Bună să ne fie inima și sănătatea căci, toate ca toate, dar până la sănătate! Odată pierdută, sănătatea greu mai poate fi redobândită, dacă mai poate fi, și cu câți bani și câte tratamente! Când este atât de simplu să te menții sănătos, cu hrană sănătoasă! Suntem ceea ce mâncăm, fără doar și poate, mâncarea ne influentează direct sănătatea.
Am intrat într-un malaxor de demolare a tot ce am avut, am închis fabricile, combinatele, industria am vândut-o pe nimic și ce a mai rămas din ea s-a dus pe fier vechi. Cei care trebuiau să ne învețe să plantăm au defrișat pădurile și le-au dat pe câțiva lei, irigații nu avem, pământurile s-au dat și ele străinilor, iar ce mai avem mai mult stau pârloagă!
Animalele de altădată din gospodării se regăsesc astăzi doar în cărțile pentru copii, în povești din vremurile când țara era bogată și frumoasă. Am tăcut, fie că nu am văzut, fie că ne-a plăcut să cumpărăm tot ceea ce mâncam fără sa verificăm, nici sursa și calitatea și, mai ales, fără sa preîntâmpinăm dezastrul național de astăzi.
Aproape tot ce mâncam astăzi vine din import, nici porcul din fasolea de 1 Decembrie nu va mai fi românesc. 90% din carnea de porc de la raft vine din import. Mare păcat! Alții au putut să își conserve industriile alimentare, chiar le-au consolidat de trimit și la alții. Iar noi, presați de griji si de nevoi ne gândim ce să facem? Să vindem tot ce mai avem sau să punem stop, că așa nu se mai poate?! Prea mult a fost ocupat poporul cu scandalul, dezbinarea, emisiuni de can-can si divertisment; a învățat sa facă haz de necaz, să uite sa mai gândească, sa uite sa mai muncească. Am fost sufocați cu informații goale, prea ocupați să nu mai gândim, să nu mai realizăm că mergem din rău în mai rău. Pai, mai rău de atât e să nu mai avem absolut nimic românesc!
Pentru că această îngrijorare mă macină, eu voi aloca, si în aceasta seara, tot spațiul emisiunii mele fermierilor și producătorilor români! De ce fac acest lucru? Pentru că m-am saturat să văd că la televizor se arată orice altceva mai puțin dezastrul din România mea, a noastră.
Sunt zone, și azi, în țara unde oamenii o duc și mai rău decât cei pe care i-ați văzut în imaginile din vacanța președintelui, în Africa. Români fără curent, fără apă, fără condiții minime, decente; oameni care trăiesc în locuri unde când ninge nu mai ai cum sa ajungi la ei; sate întregi uitate, cu oameni încă răbdători si încrezători într-o schimbare.
De ce nu vedem o preocupare națională a primului turist al țării? Îl invit să meargă prin toate aceste locuri atât de greu încercate de corupția ce a măcinat o țară, de mafia care ne-a trimis tinerii afară – să muncească pentru alții, ca să întărească alte state, în timp ce al nostru stă să crape. Mulți vor să se mai întoarcă, dar vor să aibă o țară românească, un pământ fertil, o hrană sănătoasă, căci bucătăria noastră este fabuloasă!
Atâtea rețete, atâtea gusturi, atâtea preparate ce se vor pierde dacă ingredientele vor fi de import. Gusturile nu se discută, eu știu, dar vom vorbi peste câțiva ani și ne vom întreba de ce nu am intervenit când mai puteam salva ceva. Parcă acum, toate-s fără gust. Vă invit să vă gândiți serios cine sunteți și cine vreți să fiți, ce mâncați, ce consumați zi de zi, și de unde provin toate. Ce aveți în farfurii: sănătate sau chimicale? Cei prezenți în platou își vor expune problemele, iar ministrul agriculturii va livra soluțiile.
Ultima experiență cu ministerul Agriculturii a fost amară. Daea mi-a arătat, și nu doar mie – ci țării întregi, că are o gargară de vorbește 3 ore fără să răsufle despre toate, despre vreme, despre cum va fi dacă ar fi, dar nimic clar concret. Am înțeles că și minciunile sunt vorbe, iar el se pricepea fantastic să facă gargară cât să nu vă dați seama că suntem călcați în picioare la propriu. De ce fermierii mei, agricultorii mei- ai noștri, că ne hrănesc pe toți, de ce românii noștri nu sunt respectați cum sunt ungurii? Cum sunt francezii? Cum sunt portughezii, cum sunt ucrainienii? De ce toți ceilalți producători sunt superiori alor noștri?
