Alexandra Păcuraru: Am tăcut prea mult, am îndurat prea mult umilința la care ne-au supus politicienii care au pus stăpânire pe țară

Gaura de la bugetul de stat se adâncește cu fiecare clipa, în timp ce România se împrumută într-un ritm amețitor. Dacă la început se vorbeau de puțin peste 20 de miliarde de lei, datele de ultimă oră arată că suntem pe minus de aproape trei ori mai mult. Guvernanții nu au fost capabili sa calculeze bugetul, le-a dat cu virgulă. Asta se întâmplă când deciziile cruciale sunt în mâna unor mediocri, politruci fără habar în a gestiona eficient resursele țării. 

După ce au redactat și aprobat un prim proiect de măsuri de austeritate, liderii României vor să mai adopte un nou set de măsuri în acest sens. Pentru a-și acoperi prostia și ineficiența, ei vor să bage și mai adânc mana în buzunarele tot mai goale ale acestui popor. Deciziile lor nu vor face altceva decât să adâncească sărăcia și să arunce națiunea într-o criză fără precedent. Datoria publică se apropie tot mai multe de 50%, asta dacă nu a trecut acel prag roșu. Pe cât de incompetenți sunt în a oferi stabilitate acestei țări, pe atât de abili sunt în a se acoperi în minciuni și promisiuni deșarte. De data aceasta, dezastrul este mult prea mare pentru a fi ascuns. Iar furia românilor se amplifică. Execuția bugetară pentru primele nouă luni ale anului demontează minciuna tăierilor de cheltuieli din instituții: salariile bugetarilor au crescut cu 10,8%, față de aceeași perioadă a anului trecut. Și aș vrea să vă dau și niște cifre, ca să pricepeți cât de gravă este situația: cheltuielile salariale sunt, după primele nouă luni ale anului, de 96 de miliarde de lei, cu 9,3 miliarde de lei în plus față 2022. Iată cum sunt risipiți banii noștri: pe oamenii loiali partidelor, angajați pe salarii mari din instituțiile nefuncționale ale acestui stat.

Mai sus vă spuneam de faptul că ne-au amanetat viitorul pentru generații întregi prin împrumuturile record de pe piețele externe. Cheltuielile cu dobânzile au ajuns la 25 de miliarde de lei, adică 1,5% din PIB. Oamenii-cheie din stat nu doar că risipesc, dar nu sunt capabili nici să ia pe gratis. Prin PNRR au fost cheltuiți doar 200 de milioane de euro, în condițiile în care ni s-au alocat peste 14 miliarde euro. Dragii mei, cifrele acestea, publicate chiar de ministerul de Finanțe, sunt dovada clară că România se îndreptă spre prăpastie. Iar șefa Fondului Monetar Internațional lansează cel mai sumbru avertisment, de până acum, pentru întreaga planetă. Trebuie să strângem cureaua din cauza crizelor tot mai distructive și fără oprire. Ratele dobânzilor vor rămâne foarte ridicate pentru o lungă perioadă de timp, a mai spus aceasta, iar ceea ce se întâmplă acum în Israel și Gaza nu va fi ultimul șoc la nivel mondial, a prevestit directoarea FMI. Simțim deja totul pe pielea noastră. Scumpirile sunt tot mai greu de suportat, mai ales că salariul sau pensia minimă nu ajung nici pentru strictul necesar.

De exemplu, valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie de doi adulți și doi copii este de aproape o mie lei pe lună. Iarna bate la ușă iar situația se complică și mai mult, mai ales că sectorul energetic este extrem de volatil. Eurostat arată, azi, că România este în topul primelor trei țări din UE la prețul la electricitate. Noile măsuri de austeritate aruncă în aer piața iar șmecherii care au făcut profituri uriașe din facturile umflate din pix ne avertizează că riscăm să avem un blocaj uriaș. Guvernul vrea să limiteze plata compensațiilor pentru companii ca să facă economie la buget. Furnizorii avertizează că nu vor mai avea bani să cumpere energie și că românii vor fi cei care vor avea de suferit, pentru că vor rămâne în beznă și frig.

De partea cealaltă, ministerul de Finanțe a anunțat că nu mai sunt bani în fondul de tranziție, cel din care sunt compensate companiile, și a convocat autoritățile din energie la o ședință de urgență.

Orice se va decide, cu siguranță, tot noi vom deconta. În tot acest timp, premierul ne spune că nu vom avea deficit mai mare de 6% și că situația economică se va îndrepta. Marcel Ciolacu a negociat azi pensiile românilor la Bruxelles și spune că a primit reacții pozitive de la șefii Europei. Legea propusă vine cu o altă formulă de calcul, noi reguli de indexare, dar și o creștere diferențiată a tuturor pensiilor! Totuși, procentul majorărilor- avansat chiar de șeful guvernului, de doar 13,5%, a stârnit revolta seniorilor.

