Circul cu rocada puterii pare să se apropie de final. Președintele Klaus Iohannis a intervenit în ceea ce părea o interminabilă telenovela politică și a dat semnalul clar: tranziția portofoliilor din guvern trebuie să decurgă conform planului semnat și parafat de liderii coaliției. E o palmă grea pentru PSD și Marcel Ciolacu, mai ales că au tras de timp, doar pentru ține în șah PNL și poporul român. Țara se afundă tot mai tare în blocaje.
De trei zile, dascălii nu au mai mers la cursuri, cadrele medicale au făcut primii pași pentru greva generală. Urmează și funcționarii publici. Iar lista nu se oprește aici: polițiștii ies și ei în stradă. Iar bomba care poate paraliza la propriu România vine de la transportatorii care anunță că vor bloca toată țara din cauza taxelor tot mai mari pe care trebuie să le plătească. Ironia este că că profesorii le cer salarii politicienilor care au luat bacul ori au terminat studii universitare la peste 30 de ani.
Vrea sau nu, Ciolacu se pregătește să îi ia locul lui Nicolae Ciucă. Am văzut că în promisiuni nu îl întrece nimeni, mai greu la pus în aplicare. Am văzut-o și de la ministrul său, Marius Budăi, social-democratul care nu a reușit să aducă nici o lege a pensiilor, nici a salarizării și nici să rezolve cu pensiile speciale. Termenele din PNRR sunt depășite cu mult, iar politicienii speră că românii mai rabdă.
Apropo de ironia de mai sus. Marius Budăi a terminat o facultate particulară la 36 de ani, iar primul loc de muncă menționat în CV a fost la 30 de ani. Azi e ministrul Muncii. Responsabil cu banii românilor. Și e nicio surpriză că poporul clocotește: de exemplu pentru 5 cireșe ajungi să dai chiar 7 lei, cam cât costă o pâine. E doar un exemplu iar salariile au cam rămas la fel.
Vreau în fiecare seară, când vin în fața dumneavoastră, să vă prezint doar lucrurile frumoase din această țară. Oricât m-aș strădui, realitățile zilei, urgente și presante, mă împiedică. Trăim într-o țară în care milioane de oameni trăiesc o dramă permanentă. Problemele lovesc fără încetare, iar politicienii sunt cei care ne împing în brațele disperării. Oportunitățile unei vieți decente se micșorează cu fiecare zi care trece, iar fericirea este înlocuită de depresie.
Copilul care și-a dat foc în fața unui liceu din Râmnicu Vâlcea este un exemplu clar al neputinței societății în care trăim. Evident că nu încurajez astfel de gesturi, Biblia spune că sinuciderea este cea mai cumplită faptă, căci sufletul nu va mai ajunge vreodată în rai. Viața este cea mai de preț comoară pe care ne-a dăruit-o bunul Dumnezeu. Dar trebuie să ne trezim din această amorțeală și să tragem concluziile care să ne ajute să ne vindecăm. Ce învățăminte tragem din această tragedie fără mărgini, dincolo de toate titlurile bomabastice prezentate în presă?
Tânărul care și-a dat foc în fața trecătorilor care au privit fără să intervină ascunde o poveste în care se pot regăsi mulți români. A încercat să se angajeze, însă nu și-a putut găsi un loc de muncă. Disperat a apelat la jocurile de noroc și a pierdut 3.000 de lei la păcănele. Căci asta a devenit România, după ce ne-au asasinat industria și economia: o țară de bănci, case de pariuri, farmacii și săli de jocuri de noroc. Pe lângă dependență, cei care apelează la cazinouri, loterii, o fac și din cauza sărăciei. Este o tendință care afectează nu doar România, ci și întreaga lume. Iar viitorul nu arată deloc bine.
Nu am să intru în retorica adepților teoriilor conspirației și nici nu cred, cum spun unii, că trăim vremurile de pe urmă. Observ însă că trăim o perioadă de grele încercări, care vin și din exterior, dar și interior. Pe care le îndurăm din ce în ce mai greu. Peste care nu mai știm cum să trecem și încotro să ne îndreptăm. Și vă îndemn, dragii mei, cu toată puterea mea, să vă lăsați pașii să vă poarte către ultima redută de normalitate și speranță pe care o mai avem azi: sfânta biserică!
