adevărat că face parte din gașca ce își dorește puterea din umbră. Totuși, unele surse susțin că e cunoscuta prietenia lui Abrudean cu Boc și Coldea. Sunt suficienți Grindeanu, Simonis și gașca lor paralela în PSD și in conducerea țării. Coldea trebuie sa înțeleagă faptul că, in viitor, nu va mai prinde loc la masa puterii. S-a îndestulat suficient, a distrus tot ce a atins. Sa lase locul liber. În sistemul asta românesc e loc și de patrioți nu? Serviciile noastre au și patrioți nu? Cred ca ANSVSA reprezinta o prioritate pentru noul prim-ministru și mă aștept sa vedem sancțiuni mai dure, echipe mai mari, controale eficiente și o destructurare a mafiilor care invadează piața cu produse neconforme, otrăvite, contrafăcute! Știu ca dacă exista voința politica și unitate vom reuși sa ne protejam cetățenii. România nu este țara de mâna a doua ca sa se reverse toate gunoaiele aici.

Dar și în coaliție sunt tensiuni, liberalii acuză că proiectele lui Ciolacu nu sunt realizabile și că sunt socialiste. Este clar că nu va fi prea curând pace la vârful politicii, mai repede se încheie războiul din Ucraina, decât să ajungă ai noștri la un consens. Botezul focului pentru Ciolacu va avea loc în nici 24 de ore, până când vor începe negocierile pe noua lege a salarizării unitare. Miniștrii Educației, Muncii și Finanțelor se vor întâlni mâine cu reprezentanții sindicatelor din învățământ pentru a începe discuțiile aplicate cu privire la grila salarizării din Educație care urmează să se regăsească în noua Lege a salarizării. Între timp, și polițiștii cer să se vadă cu premierul Marcel Ciolacu. Tot pentru salarii mai mari. Și vor urma, cu siguranță, și alte categorii sociale. Românii s-au săturat de sărăcie și umilințe iar acum, toate așteptările lor se îndreptă către PSD, și PNL, evident.

Ne așteaptă o vară fierbinte, cu multe convulsii, pe care Ciolacu și cabinetul său nu le pot ignora, oricât ar încerca, dar odată soluționate, măcar o parte din ele, ne vor aduce o toamnă mai liniștită. Altfel la toamna ne va fi foarte greu. Ne apropiem cu pași repezi de alegeri, iar fiecare partid încearcă să își pregătească terenul. Din păcate, acțiunile clasei politice din ultimele trei decenii au abandonat românii de rând. Tot mai mulți dintre oamenii acestei țări nu mai știu cum să își drămuiască resursele tot mai puține, doar ca să mai apuce un răsărit de soare. Dragii mei, înainte de orice, este important sa luam deciziile cu toată inima cu toată încrederea, sa ne asumam toata raspunderea și sa facem totul pentru a ne păstra sănătatea.

Acest capitol in societatea românească frige, arde chiar. Toți cei activi din câmpul muncii plătim, luna de luna, la stat pentru asigurare medicală ca in momentele in care ajungem sa nu mai fim noi, sa avem nevoie de terapie consultații, intervenții medicale, sa fim primiți, îngrijiți, tratați, consiliați într-un sistem medical de elita, sa ne simțim liniștiți ca suntem pe mâini bune. Nu știu din ce motiv se menține sănătatea publica in decadenta? Din ce motive nu se privatizează serviciile medicale dacă an de an eșuează in toate, de ce nu se destructurează mafia care se îmbogățește din banii publici? Întrebări retorice, evident! Nu va grăbiți să îmi spuneți de ce nu se poate ca știu! Dar mai știu și ca pe lângă interesele de miliarde de euro ale celor care nici nu te lasă sa mori, nici sa trăiești ca spital de stat, mai exista și oameni extraordinari determinați sa ofere cele mai bune servicii medicale, cele mai bune echipe medicale, asistente, doctori, personal auxiliar, cele mai bune aparate, doar sa îți redobândești sănătatea, sa îți continui viata in condițiile cele mai bune. Cu o stare vitala radianta!

