Alexandra Păcuraru: Români, treziți-vă! Acum este timpul să fim uniți!

Bună seara, România! Bună seara, dragi români din diaspora! Bună să ne fie inima și credința tare! Astăzi, 9 Mai este o zi de o mare importanță pentru mine personal: este ziua sfântului Prooroc Isaiah, ziua de nume a fiului meu de 9 luni Isaiah. Acum un an exact, cam pe la această oră, bebelușul meu – atunci în burtică – își alegea numele pe care îl poartă azi. O experiență unică, plină de emoție, mi-a întărit credința și mai tare. Fiecare copil are povestea lui unică, mesajul lui subtil și misiunea lui sfânta. La fel și Isaiah, pruncul meu, încă mic, dar o inimă atât de mare de împărtășește numai zâmbete, sărutări, dragoste și bucurie. La mulți ani, Isaiah! Să te dezvolți în armonie cu legile divine și numai cu Dumnezeu înainte să pornești la drum.

Vinerea trecută, după cum mulți dintre dumneavoastră, dragii mei telespectatori, știți, am fost în Drăgănești Vlașca, la Mănăstirea Pantocrator ca să mă închin Sfintei icoane a Maicii Domnului, icoana făcătoare de minuni, pictată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, chiar la cererea Sfintei Maria! Absolut minunată experiența! M-am bucurat enorm că mi-am adus toți pruncii să vadă icoana, să o sărute și să se închine! Am găsit aici o mănăstire deosebită, o biserică extraordinară, cu picturi foarte frumoase, luminată natural; am găsit preoți tineri, cu mare dragoste față de enoriași și țară. L-am cunoscut personal pe părintele arhimandrit Sebastian, tânărul părinte stareț care dovedește că acolo unde este credință, Dumnezeu te ajută ca să fie cu putință să aduci bine în lume, să aduci pace și bucurie printre semeni, să aduci viață! Cinste părintelui Sebastian pentru toate frumusețile locului, cinste domnului Gigi Becali pentru implicarea în ridicarea acestei minunate mănăstiri, cinste patriarhului Daniel pentru demersurile realizate ca noi toți credincioșii să ne putem închina icoanei Sfintei Fecioare Maria, aici, în țara noastră!

Vă mulțumesc pe aceasta cale tuturor celor care v-ați deplasat și ați îngenunchiat in fata icoanei făcătoare de minuni! Va mulțumesc pentru ca nu v-ați pierdut credința și luptați ca tot ce avem mai sfânt, sa lăsam moștenire celor ce ne urmează! Din toate pozele pe care le-am difuzat, din toate imaginile pe care le-am filmat va puteți da seama ca romanii, atunci când cred cu adevărat se unesc, se unesc sufletele in rugăciune, se unesc gândurile bune și dragostea. Dragostea este copleșitoare, înălțătoare, împlinitoare și motivațională!

Acesta este poporul meu de care sunt profund mândra și îndrăgostită! Oameni buni, credincioși și binefăcători. Am simțit multa bucurie, bucurie ce vreau sa o simțiți și dumneavoastră cei care doar ați privit la televizor, dar nu ați putut ajunge. Va sunt recunoscătoare, din inima va spun! Recunoscătoare că am mai trăit și lucruri bune aici în casa mea- România! M-ați întrebat de ce nu vin să vă vizitez în orașele dumneavoastră, în satele dumneavoastră; de ce nu vin să văd cum sunteți, cum vă duceți viața de zi cu zi. V-am răspuns și la sfânta Mănăstire că nu sunt om politic, nu fac pelerinaj de imagine ca sa câștig electorat, fac pelerinaj la mănăstiri ca sa mă încarc spiritual. Vreau să vă știu toate problemele pentru că îmi pasa și vreau, prin vocea mea, să le fac auzite până ce politicienii se vor așeza la aceeași masa a rezolvărilor.

Vă dau întâlnire dragii mei duminicile la sfânta liturghie. Unde ne putem întâlni cu dragoste duhovniceasca dacă nu în casa Domnului? Aici eu mă simt cel mai bine, mă simt in largul meu, mă simt ocrotita și așa și sunt, așa suntem toți atunci când credința ne este tare. Am să vă anunț joia la ce biserica vom merge la sfânta liturghie duminica și acolo, în curtea Sfintei biserici, vom putea vorbi, ne vom putea spune ofurile și sper eu din inima să și găsim rezolvarea problemelor. Sunt un om al oamenilor, care iubește viața și bunăstarea. În bunăstare trebuie să trăiască fiecare familie din aceasta minunată Românie și, dacă ne unim toți forțele în bine, să muncim mai mult, să lăsăm bine în urma noastră, să construim și nu să distrugem, să fim drepți și doar adevărul să-l purtăm în vorbă și în inimi, atunci fiecare om își va sfinți locul și viitorul ne va fi mai luminos. Strălucitor! Strălucitoare sunt stelele cerului, am mai zis și mă repet că noi oamenii dacă am vedea o imagine a sufletelor noastre atunci când ne rugam, dacă am vedea că ne unim energiile în rugăciuni, cât de puternica e lumina din noi când ne rugam din inima, atunci am fi conștienți ca toți suntem parte a acestui univers și dacă transmitem dragoste, gânduri bune, toate se întorc către noi; pe când, dacă transmitem rele, gânduri negre atunci vine potopul peste noi. Iată de ce nu poate fi vorba de egoism: suntem cu toții legați energetic, toți avem de suferit dacă e prea mult rău și toți avem de câștigat dacă e bine! Gândurile bune sa ne fie ghid in zilele ce le-om mai avea și neîncetat sa atragem pacea in noi, între noi, in societatea noastră și in lume! Pacea este aducătoare de viața!

