Alexandra Păcuraru: Anunț un proiect unic – Caravana România Suverană se intersectează cu Spitalul mobil AUR. Viața nu are culoare politică, sănătatea este pe primul loc

În fiecare an, pe 25 octombrie, celebrăm Ziua Armatei Române. O aniversare plină de emoții și sentiment de recunoștință pentru eroismul și jertfele prin care, de-a lungul timpului, trupele noastre și-au împletit faptele de arme cu soarta neamului, îndeplinindu-și misiunea sfântă și de neclintit: aceea de a apăra unitatea națională, integritatea teritorială a țării noastre, dar și credința străbună. Această zi reprezintă și o sărbătoare a unui moment de glorie.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe 25 octombrie 1944, armata noastră elibera ultima localitate românească de sub ocupație străină: orașul Carei. Ne înclinăm și noi în fața acestor femei și bărbați, demni, care își pun piepturile în fața oricărui pericol, pentru ca noi să existăm, în pace. Sunt nori negri de furtună la orizont. Nu putem prevesti ce se poate întâmpla, căci de la o clipă la alta, liderii acestei lumi mută pe tabla de șah cu o viteză amețitoare și pun la bătaie destinele a miliarde de oameni.

Sunt un om al păcii și mi-aș dori ca această nebunie internațională să se oprească în curând. Nimic bun nu se poate construi în vreme de război. Lumea pare că se prăbușește lângă noi, iar unii suntem prea orbi ca să vadă. Să le pese. Este oribil ce se întâmplă în Ucraina, în Israel. M-au marcat teribil acele imagini cu copii uciși de teroriști, smulși din brațle părinților, bătrâni luați din paturile lor. Nimic nu justifică tortura, crima, genocidul. Îmi pun speranțele, ca mulți dintre dumneavoastră, într-o posibilă întâlnire istorică între președinții care pot schimba cu adevărat cursul istoriei. Casa Albă a început să facă planuri pentru o conferință, în luna noiembrie, la San Francisco între președintele Joe Biden și liderul chinez Xi Jinping. Este o încercare de a stabiliza relația dintre cele mai puternice două țări din lume, potrivit unor oficiali cu rang înalt ai administrației americane, citați de The Washington Post.

Este un început, timid, dar bun, mai ales că simțim pe pielea noastră, aici, în România, efectele conflictelor sângeroase de lângă noi. Criza din energie nu își va găsi finalul prea curând, mai ales că asistăm la un eșec răsunător al politicienilor de pe bătrânul continent, inclusiv al celor din România. Cele mai recente cifre arată că aproximativ 40 de milioane de europeni din toate statele membre UE nu și-au permis să își încălzească locuința anul trecut, astfel încât să se simtă confortabil. Față de 2021, numărul persoanelor din categoriile cu venituri mici care au suferit de frig s-a dublat, însă chiar și cei cu venituri peste medie au fost afectați.

Soluția Uniunii Europene este acum consilierea oamenilor pentru reducerea consumului de energie. Oare ce ne vor spune? Îmi aduc aminte că anul trecut ni se propunea să intrăm câte trei la duș și să reducem temperaturile din casă pentru a face economie. De data aceasta ce vor mai scoate din joben? Și cine îi mai crede oare… Eu una, sigur nu. Să nu credeți că e un manifest împotriva Uniunii Europene, ba chiar din contră. Cred că este nevoie, mai mult ca oricând, ca acest continent să rămână unit. Altfel își va menține rolul de putere secundară, în acest moment crucial al istoriei.

Anul viitor este crucial nu doar pentru țara noastră, ci și pentru Europa întreagă. Ne trebuie o nouă clasă politică la Bruxelles, una care să înțeleagă realitățile înfricoșătoare ale epocii noastre, dar care să le transforme în oportunități. Alegerile europarlamentare sunt extrem de importante, stimați români. Să ne facem datoria, să ieșim la vot! Nu stați acasă, puneți ștampila pe cine doriți, doar să o faceți. Să nu ne mai mințim că nu contează, orice vot e important. Și poate schimba cursul istoriei. Ne-am săturat de promisiuni și vorbe goale. Vrem lideri asumați, care știu încotro să ne ducă.

Vedem că în țară, lucrurile nu stau deloc bine și măsurile de austeritate vin cu o bombă pentru bugetari! Salariul minim pe economie scade la începutul anului viitor. Potrivit documentului obținut de Realitatea PLUS, se elimină scutirea de impozit pentru cei 200 de lei, stabilită în urmă cu un an. Astfel, salariile vor fi tăiate cu aproximativ 100 de lei. Decizia va fi luată în ședința de guvern de vineri, tot atunci când se elimină și scutirile de taxe din agricultură și construcții. Guvernul dă cu o mână și ia cu două, majorările anunțate sunt degeaba. Asta pentru că se introduce contribuția la sănătate, de 10%, astfel că angajații nu vor primi bani în plus.