Avem astfel de oameni extraordinari in România: Doris Andronescu este un exemplu de neegalat, un om care a reușit sa construiască din dragoste pentru viata și sănătate cel mai apreciat spital clinic privat din România: Sanador. Am fost internată aici, vineri, cu fiul meu Justinian și ceea ce am simțit eu pe pielea mea vă doresc să simțiți și voi când vă internați cu copilul dumneavoastră: încredere că totul va fi bine! Mulțumesc echipei medicale formată din doamnele doctor Cristina Berceanu și Laura Vasile, completată de medicul Cristian Tănase! Mulțumesc echipei Sanador pentru standardul de excelenta în medicina din România! Mi-ar plăcea ca fiecare român să se poată trata în astfel de condiții extraordinare! Poate ca noile priorități medicale de pe masa guvernului ar trebui sa includă și spitalele clinice private, acolo unde statul eșuează să intervină prin sistemul public de sănătate privatul sa poată ajuta si decontarea statului sa fie pe măsura ca tratamentele și intervențiile chirurgicale sa fie accesibile tuturor cetățenilor. Avem cu ce, avem cu cine face România bine! Resursa noastră cea mai de preț este resursa umană: aurul nostru, cea mai de preț comoară. Sa îndrăznim și vom cuceri lumea!

Asta apropos de mesaje de genul că nu mai avem elite! Ba da! Avem! Sa le facem loc sa ocupe scaunele de la masa puterii, la masa la care se iau decizii pentru România! Tot ce căutam in exterior este aici in interior!

Așadar dragii mei, viața este o alegere, un dar, sa ne bucurăm de ea! Din plin! Deschidem emisiunea cu povestea extraordinara a lui nea Ion, un bunic in vârsta de 94 de ani care a venit pe picioarele lui singur caci a rămas singur pe lume aici la realitatea plus sa ne ceara ajutorul! Românii nu au rămas nepăsători și s-au mobilizat pentru a-l ajuta pe bunicul Ioan care, la 94 de ani, vinde tot ce mai are prin casă pentru a-și cumpăra mâncare. După o viață de muncă, se chinuie să supraviețuiască de la o zi la alta, asta pentru că nu primește niciun leu de la statul român. Tot ce i-a mai rămas este speranța că cineva îi va auzi strigătul de disperare. Până în noiembrie anul trecut, bătrânul a primit o pensie din Germania, acolo unde a muncit o bună perioadă, însă din decembrie anul trecut banii nu i-au mai fost virați în cont. Rămas singur pe lume, bunicul pe care îl veți vedea în această seară are o poveste de viață tulburătoare. Din deșeurile pe care le avea prin curte și cu sculele de tâmplărie cu care a lucrat în tinerețe, s-a apucat să facă scaune. Le vinde cu 25 de lei bucata, o sumă infimă pentru munca depusă, dar el este mulțumit.

La un an de la moartea soției, bătrânul povestește cu lacrimi în ochi că nu a avut bani nici măcar pentru parastas. Disperat, ne-a bătut la ușa redacției noastre speriat că va muri de foame. Cu ultimii 20 de lei în buzunar, fără medicamente și cu multe facturi restante ne-a cerut să-l îndrumăm să-și poată câștiga drepturile: o pensie care să-i asigure masa pentru a doua zi. Mi-aș dori ca povestea sa, dar și a altora ca dumnealui să ajungă priorități pentru politicieni. Mă bucur cî oamenii au încredere în noi, ma bucur ca putem ajuta, dar ma rog la Dumnezeu ca ajutorul sa fie permanent și nu temporar, doar pe durata difuzării poveștilor nefericite la televizor. Instituțiile statului își cunosc problemele, miniștrii cunosc problemele, fiecare lider politic cunoaște inechitățile din sistem și, din fericire, s-au identificat și soluții pentru toate neajunsurile. Să le aplicăm cât aceste persoane care depind de voi mai au zile sa se bucure. Realitatea Plus este o entitate privată, o televiziune care nu are nicio pârghie de decizie politica, astfel încât să vă putem face dreptate în cazul pensiilor, așa cum este acest caz nerezolvat de autoritățile romane. Dar Realitatea Plus are dragoste necondiționată și respect pentru fiecare telespectator, va garantez că pe asta puteți conta! Vom difuza problemele dumneavoastră, vom fi vocea dumneavoastră, în speranța că instituțiile statului va vor ajuta. Azi continuam si campania noastră referitoare la alimentație, sa ne hrănim sa ne însănătoșim, sa fim prudenți cui plătim pentru ce consumam zilnic, evitați samsarii căutați producătorii locali. Avem si o surpriza culinara platouri! Așadar eu, Alexandra Păcuraru, vă invit să ne dăm mâna cu demnitate și să luptăm pentru a face România suverană.

Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorRomânia dă lovitura în Elveția, după ce era condusă cu 0-2 în minutul 88! Mihăilă a marcat în minutele 89 și 90+2 (VIDEO)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.