Data de 9 mai are o triplă semnificație pentru România: Ziua Independenței, Ziua Victoriei, care marchează succesul puterilor aliate în fața Germaniei naziste, dar și Ziua Europei. Proclamarea independenței statale la 9 mai 1877 nu a fost un act spontan, ci o încununare a strădaniilor tot mai numeroase din acei ani, o eliminare a ultimei verigi a suzeranității otomane. Conform dorinței poporului, a armatei, a opiniei publice, a grupurilor politice şi a guvernului, Parlamentul avea să proclame independenţa României. Mihail Kogălniceanu spunea în acel ceas: “Noi trebuie să dovedim că suntem națiune vie, trebuie să dovedim că avem cunoștința misiunii noastre, trebuie să dovedim că suntem în stare să facem și noi sacrificii pentru ca să păstrăm aceasta țară și drepturile ei pentru copiii noștri, și aceasta misiune în momentele de față este încredințată fraților și fiilor noștri care mor la hotare”. Independența astfel proclamată trebuia consfințită și apărată pe câmpul de luptă spre a putea fi impusă forţelor militare turceşti și recunoscută apoi de puterile europene. La distanță de aproape șapte decenii, pe data de 9 mai 1945, aliații din cel de-al Doilea Război Mondial au obținut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai pustiitoare conflagrații din istoria continentului european.

Ziua de 9 mai este și Ziua Europei. În fiecare an, în această zi, se sărbătorește pacea și unitatea. Însă în 2022, Europa este divizată la fel ca la finele conflagrației care a marcat sfârșitul celui de-al treilea Reich. Continentul este împărțit din cauza egoismului lui Vladimir Putin, un dictator care și-a semnat sentința prin invazia din Ucraina. Parada de la Moscova de astăzi s-a încadrat în aceleași tipare de propagandă ca la apogeul Uniunii Sovietice. Discursul urii a fost mascat de Putin sub cuvinte atent ales. Criminalul de la Kremlin a invocat necesitatea de a stopa renașterea nazismului pentru a-și justifica războiul sângeros. Din fericire, niciunul dintre scenariile negre vehiculate de specialiști nu a fost pus în practică azi. Rusia nu a declarat război Ucrainei, Moldova nu a fost invadată, niciun oraș nu a fost atacat cu arme nucleare.

Totuși, luptele continuă. Lui Putin nu-i pasă de viețile omenești pierdute din orgoliul său de a recrea URSS și anunță că are cu ce lupta pentru mult timp de aici înainte. Un semnal important este însă acela că SUA și-au relocat ambasada în Ucraina, iar stafful diplomatic s-a întors la Kiev, după aproape trei luni în care și-a desfășurat activitatea la Liov. Este acesta garantul că se vor încheia ostilitățile? Cu siguranță, nu! Este însă un semn că bătăliile se vor purta în alte zone. Sudul și estul Ucrainei sunt țintele lui Vladimir Vladimirovici. Lupte grele se duc și pentru Insula Șerpilor și chiar la granița cu România. Sunetul bombardamentelor se aude în Tulcea și chiar la frontiera de nord. Nu sunt motive reale care să ne facă să credem că situația se va îndrepta, iar autoritățile nu fac mare lucru pentru a liniști populația. Vă invit, dragi politicieni, să comunicați mai bine cu noi.

Într-o epocă în care propaganda otrăvește realitatea, avem nevoie de informații reale, din surse guvernamentale credibile. Este drept că, față de perioada pandemiei, s-au schimbat multe în acest sens. Dar este nevoie de un efort mai mare. Avem o țara frumoasă și bogată. Nu o spun cu subiectivism, ci o arată statisticile oficiale: suntem pe primul loc la viteza internetului, dar avem o birocrație sufocantă; avem cea mai mare producție de floarea soarelui și suntem pe locul patru la producția de grâu și, cu toate acestea, mulți români fac la propriu foamea din cauza prețurilor uriașe. Experții spun că țara noastră are nevoie de 105 ani ca să ajungă Germania din urmă. Unde este fractura, ce nu se leagă? Eu cred că e simplu de răspuns: guvernarea haotică din ultimii 30 de ani ne-a adus aici. Este vremea să vă ridicați voi, cei de azi, la înălțimea așteptărilor și a vremurilor pe care le trăim și să scoateți România din criză. Declarația Schuman, de la 9 mai 1950, cea care a stat la baza amplului proces de construcţie a unei Europe unite susținea că: “Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă.

Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispensabilă pentru menţinerea unor relaţii paşnice“. Astăzi trebuie să ne îndreptăm gândurile noastre de recunoștință, respect și iubire față de toți înaintașii care și-au servit Patria cu prețul vieții pe câmpurile de luptă. Într-o lume tot mai nesigură, marcată de războaie, de conflicte care escaladează de la o zi la alta, într-o lume în care se așează pe noi coordonate și în care se dorește să fim dezbinați și dezrădăcinați, eu vă rog să rămânem puternici, uniți, responsabili, răbdători, optimiști și plini de iubire unul față de altul. Să fim tari în credință și uniți în dorința de a lăsa în urma noastră o țară demnă și prosperă, poziționată de partea corectă a istoriei. Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moștenirea Ta!

Articolul precedentConcursul „Azi Student, Mâine Antreprenor”, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Galați
Articolul următorJoe Biden a semnat legea care ajută Ucraina în fața lui Putin. Același act a ajutat URSS împotriva lui Hitler

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.