Sunt nemulțumiri uriașe și în rândul bătrânilor, asta după ce premierul a anunțat o majorare de doar 13,5% a pensiilor la început de 2023! Procentul este infim, iar banii nu le ajung, în contextul în care peste trei milioane de seniori au venituri sub doua mii de lei. Banii se împart între medicamente și facturi, iar mâncarea se cumpără cu porția. Mai ales că alimentele sunt din ce în ce mai scumpe. Între timp, oamenii care au construit această țară fac cozi uriașe la casele de ajutor reciproc. Cei mai mulți bătrâni se împrumută pentru iarnă, doar ca să aibă cu ce plăti facturile la energie și întreținerea. După majorarea anunțată de premier, punctul de pensie ar urma să ajungă la 2.024 de lei. Așadar, o creștere de numai 240 de lei, care nu acoperă scumpirile. Chiar și așa, nu toți seniorii au la pensie un punct întreg. Disperarea este uriașă, iar majorarea este așteptată cu disperare de mulți bunici. Când va fi gata, noua lege a pensiilor vine și cu schimbări uriașe. Indexarea cu rata inflației nu va mai avea loc la început de an, ci în martie- cu anul precedent, iar măririle vor fi diferențiate, în funcție de venit. Mai mult, se dorește și recalcularea dosarelor, care ar trebui să facă dreptate bătrânilor care s-au pensionat înainte de revoluție.

Am și o veste bună. În timp ce alții eșuează, vreau să vă anunț un proiect de exceptie pentru viața și sănătatea românilor. Caravana România Suverana se intersectează cu Spitalul mobil AUR, pentru binele celor săraci și uitați de lume. Vom merge în cele mai îndepărtate colțuri ale țării, acolo unde nu există medici și nici acces la servicii medicale de bază pentru a ne îngriji de cei sărmani și bătrâni. Ne luptăm, ca întotdeauna, pentru cei năpăstuiți și abandonați de autorități. Vrem să demonstrăm că acolo unde alții încearcă să ne blocheze cu birocrația, noi reușim să aducem un dram de sănătate. Specialitățile oferite sunt Stomatologie, Oftalmologie, Analize rapide și chiar Medicină Internă și ecografii. Vă recomand să accesați site-ul caravanamedicala.ro si site-urile locale ale Realitatea, ca să aflați când ajungem lângă dumneavoastră.

Proiect de excepție pentru viața românilor: Caravana România Suverană, alături de Spitalul mobil AUR pentru sănătatea celor săraci și uitați de lume

Dacă rămâneți alaturi de Realitatea PLUS, puteți urmări pas cu pas traseul și realizările Caravanei. Vă invit să nu ratați reportajele de excepție marca Realitatea, alături de bunicii și românii bătuți de soartă și autorități! Împreună facem România bine, România sănătoasă. Este un proiect unic al Realitatea PLUS si Caravana medicală AUR. Atenție, unii ne vor critica pentru că facem politică. Nicidecum, dragi și iubiți români. Cred că ați văzut că suntem obiectivi și criticăm pe oricine atunci când face greșeli, dar și laudăm inițiativele care pot schimba soarta românilor. Agenda noastră politică este doar cea a binelui, indiferent cine sunt cei care ni se alătură. Este un super demers, pe care trebuie să îl facă și alții. Iar dacă nu se alătura, din lipsă de empatie, din comoditate, să ofere o nouă șansă celor care au nevoie disperată de ea, măcar să îl lase pe George Simion să o facă. Viața nu are culoare politică, iar sănătatea este pe primul loc.

Avem soluții, avem strategii, avem resursă umană foarte bine pregătită cu tricolorul în suflet! Nu vă mai lăsați dezbinați! Uniți, vom reporni motoarele economiei și ne vom reîntregi ca țara! Proiectul România 2030 a dovedit că aceste lucruri sunt posibile. Vă îndemn să le studiați propunerile și să vă implicați activ. Dacă Dumnezeu ne voia americani, ne nășteam în SUA. Ne-am născut aici, avem energia acestui pământ, suntem responsabili pentru țara noastră, cum suntem și pentru viața noastră. Să ne rugam pentru pace și pentru ca liderii noștri sa fie capabili sa aducă pace si bunăstare. Mircea Geoană, prin funcția importantă pe care o are și relațiile extraordinare internaționale, poate asigura României pacea! Este bine că suntem în NATO, este bine că avem această protecție, această centură de siguranță în astfel de turbulențe violente. NATO și Biserica Ortodoxă sunt pilonii României moderne. Majoritatea oameniilor își trăiesc zilele într-o permanentă anticipație, hotărând că, într-o zi, când vor avea timp, vor fi foarte fericiți. Dar prezentul are un avantaj față de alte momente: doar el ne aparține. Oportunitățile trecutului sunt pierdute, iar cele din viitor încă nu au sosit. Nu le vedem. Ne putem scălda într-un noian de plăceri, ca și cum am înota într-o mare de șampanie; dacă amânăm degustarea din ele prea mult, ne vom da seama ca s-au acrit din cauza șanselor pierdute și a vremurilor pe care le trăim. Viața este frumoasă și trebuie trăită pe deplin, azi și acum! Trecutul nu îl mai putem întoarce, dar putem profita de prezent pentru ca nu știm ce ne așteaptă în viitor! Sunt Alexandra Păcuraru și vă invit, ca de obicei, să ne dăm cu demnitate mâna pentru a face România suverană! 

Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir.

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorTemperaturi de vară, la final de octombrie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.