Alerte în sistemul RAPEX pentru două tipuri neconforme de măști și alte două de dezinfectanți

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a participat, reprezentând România, alături de alte 22 de State Membre la o acțiune comună, coordonată de testare, inițiată de Comisia Europeană, desfășurată în perioada iulie 2020 – iulie 2021, privind produsele conexe COVID-19 vândute consumatorilor, respectiv măști de protecție, geluri/dezinfectanți pentru mâini și mănuși de protecție, în cadru unei acțiuni care s-a numit „CASP Corona 2020„.
 
Astfel, România a transmis spre testare, prin intermediul ANPC, următoarele produse:
 

  • 3 tipuri de măști de protecție;
  • 3 tipuri de geluri/ dezinfectanți pentru mâini;
  • 2 tipuri de mănuși de protecție.
 
Pentru fiecare tip de produs asociat COVID-19, activitatea de testare a laboratorului din Danemarca, acreditat în proiect, s-a concentrat pe următoarele criterii:
 
  • pentru măști: laboratorul a verificat penetrarea filtrului sau, alternativ, capacitatea de filtrare a scurgerilor spre interior;
  • pentru geluri și dezinfectanți pentru mâini: conținutul substanței active biocide declarate și autorizate (conferind eficacitatea dezinfectantă), verificat prin determinare prin cromatografie sau test colorimetric;
  • pentru mănuși: prezența substanțelor chimice periculoase, pătrunderea lichidelor, permeabilitatea substanțelor chimice prin mănuși și protecția acestora împotriva virușilor.
 
Rezultatele de testare efectuate de laboratorul ales în acestă acțiune comună a Comisiei Europene a arătat următoarele rezultate pentru produsele transmise de ANPC:
 
  • măști de protecție: 2 tipuri nu au trecut testele, un tip de mască a trecut;
  • geluri/dezinfectanți pentru mâini: 2 tipuri nu au trecut testele, un tip a trecut;
  • mănuși de protecție: 2 tipuri au trecut testele.
 
În urma rezultatelor testelor primite de la laboratorul, ANPC a notificat RAPEX – Sistemul de schimb rapid de informații privind produsele periculoase între Comisia Europeană și statele membre UE, sistemul validând 2 alerte pentru tipurile de măști ce nu au trecut testele de laborator, precum și alte 2 alerte pentru gelurile/dezinfectanții pentru mâini ce nu au trecut testarea. Totodată, comisarii ANPC s-au asigurat că operatorii economici au retras voluntar de la comercializare toate aceste tipuri de produse care s-au dovedit a fi neconforme, în urma testelor efectuate.
 
Obiectivul principal al acestui proiect coordonat al CE a fost de a oferi autorităților de supraveghere a pieței coordonarea și expertiza necesare, să asigure organizarea logistică completă a tuturor pașilor necesari pentru efectuarea testelor necesare într-un mod armonizat asupra produselor conexe COVID-19 găsite pe piața unică. Scopul final al acțiunii este de a disemina rezultatele proiectului și riscurile identificate către părțile interesate relevante și creșterea gradului de conștientizare a consumatorilor, operatorilor economici și publicul larg, în general.
 
Acțiunea „CASP Corona 2020„  și-a propus să abordeze pericolele identificate într-un mod coordonat printr-o activitate de testare comună și să utilizeze rezultatele pentru o comunicare direcționată către consumatorii europeni, cu un accent special pe sfaturi pentru consumatorii care cumpără aceste tipuri de produse.
 
Astfel, la cumpărarea produselor de protecție împotriva COVID-19, ANPC recomandă consumatorilor:
 
  • măștile de protecție trebuie să conțină marcajul CE și acestea trebuie să acopere complet nasul și gura;
  • gelurile/ dezinfectanții petru mâini trebuie să conțină cel puțin 70% alcool;
  • mănușile de protecție trebuie să aibă înscrisul CE, evitându-se utilizarea gelurilor/ dezinfectanților pentru mâini concomitent purtării mănușilor;
  • toate produsele trebuie ambalate și etichetate, conținând instrucțiuni de utilizare și avertismente, având înscrise denumirea și adresa completă a producătorului.
 
România, prin Serviciul Armonizare Europeană și Parteneriat (SAEP) din cadrul ANPC a participat la această acțiune comună a Comisiei Europene alături de următoarele State Membre: Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Ungaria, Islanda, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia (în total 23 de State Membre).
Articolul precedentAcces mai ușor la concursuri pentru persoanele cu dizabilităţi
Articolul următorAvertizare MAE – Grevă a sindicatelor din aeroporturile pariziene în intervalul 1-5 iulie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.