Alexandra Păcuraru: „Este nevoie să votăm cu lideri care își doresc o națiune puternică și care pun țara mai presus decât interesele lor”

Urmează un an decisiv pentru omenire, mai ales că vor fi alegeri în UE, SUA, dar și statele de pe flancul estic al NATO, inclusiv la noi. Stimați telespectatori, trebuie să înțelegeți cât de complicate sunt lucrurile la nivel internațional, dar și că este nevoie să votăm cu lideri care își doresc o națiune puternică și care pun țara mai presus decât interesele lor. 

Românul este, prin fibra sa- clădită în mii de ani, un luptător. Rabdă și rezistă în fața vicisitudinilor care i se aștern în față. Însă toate au o limită. Pe care voi ați depășit-o și pe care, cu o sfidare criminală, o mutați tot mai mult de la o zi la alta. Poporul acesta merită mult mai mult, mai bine. Nu suntem un neam de cerșetori care stă cu mâna întinsă la pomeni de câțiva lei, cu care vă lăudați că vă faceți voi milostenie. Românii merita o clasă politică demnă, lideri cărora să le pese de nevoile lor, care să pună țara pe primul loc. Demnitari care să priceapă că paradigma socială pe plan internațional se modifică dramatic, cu consecințe cumplite și asupra noastră. Cum ne puneți la adăpost, voi, cei de azi, în fața furtunii care se abate peste omenire? Alegerile sunt abia anul viitor, dar mai e oare timp sa așteptăm până atunci? Mă bucur să văd că românii se maturizează din punct de vedere electoral. Ultimul sondaj de opinie despre alegerile prezidențiale arată clar acest lucru. În topul preferințelor este Mircea Geoană. Peste 25% dintre românii întrebați au spus că l-ar vota pe secretarul general adjunct al NATO. Avem nevoie de un șef de stat care să deschidă uși, care să ne aducă aliați la nivel mondial, în aceste momente care schimbă istoria întregii omeniri. Cred că și Geoană s-a maturizat, nu mai este politicianul spulberat, cu o singură întrebare, de Băsescu înainte de alegeri. Până atunci, avem însă multe chestiuni de rezolvat pe acest pământ românesc. Noua lege a pensiilor, dacă va fi păstrată în forma actuală, adică cea care a ajuns in posesia jurnaliștilor Realitatea, nu va face altceva decât să sporească inechitatile. Nu doar că urmează să fie aplicată abia din toamna anului viitor, dar vine și cu multe capcane pentru bunici. Devine evidentă criza de la sistemul național, mai ales în ceea ce privește numărul salariaților care îl susține. Sunt tot mai puțini, de la an la an, față de numărul seniorilor. Tocmai de aceea, guvernanții vor cu orice preț să mărească vârsta de pensionare. Citez: „in funcție de speranța de viață”. Adică vom munci până vom ieși cu picioarele înainte din aceasta viață. Noua lege ar putea trece de Parlament pe 20 noiembrie, potrivit unor surse. Date recente ale Eurostat arată că oricum țara noastră are a treia cea mai mică speranță de viață din Europa, de 75 de ani și 3 luni. Legea vine cu o nouă formulă de calcul. Dispare punctul de pensie, astfel că veniturile ar putea crește semnificativ, pe hârtie! În noua lege, cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință. Dispare așadar punctul de pensie! Se schimbă și modul în care se va face indexarea cu rata inflației. Dacă până acum vorbeam de o indexare cu rata inflației la acre se adăuga 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut pe economie, acum indexarea se va face în funcție de rata inflației. Este o prevedere controversată, având în vedere că guvernul se va lua așadar după bugetul stabilit la început de an pentru plata pensiilor, însă aici vor fi incluse și veniturile estimate a fi încasate. În timp ce mulți bunici sunt nevoiți ca, pe langa pensia de mizerie, să își mai ia încă un job, protejații politicienilor primesc lunar indemnizații nesimțite. Unde este dreptatea? Daca vrem reforma reală, cu specialii trebuie sa se înceapă. Atenție, vreau sa fie cat se poate de clar că în această categorie nu ii incadrez pe militarii care, cu prețul vieții lor ne-o garantează pe a noastră. Aici intră parlamentari, aleși locali, magistrați. Nu vreau sa îi etichetez pe toți și să îi pun in aceeași tabără, dar mulți dintre ei nu merită să trăiască în lux, in timp ce românii de rând sunt împovărați de nevoi tot mai mari. Este nevoie de un sistem de justiție eficient, care să curețe această țară de corupți și trădători. De aceea ne trebuie judecători și procurori demni, care să pună, înainte de orice, preț pe dreptate. Pe de altă parte, cer public o lege clară, care să le taie automat drepturile celor care sunt dovediți corupți. Ai noștri decidenți au însă alte preocupări. Avem o problemă serioasă că suntem mai atenți la războaiele din Israel și Ucraina, dar nu suntem atenți la măsurile fiscale care vor fi adoptate împotriva noastră. Ne mai despart doar câteva zile până când intră în vigoare noua lege care prevede și limitarea plăților cash. Această măsură va fi extrem de greu de pus în practică în condițiile în care 40% din români nu dețin carduri bancare. Firmele vor mai putea face tranzacții cash de cel mult 1.000 de lei. Practic, executivul vrea să reducă