De ce permitem unor incompetenți să îi îngroape de vii, și să îi mai lase și cu datorii, căci au muncit cu atâta trudă doar să arunce întreaga cultură. Fermierii veritabili nu au loc de samsari în piețe, nu au centre de depozitare, nu au loc pe rafturile străine care, tot cu acordul vremelnicilor trădători, au intrat în fiecare oraș si sat de te înfiori. La ei acasă, în țările de unde vin, au aceste magazine pe centură – în afara localităților. La noi sunt în buricul orașelor. Au luat tot, au pus monopol pe tot. Iar ca să îi ajute, cei mai puternici oameni în stat triplează importurile în timp ce noi suntem sufocați. Va amintiți de vara trecută? Importurile erau atât de ieftine și peste tot, că ai noștri nu au avut unde să își vândă roșiile. Legumele dădeau și cu 50 de bani, pe margine de sosea. Asta e trădare națională, hrana ține de siguranța naturală! Doare când te gândești numai ca fermierii altor tari pot si ai noștri nu sunt lăsați, sunt împiedicați, amendați, obligați sa îndure chinuri ca sa nu vândă si ce le-a mai rămas.
Pentru 1 Decembrie, dacă vrei sa faci un purceluș de lapte la proțap unde mai găsești? In câte gospodarii mai găsești? Vreți sa vedeți realitatea? Vreți auziți problemele reale? Vreți sa aveți pâinea făcută la voi in țara? Atunci rămâneți alături de mine si de invitații mei, ca sa tragem concluziile la final, împreuna. Actualul ministru al agriculturii a spus multe la preluarea acestui mandat, s-a făcut ca face, dar a uitat ca vorbele nu țin de foame, subvențiile oamenilor nu au sosit, tractoriștii sunt amendați si cu dosare penale. Crescătorii de porci amendați ca au sacrificat animalele în bătătură.E bine măcar ca au găsit o formula sa dezbine poporul definitiv si sa ii mai si îmbogățească pe cei ce toarnă. Nu apa, ci gargara, nu îți place munca… dar vrei bani. Stai cu ochii mari la cei din jurul tău si cum vezi ca unul- altul au ce tu nu ai, și nu ai pentru ca nu ai muncit, da un telefon sa te plângi un pic si ANAF se va prezenta ca sa numere vecinului marfa, hrana, sau ce i se pare turnătorului ca e prea mult si nu poate justifica; si așa poate o mai ieși ceva, la mică ciupeala, asta încurajează statul sa devină o nouă meserie: sa fii atent la ce face si ce are altul. Ministrul Barbu sper ca nu a fost vaccinat, când s-a instalat confortabil pe scaunul de la minister, cu gargara sau minciuna, ca nu le pot trece la fapta buna! Sper sa vorbească despre ce a făcut, nu ce va face, cum a luptat pentru respectul celor ce ne pun hrana pe masa si nu cum va lupta; cum a umplut depozitele cu toate cele necesare nu pentru trei luni, ci pentru ani. Ca si dumneavoastră, stimați romani, eu sunt preocupata sa pun pe masa alor mei sănătate si nu otrava! Vreau sa ii hrănesc pe cei cu care stau la masa, nu sa ii grăbesc sa intre in spitale sau in pământ. Ați văzut ce s-a întâmplat cu toxiinfecțiile alimentare ca poți muri în 24 de ore, de nimeni nu mai poate interveni sa te salveze. Cumplite timpuri mai trăim! Dar sunt convinsă că putem să le depășim dacă suntem împreună. Îi îndemn pe fermieri să nu fie dezbinați, să se unească și să arate că sunt o forță!
Și vreau sa închei editorialul cu o poezie scrisă de Radu Pietreanu, ce suna cam așa:
„Zburdam prin curtea plină cu rațe și găini/ Trăiau pe-atunci părinții și rude și vecini/ Mi le-ai luat pe toate și-o lacrimă îmi storci Te duci, copilărie, și nu te mai întorci/ Nu mai există basme, nici eu nu mai exist/ Balaurul e șmecher, iar Făt Frumos e trist/ /S–au inventat claxoane, adio zurgălăi/ Te duci, copilărie, cu toți eroii tăi Un prof ce ne-nvățase cum să plantam stejari/ A defrișat pădurea vânzând-o pe dolari/ Cu cât urcam în vârstă ne suntem mai străini/ Te duci, copilărie, și devenim haini/ Bunica și bunicul ce mă-nveleau cântând/ Sunt doua cruci de piatră și tac pe sub pământ/ Și mai era și crângul, și-un râu și niște tei/ Te duci, copilărie, pe toate mi le iei/ Din tinda casei mele, când mama îmi vorbea/ Fugeau din boltă norii și soarele zâmbea/ Iar tata orice teamă din vis mi-o spulbera/ Te duci, copilărie, cu fericirea mea/ Făceam pe-atunci războaie cu săbii mici de nuc/ Iar după bătălie mergeam să bem un suc/ Azi ne-omorâm pe bune, prin diferite căi/ Te duci, copilărie, și devenim mai răi/ Ma zgâriam pe brațe urcând in corcoduș/ Iar cel mai bun prieten era un cățeluș/ Eram atat de veseli fugind prin porumbiști/ Te duci, copilărie, și devenim mai triști/ Pe-atunci orice ninsoare mă bucura nespus/ Iar ploile de vară păreau să cadă-n sus/ Acum la doctor mergem, plecându-ne umili/ Te duci, copilărie, și devenim fragili/ Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil/ Aș da orice pe lume să redevin copil!”
Un editorial de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir.