Bunicii din toată țara amenință că vor ieși în stradă, pe bună dreptate, ca să își ceară drepturile. Proteste au fost azi, în toată țara, la casele județene de pensii. Angajații sunt nemulțumiți de faptul că salariile nu le-au mai crescut de șapte ani. Nu știu încotro ne îndreptăm, dar îmi pun toată nădejdea în bunul Dumnezeu și îl rog să ne dea putere să trecem peste orice ne așteaptă în zilele ce vor veni. Dar, așa cum povățuia părintele Teofil Părăian, să ne întristăm că tolerăm nelegiuirile, să ne întristăm că ne facem părtași la nelegiuirile din jurul nostru, să ne întristăm că n-avem curajul să stăm împotriva răului, să ne întristăm că n-avem curajul să-i spunem răului pe nume ci, ca să ne meargă nouă bine, ca să n-avem vorbă, ca să n-avem confruntări, tăcem.

Și tăcem cu păcat, pentru că lăsăm să se înmulțească răul în jurul nostru. Asta să nu mai acceptăm. Am tăcut prea mult, am îndurat prea mult umilința la care ne-au supus politicienii care au pus stăpânire pe țară, ca pe o moșie numai bună de pârjolit. Pe ei să îi eliminăm din spațiul public, prin vot democratic, pentru care alții și-au dat viața, ca noi să îl putem exprima. Nu trebuie să ne radicalizăm și să credem că toți sunt la fel. Sunt convinsă că încă mai există și lideri care își doresc să facă România bine, sănătoasă. Tot părintele Părăian ne învăța că putem să ne silim să iubim pe Dumnezeu și pe oameni, cât putem noi mai mult, și abia atunci suntem pe calea cea bună, suntem în cuprinsul fericirii, știm să ne coborâm la cel la care trebuie să ne coborâm și știm să-l ridicăm pe cel pe care trebuie să-l ridicăm. Cum se poate face aceasta o știe numai cel ce iubește. Dar un om cu iubire este întotdeauna și cuviincios și politicos. Să nu uităm niciodată de om, mai ales de omul de lângă noi, pentru că acesta ne este dăruit ca prin el să ne înmulțim iubirea. De la aproapele vin și viața, și moartea. Nimeni nu clădește o casă de la acoperiș în jos, ci de la temelie în sus. Deci îndreptarea noastră, înaintarea noastră, depășirea de noi înșine- toate sunt în măsura în care relațiile noastre cu cei din jurul nostru, cu cei apropiați ai noștri, sunt bune.

Astăzi, în cadrul evenimentului “Școala altfel”, la instituția unde învață copiii mei, au avut loc cursuri de educație rutieră. Micuții au fost fascinați de oameni cu vocație, care au avut rabdare cu elevii. Le-au dat răspunsuri pe masură, astfel încât, mai mult de jumatate dinttre ei își doresc să ajungă oameni ai legii. Mulțumesc Poliției pentru implicare și deschiderea de a sta de vorbă cu micuții. Au fost extraordinari. Avem nevoie, pentru ca aceasta să fie o instituție de forta, să se înființeze Liceul de poliție, pentru ca cei care vor să devină specialiști în MAI să aibă parte de o instruire de top, mult mai eficienta pentru a clădi o Românie sigură. Liceul și facultatea sunt obligatorii pentru cei care vor să devină polițiști.

Domnule ministru Predoiu, vă felicit pentru lupta cu mafia drogurilor! Dă rezultate! V-aș ruga să începeți și bătălia cu birocrația, pentru a începe înzestrarea și înarmarea polițiștilor după standarde de top. Este nevoie de echipamente bune, de mașini modrene. Iar ca să nu mai fie umiliți și ușor de corupt, acordați-le salarii mai mult decât decente. Prezentăm lista completă cu noile taxe, care au fost promulgate de șeful statului. Așadar, urmează să plătim impozite mai mari chiar de la 1 noiembrie. Sunt Alexandra Păcuraru și vă invit, ca de obicei, să ne dăm cu demnitate mâna pentru a face România suverană! 

Un editorial semnat de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir

Articolul precedentHalloween, la Castelul Bran. Ce surprize s-au pregătit pentru vizitatori
Articolul următorProiectul privind interzicerea vânzării băuturilor energizante către minori ar putea fi adoptat zilele viitoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.