Asistăm la un atac furibund la libertatea individuală de gândire, de exprimare. Iar părintele Iustin Pârvu ne învăța că „omul toată viața lui caută să fie liber, dar nu-și dă seama de darul libertății decât atunci când e prea târziu. Libertatea este în trup dar și în inimă. Libertatea este în mișcare dar și în cuget, în inteligență. Omul este liber pe cât de deștept este, pe cât de sincer iubește, pe cât de atașat este de valorile cele înalte ale credinței. Suntem liberi în măsura în care ne asumăm misiunea pentru care ne-am născut, în măsura în care ne facem treaba cum se cuvine.
A fi liber nu înseamnă trândăveală și uitare de sine, înseamnă împlinirea destinului tău de om. Libertatea nu însemnă să fac ceea ce vreau, căci, de multe ori, făcând ceea ce vrem, facem voia diavolului. Libertatea se cunoaște în discernământul omului, în capacitatea lui de a alege între bine și rău. Omul trebuie să conștientizeze faptul că numai în adevăr poate trăi liber, că în lumea aceasta este și multă amăgire, de care el trebuie să se ferească.
Asta n-au înțeles comuniștii, că sufletul pe cruce câștigă adevărata libertate, că toate metodele lor de tortură, toate metodele de reeducare psihică au făcut mai mulți sfinți decât robi, au sfințit pământul țării cu sânge de mucenici. Libertatea e greu de dus pentru oamenii care nu trăiesc în timpul vieții lor, iar creștinii de ajung greu din trecut în prezent.” Fără două elemente esențiale, această națiune se va pierde identitar și va apune în negura istoriei. Trebuie să ne păstrăm credința tare și să investim cât mai multe resurse în educație.
Rezultatele nu vor veni de azi pe mâine, dar este cel mai sigur pariu pe care ni-l putem asuma. Elevii acestei țări nu își mai permit să piardă nici măcar o zi de cursuri. Aproape jumătate dintre ei sunt analfabeți funcțional! Pricepeți? Realizați despre ce vorbim acum? Un dascăl debutant din Germania câștigă undeva la 3.000 de euro lunar, la noi 2.400 de lei. Bugetul pentru învățământ a fost, anul acesta, de 32,5 miliarde de lei, adică 2,1% din PIB. Articolul 8 din Legea Educației Naționale, cel care prevede din 2011 obligația acordării unui procent de 6% din an de an nu este aplicat nici în ziua de astăzi. Iar efectele pe termen mediu și lung vor fi catastrofale.
Nu avem bani pentru elevi și profesori pentru că bugetul țării a fost sifonat pe măsuri populiste, pomeni electorale, risipit în investiții neterminate sau care se dărâmă peste noi, dar și în buzunarele băieților deștepți. După anii de pandemie, greva aceasta din educație lovește grav elevii țării. Nu ne mai permitem ca ei să piardă nici măcar o zi departe de cursuri. Susțin din toată inima cauza dascălilor, pe care am uitat să îi cinstim și să îi respectăm așa cum merită, ca pe niște părinți ai națiunii. Ca mamă, consider că între profesori, elevi și părinți, trebuie să existe un parteneriat transparent și real. Orice pădure are uscăturile ei, dar nu e cazul să generalizăm. Trebuie să eliminăm aceste elemente care fac rău societății, pentru ca țara să se dezvolte.
Câte generații mai pierdem, cât să mai acceptăm să ne facem rău? Încă nu e totul pierdut, încă putem salva acest popor. Dar avem nevoie de lideri hotărâți, care să preia frâiele mai ales acum, la greu. Am mai spus-o și o repet, sistemul de învățământ reflectă exact starea oricărei națiuni. Când în fiecare an este numit un ministru nou, haosul devine noua normalitate. Este nevoie ca la vârful Educației să promovăm pe competențe, prin concurs, un manager care să rămână pe o perioadă mai lungă pentru a implementa proiectele vitale. Înainte să închei acest editorial aș vrea să vă reamintesc și cuvintele părintelui Constantin Necula: „în educația copiilor nu încap fițele și mofturile. În educația copiilor nu încape decât dorința de a-l ști pe copil în siguranță, de a ști pe copil cu toate atribuțiile lui umane, și nu în ultimul rând de a-l ști asigurat în ceea ce privește cultura necesară creșterii copiilor ce se vor naște din el.” Așadar, eu vă invit să ne așezăm la masa dialogului, să rămânem uniți în cuget și simțiri. Doar împreuna facem România suverană!
Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