situațiile în care nu se emit facturi și se încasează bani la negru. Există limită și pentru plățile între două persoane fizice. Nu știu care e strategia și ce se dorește de fapt. La prima întrebare pe rețelele de socializare , legată de acest subiect, majoritatea covârșitoare a celor care s-au exprimat, își doresc să facă plați în numerar. Ce se dorește? Să ne facem toți cei conturi, chiar și cei care nu au bani pe care să îi depună în bănci? Este nevoie de o dezbatere națională pe această temă, la care să fie ascultată și Diaspora. Opoziția este degeaba, doar George Simion și AUR se preocupă de această problemă. Vreau să văd unitate, daca nu se va uni poporul nici în acest context, anii 2024-2025, care se anunta dificili par a fi bine primiti de români. Daca vom fi dezbinați și vom promova ura, vrajba și să săpăm gropi pentru cei din jur, ne merităm soarta. Dovedim că pariem pe cai care duc căruța în gard. Cel mai cumplit semnal de alarmă este tras de administratorii firmelor, mai ales că pot apărea blocaje uriașe la plăți. Dacă se limitează cash-ul și se interzic împrumuturile între companii, problemele pe termen lung vor fi uriașe. La ce împrumuturi să apeleze companiile? La cele de la bănci? Există vreo bancă în această țară vreo bancă ce îți administrează banii fără să încaseze, lună de lună, comisioane uriașe doar pentru că ai ajuns la ei și și-au dat un card la care să ateșeze și aceste justificări de costuri ascunse? Speram ca patriotismul economic să nu reprezinte doar o gogoriță electorală, ci un proiect de țară, pe care să îl îmbrățișeze toți politicienii, indiferent de partidul pe care îl reprezintă. Mi-a plăcut foarte mult această idee, am susținut-o, pe hârtie arata bine și am crezut că este o ambiție a guvernului de a se lupta cu multinaționalele. S-a dovedit a fi o luptă cu românii și cu firmele mici și mijlocii, în timp ce multinaționalele au înflorit. Lor le-a mers cel mai bine aici, la noi în țară. România este un rai financiar pentru ele. Vedem însă că patriotismul lor se traduce prin măsuri care aduc faliment personal pentru mulți români. Mii de salarii vor fi tăiate chiar de mâine! Pe de altă parte, guvernul adoptă majorarea salariului minim brut în construcții și agricultură. Se introduce însă plata contribuției la sănătate, astfel că angajații nu vor primi nimic în plus la final de lună. Ba mai mult, cei care nu sunt plătiți cu salariul minim vor avea venituri și mai mici. Felicitări, bravi aleși! Politica voastră haotică nu face altceva decât să pună lacătul pe o economie afectată cumplit de pandemie și de războaiele de lângă noi. Și dacă noi nu putem, uite că fac alții. Ungaria reface castelele din Transilvania. Maghiarii sunt mândri de moștenirea culturală pe care strămoșii lor au creat-o împreună cu popoarele din Bazinul Carpatic. Asta a declarat chiar unul dintre cei mai importanți secretari de stat de la Budapesta, în localitatea românească Bahnea, din județul Mureș, la inaugurarea Castelului Bethlen. Construcția a fost refăcută cu sprijinul Guvernului maghiar și a costat peste 5 milioane de euro. Kelemen Hunor a declarat, citez, „consolidăm identitatea națională și avem grijă de ceea ce ne aparține”. Nu putem să întoarcem ochii și să ne prefacem că nu vedem ce se întâmplă în Ardeal. Extremiștii au aprins iar flăcări pentru a cere separarea ținutului secuiesc de România. Sunt probleme serioase, domnilor de la guvernare! Am tăcut destul! E vremea să le reparați urgent, altfel ne putem trezi că nu mai avem o țară. Vreau să vă împărtășesc din experiența mea de azi. Mi-am îngropat prietena care avea doar 45 de ani, a fost răpusă de o o boală cumplită, scleroză multiplă. Nu îmi era doar prietenă, ci și fină, i-am botezat ultimul copil. O experiență și o poveste tristă care ma determină să vă îndemn, dragi români, să vă bucurați din plin de ceea ce sunteți, de ceea ce aveți. de ceea ce trăiți în fiecare clipă. Dumnezeu nu ne dă mai mult decât putem duce. Stimați telespectatori, părintele Arsenie Boca ne învață că oboseala vine din lupta ființei cu viața. Când te opui vieții, judecând, criticând, mâniindu-te, pierzi viața din tine și obosești și este și normal pentru că mergi contra curentului. Iubirea este curgerea vieții. Pacea, liniștea, se obțin când lași viața să curgă prin tine și nu mai opui rezistență la ceva. Ai obosit vreodată în timp ce te bucurai, în timp ce iubeai, în timp ce te rugai? Obosești când cauți cu mintea, inima nu te obosește vreodată și mintea caută neîncetat, mereu găsește altceva de care să se agațe, dar în esență mintea își caută liniștea. Deci lupta nu este între noi și cei din jur, sau întâmplările din viață, ci este între noi și noi, acea luptă interioară este cea care ne epuizează. Sunt Alexandra Păcuraru și vă invit, ca de obicei, să ne dăm cu demnitate mâna pentru a face România suverană! 

Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorMăsurile fiscale care intră în vigoare de astăzi: plățile cash se limitează, apar noi taxe și impozite

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.