ALERTĂ PE ȘOSELE. În câteva zile, 500.000 de șoferi români rămân fără polițele RCA City Insurance

Autoritatea de Supraveghere Financiară le reamintește șoferilor că din data de 11 nu mai pot folosi polițele RCA emise de societatea falimentară City Insurance. După această dată, cei care nu și-au încheiat alte polițe de răspundere civilă riscă să fie amendați.

Amenda pentru absența unei asigurări RCA este cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei. În baza Codului Rutier, Poliția poate decide, ca măsuri suplimentare, reținerea certificatului de înmatriculare al mașini sau reținerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, a transmis ASF.

Clienții City Insurance care au încheiat polițe pe o perioadă de timp ce depășește data de 11 mai pot solicita returnarea părții de bani corespunzătoare perioadei de valabilitate rămase în vigoare.

De exemplu, dacă polița expira pe 11 septembrie, clientul poate cere returnarea unei treimi din valoarea primei plătite, pentru cele 4 luni (mai – septembrie). Clienții City Insurance pot solicita returnarea și înainte de 11 mai, dacă decid denunțarea poliței din proprie inițiativă.

Toate detaliile despre această procedură, precum și documentele necesare pot fi regăsite AICI.

După data de 11 mai, un șofer cu poliță RCA de la City Insurance care este victima unui accident nu va mai fi despăgubit. Terții păgubiți se pot adresa Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România pentru a fi despăgubiți din Fondul de Protecție a Victimelor Străzii doar dacă e vorba de accident cu vătămări corporale sau decese. Toate detaliile privind procedura de despăgubire a BAAR sunt disponibile AICI.

În caz contrar, terții păgubiți vor fi nevoiți să recupereze prejudiciul direct de la șoferul vinovat.

Conform  Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA), la data de 11 mai 2022, când se va produce denunțarea automată a contractelor de asigurare, vor mai fi în vigoare 498.255 de polițe de asigurare RCA emise de City Insurance.

Tribunalul București a admis cererea de deschidere a procedurii de faliment formulată de A.S.F. pe numele societății SAR City Insurance S.A. pe data de 9 februarie 2022, iar conform Legii 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, articolul 262 „în termen de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, polițele de asigurare încheiate de societatea de asigurare/reasigurare încetează de drept; în aceleași condiții, se vor denunța și contractele de reasigurare.“

 

 

Articolul precedentSorin Grindeanu: „Mircea Geoană poate fi un candidat redutabil care să câştige alegerile” – Pe cine propune PSD
Articolul următorSentința finală în dosarul Colectiv a fost din nou amânată  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.