Alexandra Păcuraru: Au trecut 34 de ani de la răsturnarea regimului Ceaușescu. Trăim în democrație, ne-am câștigat libertatea, dar ne-am pierdut Revoluția

Au trecut 34 de ani de la răsturnarea regimului Ceaușescu. Trăim în democrație, ne-am câștigat libertatea, dar ne-am pierdut Revoluția. Se poate însă să fi pierdut ceva ce n-am avut? De 34 de ani există încă o nelămurire în mintea și inima tuturor: Justiția nu s-a pronunțat, iar istoria se mai scrie încă. Pe 22 decembrie 1989, după amiază, Comitetul Central este ocupat de revoluționari, după fuga lui Nicolae Ceaușescu. Începe lupta pentru putere. Românii intră în reședința lui Ceaușescu. Pentru oamenii care înduraseră foamea și frigul, nu luxul pe care îl găsesc acolo este șocul suprem, ci alimentele pe care ei nu le văzuseră de ani de zile. Ceaușescu a fost singurul lider din lagărul comunist care a avut acces la împrumuturi de la FMI și Banca Mondială, de unde a luat bani ca să-și pună în aplicare politica de industrializare forțată. În anul 1981, România intră în incapacitate de plată, iar Ceaușescu decide plata integrală a datoriei externe. Ceaușescu nu a plătit datoria externă din buzunarul lui. Au plătit românii, cu prețul unor suferințe imense. 

Acum 34 de ani, în doar câteva ore, sute de oameni se adună în Piața Universității, iar armata este mobilizată în stradă, înarmată cu muniție de război. TAB-urile care trec în viteză și focurile de avertisment nu reușesc să împrăștie demonstranții care scandează „Libertate” și construiesc o baricadă. Sute de oameni sunt prinși, bătuți și arestați de Miliție. În cursul anului 1989, regimurile comuniste se prăbușesc unul după altul în Europa de Est. La Malta, între 2 și 3 decembrie, George W. Bush și Mihail Gorbaciov pun capăt războiului rece. Un singur regim comunist rezistă, cel al Republicii Socialiste România. Și un singur dictator comunist: Nicolae Ceaușescu. La sfârșitul anului, românii vor răsturna cea mai dură dictatură comunistă printr-o revoluție sângeroasă. S-a întâmplat doar prin voința și sacrificiul românilor.

Așa am ajuns aici unde suntem azi – cu bune și cu mai puțin bune. Mai avem multe de învățat și cu siguranță multe de trăit. Sper doar să nu treacă timpul degeaba. Deși experiența ne arată contrariul.

Am văzut azi un experiment de-a dreptul șocant care ne arată cum intră, de fapt, drogurile la noi în țară. E greu de privit și greu de gândit la viitorul copiilor noștri. Ce așteptări avem noi de la ei, ai noștri conducători? De la mulți dintre ei? Niciuna. Pentru că-i știm, le cunoaștem trecutul, prezentul și le bănuim viitorul. Se leagă de aceleași mari probleme care ne-au ținut în loc 34 de ani: sănătatea, educația, infrastructura. Dacă omul normal, omul obișnuit are școli bune, drumuri bune și spitale bune, atunci orice altceva va fi posibil. Inclusiv legi corecte, dreptate socială, bunăstare pentru cât mai mulți.

Urmează un an extrem de complicat. Nu va fi nicio zi de pace în Parlament, nu vor fi prea multe nici în Guvern, crizele se vor molipsi una de la alta. Lumea va semăna cu o casă de nebuni din care lipsesc cămășile de forță. Asistăm, de o vreme încoace, la o scenă caraghioasă. Nu știu dacă să râd sau să plâng la vederea neputinței mentale demne de milă. E rușinos. Porțile palatului în care se ghiftuiesc de trei ani se zgâlțâie tot mai puternic. Politicienii vremurilor noastre se gândesc la popor, îi plâng de milă, dar doar la gândul că de el depinde ajungerea la putere, spre care se târăsc și prin mocirlă. Sunt o gașcă de băieți, care așteaptă precum vulturul să moară prada ca să se poată înfrupta în voie. E comod să primești friptura de-a gata. Prin truda poporului ăstuia muncitor. Avem o gașcă de băieți deștepți și femei cu Vuitton, fără morală, dar cu un mare apetit pentru bani, care sunt în stare să treacă printre cadavre și să le scotocească și prin buzunare.

