ALERTĂ SANITARĂ în România. Bărbat suspect de ANTRAX, internat în spital. De unde a luat virusul

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Alba, este suspect de antrax și a fost internat pentru supraveghere și tratament, viața lui fiind în afara pericolului, informează Direcția de Sănătate Publică Alba.

Diagnosticul va fi confirmat sau infirmat de analize mai amănunțite de laborator, primele analize efectuate indicând prezența bacilului anthracis care produce boala antrax. Compartimentul Epidemiologie din cadrul DSP Alba,  în colaborare cu DSVSA Alba, efectuează o anchetă în acest caz, primele date indicând contractarea bolii de la animalele (oi) pe care bărbatul de crește în propria gospodărie.

Bărbatul s-a prezentat la un spital din județ pentru investigații amănunțite la îndrumarea medicului de familie care a constatat o plagă veche, cu evoluție nefavorabilă, la degetul mic de la mâna stângă a pacientului. Ultimul caz de antrax a fost înregistrat în județul Alba în urmă cu aproximativ 7 ani.

Antraxul este o boală infecțioasă produsă de Bacillus anthracis. Boala este o zoonoză (boală comună omului și animalelor), fiind întâlnită mai frecvent la bovine, caprine, ovine. Antraxul poate fi letal dacă nu este depistat și tratat la timp.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentAvantajele brățărilor fitness și unele riscuri ale purtării acestora
Articolul următorGazele naturale s-au scumpit peste 70 la sută în ultimul an, iar energia electrică cu aproape 25 de sută – Date oficiale INS

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.