În tot ce se întâmplă cu ai noștri mari de la putere, noi, poporul, suntem smuciți când dintr-o parte, când din alta. Și ca la orice îmbulzeală, în urmă rămân și victime. Cum e David, băiatul care a murit din minciunile României educate.

O să vorbim și despre decizia bombă luată astăzi: Romprest rămâne fără Consiliul de Administrare. Instanța a respins toate apelurile companiei de salubritate. Decizia este definitivă și arată clar, negru pe alb, că această conducere NU e legală. O conducere care a condus abuziv și nelegitim timp de 4 ani. Ancheta procurorilor anticorupție privind tunul de aproape 200 de milioane de euro dat de mafia gunoaielor din Capitală are, în sfârșit, finalitate. Toate actele întocmite de aceasta comisie sunt lovite de nulitate și ele vor fi supuse sancțiunilor penale și civile a instantelor de judecată. CNA se transformase în judecătorie, acuzau că facem diversiuni, că avem interese personale în ceea ce priveau faptele penale de care erau acuzați cei de la Romprest. Acum, domnule Jucan, poate vă întrebați colegii de la CNA de ce v-ați transformat în instanță de judecată și ne-ați atacat nefondat. Sau poate aveți, domnule Jucan, de dat ceva declarații și pe la DNA că i-ați determinat pe colegii dvs să ne amendeze postul crezând că ne cenzurați și nu vom mai aborda subiectul. Iată, domnule Jucan, astăzi aveți decizia definitivă și irevocabila! Va cereți scuze public? Măcar colegilor să le cereți că au mers după fentă și au greșit. Dar e suficient, astăzi nu vreau să mai vorbesc de cele rele și de cei care ne conduc, nu merită atenție și nici măcar un gram de considerație.

Mă gândesc în schimb cu respect, la cei multi și cinstiți, anonimii care se trezesc în fiecare dimineață pentru a produce ceva și nu pentru a-și jupui tara sau orașul. La șoferul care pleacă la ora trei dimineața în prima cursă, să ducă la muncă pe brutarul care ne face pâinea zilnica. La muncitorul de la salubritate care ne ridică mizeria nesortata și la vecinul meu, sudor specialist excepțional, care de 35 de ani muncește fără să ceara nimic din ceea ce nu i se cuvine. Stima mea se îndreaptă și către învățătoarea obosită și îmbătrânită de griji, spre medicul care are tăria să vadă zilnic atâția bolnavi, deși e jignit și umilit de un sistem nedrept, dar și spre miile de pensionari care după o viata de munca grea au ajuns să se târască pe coate și genunchi pentru un bon de 250 de lei, aruncat cu suficiență de sărbători. Celor multi și anonimi care alcătuiesc sufletul și inima acestei țări, le adresez astăzi urarea și stima mea sinceră.

O să vă spun o poveste: dintotdeauna pe lume au fost, și încă mai sunt, oameni buni și oameni răi, oameni urâți și oameni frumoși, oameni bogați și oameni săraci, oameni cu copii și oameni fără copii. Dar Dumnezeu a avut grijă să le potrivească. De foarte mult timp, de sus de pe cerul înalt, Soarele, privea spre Pământ în curțile a două gospodării alăturate. Una era a unui om foarte bogat, cu o casă mare, frumoasă și animale cât cuprinde. Cealaltă era a unui om sărac, care nu avea decât o vacă cu lapte, câteva găini și o căsuța mică, cu o singură cameră. În curtea cea mare a bogatului era o liniște desăvârșită. Slugile trebăluiau în tăcere, stăpânul stătea mai mult în casă. Ieșind foarte rar, nimeni nu-i călca pragul. În schimb, în curtea săracului, era mereu activitate: țipete, râsete, țopăieli, dojeni – tot ce se poate întâmpla într-o curte cu cinci copii și doi părinți iubitori. De dimineața până seara, Soarele privea și se minuna. Cum se poate ca într-o familie cu atâtea greutăți să fie atâta veselie și într-una fără nevoi atâta liniște și tristețe? Și curios din fire, într-o seară, în loc să se ducă la culcare, Soarele s-a prefăcut într-un călător oarecare și a bătut în poarta săracului. Acesta, cum a auzit că-i bate cineva în poartă, a ieșit bucuros și l-a pofti pe călător în casa sa. Mare le-a fost bucuria și copiilor și soției acestuia, care nu mai știau ce să facă pentru ca oaspetele să se simtă bine. Mare a fost și uimirea Soarelui când a văzut sărăcia lucie în care trăiau aceștia și se tot întreba ce îi făcea totuși atât de fericiți. A doua zi, dis-de-dimineață, Soarele a poposit la poarta bogatului. A bătut vreme îndelungată, dar nimeni nu i-a răspuns! Săracul, care auzise, a ieșit la poartă și l-a recunoscut pe cel care îi fusese oaspete seara trecută, dar nu a zis nimic. Soarele a venit, însă, spre el și i-a pus mâna pe umăr. Și-a luat „la revedere” și a plecat Soarele, mulțumit că, în sfârșit a înțeles ce anume îl făceau pe sărac și pe familia lui să fie atât de fericiți: bunătatea și omenia!

În goana după cadouri irosim bani și timp dacă nu căutăm acele daruri cu bucurie în suflet. Un cadou ales cu dragoste va rămâne în sufletul celui care îl primește. Cadouri mici, amintiri valoroase. Să alegem cadouri cu sens și semnificație. Să îi acceptăm, să îi înțelegem și să îi apreciem pe cei din jurul nostru.

Vă amintiți cele mai frumoase momente petrecute cu părinții, prietenii sau partenerul de viață? Exact! Adunăm o desagă cu clipe frumoase, la care ne întoarcem de fiecare dată când povestim o întâmplare amuzantă sau o experiență plăcută: primii fulgi de nea, micii colindători, mirosul de vin fiert într-un târg de Crăciun, o îmbrățișare sinceră, bucuria de a sta la masă cu cei dragi. Luminițele de Crăciun, mirosul de brad, prima bulgăreală, povești despre iernile din copilărie.

Crăciunul nu este doar despre cadouri, mâncare și agitație. Este despre a fi împăcat cu tine și cu cei dragi, despre liniște sufletească, recunoștință, căldură. Despre a dărui din ceea ce ești, nu ceea ce ai. Să fim un dar pentru cei din jur. Cel mai potrivit cadou de Crăciun este să fim împreună. Să din Moș Crăciun, dacă asta ne dorim și simțim. Să dăruim cu inima dragă și sinceră. Să ne oferim liniște, dacă asta vrem, departe de reguli și norme. Să ne oferim un cozonac sau zece. Să dăruim și altora tot un cozonac sau zece. Dar să nu uităm să fim cum simțim în adâncul inimii. Să ne găsim momentele pe care le-am pierdut, grăbiți de program, de sarcini și rutină.

Să ne regăsim, cu alte cuvinte. Ne-am născut buni, dar am pierdut această salbă undeva pe drum. Un drum anevoios. Un drum care ne-a făcut să uităm că a fi om înseamnă să fii bun. Vă îndemn, în prag de sărbătoare, să fim mai buni, cu orice preț, cu orice risc. Mai sinceri și curați față de noi și față de copii, pentru care Crăciunul înseamnă o mulțime de lucruri de care noi, adulții, am cam uitat. Vă invit și azi să ne dăm mâna pentru România Suverană. 

Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorA fost Revoluție sau lovitură de stat în decembrie 1989? Cine l-a făcut, de fapt, președinte pe Iliescu – Dezvăluiri la Culisele statului paralel

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.